vineri, martie 29, 2024
AcasăCaleidoscopCe așteptări să avem de la vaccinul anti-Covid

Ce așteptări să avem de la vaccinul anti-Covid

Anunțarea unui vaccin cu rezultate foarte bune a reaprins speranța că am putea reveni a o viață apropiată de normal. Vlad Mixich, expert din cadrul Observatorul Român de Sănătate (o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate din România) spune că trebuie să avem speranță, dar să rămânem cu capul pe umeri, pentru că „realitatea e la fel de importantă precum speranța”.

După cum spune Mixich, în primul rând, trebuie înțeleasă diferența dintre eficacitatea și eficiența unui vaccin. Eficacitatea poate fi asemănată cu testarea unei noi mașini în condiții foarte controlate (de laborator), în timp ce eficiența ne spune cum se comportă mașina respectivă în viața reală, unde mai dă într-o groapă, mai trece peste un cui pe stradă.

„Procentul de 90% anunțat pentru vaccinul-candidat se referă la eficacitatea lui, adică la cum se comportă în condiții foarte atent controlate. Apoi, rata respectivă este cea măsurată la 7 zile după administrarea celei de-a doua doze a vaccinului (28 de zile după prima doză) și nu știm încă cum va varia această eficacitate în continuare. Trebuie să așteptăm datele.”

Ce se știe clar este că atunci când vaccinul e administrat în condiții foarte bine controlate protejează timp de 28 de zile pe cel vaccinat. Nu se știe exact cât durează această protecție și nici tiul de eficacitate pomenit de cei de la Pfizer/BioNTech.

”Din motivele expuse mai sus este incorect în acest moment să facem comparație între eficacitatea vaccinului-candidat anti COVID-19 și celelalte vaccinuri existente, deja funcționale de ani de zile (ex. rujeolă, variolă, etc.). La primul vorbim încă despre mașina aflată în teste ca de laborator, la celelalte vorbim despre mașini care circulă în lumea reală, pe străzi reale”, scrie Vlad Mixich pe Facebook.

Există, în general, 3 tipuri de eficacitate a unui vaccin:
1. Este eficace în a ne proteja împotriva infecției cu coronavirus.
2. Este eficace în a ne proteja împotriva bolii COVID-19.
3. Este eficace în a ne proteja împotriva formei severe a bolii COVID-19.

„Desigur varianta 1 este cea mai de dorit, spune Mixich, dar în acest moment nu știm exact la care dintre cele trei tipuri de eficacitate se referă pragul de 90% anunțat pentru vaccinul-candidat. Există vaccinuri (ca unele vaccinuri gripale) la care s-a observat eficacitate doar împotriva severității bolii, ceea ce înseamnă că virusul este încă transmis la alții. Putem fi liniștiți însă că toate cele trei tipuri sunt măsurate în studiul Pfizer/BioNTech și, mai curând decât credem, vom afla detalii cu privire la rezultate.”

Cel mai îmbucurător lucru după anunțarea rezultatelor respective este faptul că vaccinurile bazate pe noua tehnologie (ARN messenger) par să funcționeze, iar asta e o veste bună, pentru că sunt încă trei candidați în faza avansată a studiilor clinice care folosesc aceeași tehnologie precum vaccinul Pfizer/BioNTech.

Acest vaccin trebuie depozitat la -70 grade Celsius, ceea ce va fi un impiediment pentru transport, în timp ce un alt candidat are nevoie doar de -20 grade Celsius. Dealtfel, cercetătorii de la Pfizer au anunțat deja că lucrează să obțină vaccin sub formă de pulbere pentru a elimina inconvenientul transportului.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...