duminică, iunie 15, 2025
AcasăEconomicCeferiștii au început sezonul protestelor

Ceferiștii au început sezonul protestelor

O grevă a izbucnit ieri dimineață la depourile CFR, după ce cu două zile în urmă fusese declanșat un protest „spontan” la Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive (SCRL) Brașov, societatea statului care se ocupă de reparat locomotive, de care însă toată lumea știa din ajun. În prima parte a zilei de ieri, peste 15 trenuri de călători au fost anulate.

Deși potrivit presei centrale protestul a afectat și Depoul Suceava, trenurile care au plecat sau au ajuns la Botoșani nu au fost afectate. De altfel, în jurul prânzului, angajați ai stației CFR Botoșani nici nu știau de existența protestului. „De la noi au plecat trenurile la timp. Bucureștiul a plecat bine, încălzit, iar cele care au venit în această dimineață (n.r. – ieri) au ajuns fără întârziere”, a declarat un angajat al stației CFR Botoșani.

Angajaţii depourilor au oprit lucrul pe motiv că CFR Călători încearcă să falimenteze SCRL, prin preluarea etapizată a personalului. Culmea e că, la protestele din vara anului trecut, tocmai angajații SCRL cereau să fie preluați de CFR Călători.

În acest an, operatorul feroviar de stat nu a mai încheiat niciun contract de prestări servicii cu SCRL, până ieri la prânz. „Începând cu ora 12:00, s-a reluat activitatea de reparaţii din SCRL în toate secţiile. Contractul de mentenanţă a fost semnat. Traficul ar trebui să se normalizeze în cursul zilei de astăzi (n.r. – joi). Nu vor fi probleme, toate locomotivele care sunt în secţii vor fi reparate, ca să nu fie probleme pe partea de asigurare de material rulant de tracţiune”, a precizat Cristian Coconaşu, directorul SCRL.

SCRL e în insolvență și angajații sunt dezorientați, se temeau pentru salariile lor, pentru că CFR Călători nu a mai semnat contractul cu SCRL. Pe de altă parte, nici CFR Călători nu are contract de serviciu public cu statul. E un cerc vicios”, explica situația Grigore Mare, președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare Comercial Vagoane.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.8 °
22.7 °
49 %
5.7kmh
74 %
D
24 °
lun
25 °
mar
22 °
mie
24 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...