vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialMama ei de presă!

Mama ei de presă!

Pavel LUCESCU jurnalist

Mama citeşte presa de când o ştiu şi e atât de dedicată acestei nevoi de informare că până şi acum când ziarele tipărite mor din lipsă de cititori, ea continuă să cumpere, hai, nu chiar zi de zi, dar măcar de două-trei ori pe săptămână, „Adevărul” şi „Evenimentul Zilei” plus un ziar local. Mă înduioşează s-o aud când mai apuc să vorbesc cu ea, destul de rar totuşi, cum îmi povesteşte despre cele mai importante ştiri ale momentului, uneori cu detalii neştiute de mine, sau cum mă întreabă ce părere am despre unele mai complexe sau mai controversate. Mă înduioşează pentru că ştiu că la vârsta ei (bate spre 80) chiar nu prea mai contează să fii la curent cu tot ce se întâmplă prin ţară şi prin lume dar şi, mai ales, pentru că văd în curiozitatea asta a ei şi un mod, la care ea cu siguranţă nu se gândeşte, de a susţine presa scrisă atâta cât mai e.

Zilele trecute, însă, o discuţie cu ea despre un subiect important m-a înfuriat. Citise un text despre Hexi Pharma şi, cu o siguranţă suspectă pentru mine, îmi spune că tot scandalul ăsta a fost un fel de conspiraţie. O întreb imediat de unde a tras concluzia asta, unde a auzit-o, şi-mi spune că aşa scrie în „Evenimentul Zilei”. Bun, zic, dar cine spune asta, cine-i autorul articolului? Nu ştiu, îmi răspunde, ce, crezi că eu îi ştiu pe toţi cei care scriu acolo?

Caut ziarul cu pricina să mă lămuresc despre ce-i vorba. Da, era un text mare de deschidere, anunţat cu litere imense, cu un titlu care chiar sugera un soi de conspiraţie. Deschid şi citesc articolul întins pe două pagini semnat de unul dintre numele grele ale ziarului, un jurnalist vechi nu tocmai dubios din punctul meu de vedere, dar nici de mare încredere. Dar pentru majoritatea cititorilor „Evenimentul Zilei”, un jurnalist cu influenţă. Zic, ok, hai să văd totuşi ce scrie, poate n-am înţeles eu prea bine ce-i cu scandalul ăsta şi o fi având omul nişte informaţii noi, care chiar confirmă cumva ceea ce ajunsese să creadă şi maică-mea. M-am dezumflat imediat şi m-am înfuriat şi mai tare. Textul, scris de altfel pe un ton aparent neutru şi profesionist, că autorul ştie să mimeze şi asta, era, în esenţă, o simplă speculaţie. Nicio noutate, doar o însăilare de informaţii vechi menită să te facă să crezi că – wow, ce chestie, la aşa ceva nu m-aş fi gândit, deşi parcă simţeam eu că ceva nu e în regulă. Deci, îmi zic, la nivelul ăsta de manipulări au ajuns şi băieţii ăştia de la „Evenimentul Zilei”. EVZ e un ziar pe care eu nu îl mai citesc de mult, dar nu credeam că a decăzut atât de mult.

Dar ceea ce m-a înfuriat nu e prostia aia de articol, ci faptul că am realizat dureros cât de expusă e maică-mea la manipulări grosolane cu toată grija ei, nu prea comună multor consumatori de presă, de a se informa din surse, tot mai puţine de altfel, care, şi graţie vechimii lor, fac caz de profesionalism şi obiectivitate.

M-am înfuriat pentru că gestul maică-mii de a susţine presa tipărită presupus de calitate, dând bani pe ea de două trei ori pe săptămână de ani de zile, a ajuns să fie răsplătit prin tentative tot mai grosolane, unele reuşite, de manipulare. Maică-mea ştia demult şi de la mine că „Evenimentul Zilei” şi „Adevărul” ar fi ziare dacă nu de mare încredere, măcar frecventabile. Şi a rămas cu această imagine şi de aceea continuă să le cumpere, să le citească şi să le considere de bună credinţă. Exemplul cu articolul despre Hexi Pharma m-a făcut să realizez cât de periculoasă a ajuns de fapt aproape toată presa din România şi cât de greu e chiar şi pentru un om care se străduie să rămână întreg la minte informându-se din surse tradiţional rezonabile să nu fie manipulat zi de zi.

Nu pot să-i cer maică-mii să nu mai cumpere ziarele astea, e o rutină cu care-şi umple parte din aproape fiecare zi, dar pot măcar să le bat obrazul celor, tot mai mulţi din presa veche, care a ajuns nu doar să-şi bată joc de putinii cititori fideli pe care-i mai au, dar să le mai şi ia banii pentru asta.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...