spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCaleidoscopDovleacul folosit ca tratament naturist

Dovleacul folosit ca tratament naturist

Seminţele de dovleac crude pot înlocui numeroase medicamente pentru a trata de la afecţiuni intestinale până la dureri articulare.

 

Pentru că este o excelentă sursă de fibre, antioxidanţi, minerale şi vitamine şi datorită faptului că nu conţine colesterol şi este foarte sărac în calorii, dovleacul este recomandat de dieteticieni pentru controlul colesterolului şi scăderea sănătoasă în greutate. Virtuţile sale terapeutice nu se opresc la cele două remedii, lista bolilor tratate cu pulpă sau seminţe de dovleac fiind mult mai lungă.

Dintre bolile pentru care dovleacul s-a dovedit a fi un miraculos remediu naturist fac parte afecţiunile dermatologice, prostatele, masteopatia, bolile aparatului cardio-vascular şi cele ale cavităţii bucale. Dovleacul copt previne anemia, produsele din seminţele acestei legume  întăresc imunitatea organismului, tratamentele cosmetice pe bază de dovleac fac minuni pentru ten, iar dietele cu această uimitoare legumă şi-au dovedit, de asemenea, eficienţa în cazul curelor de slăbire. Modalităţile de utilizare a dovleacului sunt diverse, fiecare din ele acţionând ţintit asupra unor anumite probleme.

Potrivit adevărul.ro, una dintre modalităţile de utilizare este cea sub formă de ulei medicinal preparat în casă astfel: se pun două linguri de seminţe de dovleac în 100 ml de ulei de floarea soarelui, într-un recipient de sticlă, şi se fierbe la baie de aburi timp de câteva minute. Se lasă amestecul în repaos două zile, apoi se filtrează. Uleiul obţinut se foloseşte în uz extern pentru tratarea bolilor dermatologice.

 

Regenerează celulele şi combate tumorile

 

Consumat fiert, sub formă de piure sau copt, dovleacul ajută la regenerarea celulelor pancreatice deteriorate, ducând la creşterea nivelului de insulină din sânge. Dovleacul copt este indicat persoanelor care suferă de anemie, datorită conţinutului bogat în acid folic (vitamina B9).

Cunoscutele sale proprietăţile de combatere a tumorilor maligne au făcut din dovleac şi un aliat în lupta cu prostatele. Ideală pentru tratarea acestor boli şi nu numai este folosirea sa sub formă de decoct. Decoctul de seminţe se obţine prin fierberea la foc mic, timp de 5 minute, a 4 linguri de seminţe nedecojite zdrobite în prealabil în jumătate de litru de apă. Este util în caz de prostate, când se administrează câte 2 căni pe zi, după masă. În cazul bolilor aparatului cardiovascular – depuneri de colesterol rău (LDL) pe pereţii vaselor – este indicată consumarea a două căni pe zi. Dacă suferiţi de boli ale cavităţii bucale – afte, gingivite, sângerări gingivale – se clăteşte gura cu acest decoct, înainte de folosirea unor badijonaje.

 

Util în cazul insomniilor

 

În cazul insomniilor şi a somnului agitat, sucul natural din dovleac amestecat cu o linguriţă de miere de albine face minuni. Sucul de pulpă este un remediu eficient şi împotriva constipaţiei  şi este benefic organismului şi atunci când este utilizat profilactic.

Sucul natural de pulpă de dovleac se obţine prin centrifugarea pulpei. Este util în caz de constipaţie, când se consumă un pahar înainte de culcare. Pentru creşterea diurezei, se consumă două pahare pe zi, după masă. Pentru prevenirea unor boli oftalmologice precum cataracta, glaucomul sau degnerescenţa maculară este indicat câte un pahar seara, înainte de culcare. În caz de fragilitate capilară este, de asemenea, indicat consumul unui pahar de suc natural de pulpă, seara, timp de cel puţin 10 zile.

Sucul de dovleac poate fi utilizat cu succes în afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale rinichilor, dar şi ale ficatului.

 

Ceaiul din seminţe de dovleac creşte imunitatea

 

Seminţele de dovleac sunt o  bună sursă de magneziu, mangan şi fosfor, elemente care cresc, de asemenea, imunitatea ficatului şi a organismului, în general.

Pentru a obţine ceaiul se fierb două linguri de seminţe nedecorticate de dovleac în 250 ml apă timp de 5 minute. Peste această fiertură se adaugă o lingură de măceşe uscate. Se lasă la infuzat 15 minute, după care se filtrează. Se beau câte două căni pe zi.

Consumate în stare crudă, seminţele de dovleac ţin departe viermii intestinali. Sunt suficiente 10-15 seminţe în cazul copiilor şi 20-25, în cazul adulţilor. Atenţie, pentru eficienţa acestui remediu, seminţele se consumă cu tot cu pieliţa fină care înveleşte miezul şi se mestecă foarte bine. O linguriţă cu ulei de ricin, consumată la o oră după seminţe, desăvârşeşte tratamentul.

 

Tratamente externe cu dovleac

 

Mai puţin cunoscut pentru virtuţile sale cosmetice,  dovleacul  face adevărate minuni, atunci când  se aplică direct pe ten. Pentru o mască cu dovleac se fierbe pulpa în apă, apoi se zdrobeşte până se obţine o pastă omogenă, care se aplică pe faţă timp de câteva minute. Folosită seara, înainte de culcare, are efecte spectaculoase pentru un ten obosit şi fardat zilnic.    Potrivit adevărul.ro, aplicat direct pe răni deschise, dovleacul opreşte sângerarea. În caz de tăieturi şi zgârieturi însoţite de sângerări este indicată aplicarea unor felii subţiri de dovleac,  pentru cunoscutele sale proprietăţi hemostatice.

De asemenea, dovleacul se poate utiliza extern şi în caz de mastopatie. Pulpa de dovleac tocat sau sucul se aplică pe locul bolnav, de 4 ori pe zi, pentru 30-40 de minute. Pansamentul cu pulpă sau suc se întrebuinţează şi în cazuri de eczeme, arsuri, licheni, erupţii.

 

Contraindicaţii

 

Consumarea dovleacului crud este contraindicată persoanelor cu gastrită, cu aciditate a sucului gastric scăzută, cu ulcer gastric şi cu diabet avansat.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...