O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Iniţiată cu ani în urmă în cadrul valului de regăsire a semnelor identităţii româneşti în teritoriile noastre încă înstrăinate, sărbătorirea limbii române “s-a  prins” ca o floare în glastra încă existentei conştiinţe naţionale din aceste teritorii, dar şi în interiorul ţării, drept care şi în acest sfârşit de vară/debut (doar calendaristic) de toamnă, am tot aflat/citit/ trăit veşti despre fel de fel de asemenea celebrări prin diferite locuri, instituţii, societăţi culturale din ţară unde această chestiune încă mai suscită interesul. Personal mi se pare că deşi în ţară nu se simte atât de acut intensitatea conceptului precum în afara ei, situaţia se prezintă acum oarecum inversat, datorită “exportului” masiv de populaţie românescă în cele patru zări unde primejdia deznaţionalizării şi pierderii limbii materne, mai ales de către copii, este una foarte serioasă. Deci eforturile de conştientizare trebuie îndreptate în această direcţie.
În teritoriile înstrăinate situaţia este mereu aceeaşi dar şi eforturile societăţilor şi instanţelor româneşti este în mod meritoriu unul susţinut, precum a fost şi în acest an la Cernăuţi unde s-a desfăşurat cea de-a XVII-a ediţie a festivalului Limba Noastră cea Română (de astă dată specificată, spre deosebitre de altădată când titlul era trunchiat şi nu se mai numea care este această limbă a noastră). Şi acum au sosit delegaţii din mai multe zone ale ţării precum Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, Botoşani, Darabani, s.a, care au participat activ la programul conceput de organizatorul principal, Societatea de Cultură “Mihai Eminescu”, sprijinit de astă dată, după numeroase eforturi autohtone, de către Departamentul pentru Românii de Pretudindeni din ţară. După obicei, s-au desfăşurat întâlniri cu oamenii de cultură, lansări de cărţi, depuneri de flori la locul simbolic pentru această temă – statuia Luceafărului – s-a derulat un substanţial şi înălţător spectacol pe scena Palatului Academic al Universităţii de Medicină, cu participanţi loco, dar şi din Basarabia şi din ţară şi unde corul localnic “Dragoş Vodă” a fost, iar şi iar, impresionant până la lacrimi, transmiţând quot erat demonstrandum, adică faptul că păstrarea limbii şi identităţii naţionale este un deziderat simţit şi trăit aici cu dramatică ardoare. Excursiile la Hotin şi Cameniţa au avut darul de a potenţa sentimentul istoric al valorilor naţionale.
La Chişinău, unde cu decenii în urmă participasem cu sufletul la gură de emoţie într-o mare de oameni cu care trăiam împreună sublimul colectiv, la prima ediţie, s-a serbat şi în acest an Ziua limbii, cu flori, cântece şi poezie, dar de cinci ediţii încoace acolo se desfăşoară o formă – îmi îngădui s-o numesc “matură” – de manifestare a conştiinţei naţionale printr-o cristalizare culturală specială. Şi anume: Congresul Mondial al Eminescologilor, organizat sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, preşedinte al congresului fiind academicianul şi eminescologul de marcă Mihai Cimpoi, a cărui  aniversare concide cu debutul congresului, conferindu-i un plus de aer sărbătoresc. Căci implicarea majoră a acestei personalităţi providenţiale demonstrează mereu şi mereu ce valoare şi aport major conferă existenţa unei personalităţi coagulante de prim rang unei asemenea idei-pilot cum este aceea marcată prin acest congres. Aşa ca de obicei, şi acum personalitatea acad. Cimpoi a polarizat în jurul său şi, fireşte, a ideii eminesciene, oameni de calibru, merit şi vrednicie întru luminarea universului eminescian. S-a prezentat cu acest prilej o carte de referinţă şi anume o nouă ediţie îmbogăţită a paginilor scrise de către George Călinescu despre Eminescu, realizată de către  Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă Bucureşti, reprezentată acum prin editoarea Ileana Mihăilă şi sprijinită financiar de către Primăria Dumbrăveni-Suceava. S-au rânduit la cuvânt în zilele congresului eminescologi din ţară, reprezentanţi ai unor instanţe administrative, politice, culturale, autori şi editori de cărţi importante apărute în intervalul petrecut de la precedentul congres, traducători ai verbului eminescian din multe zări, reprezentanţi ai unor grupări şi instituţii animate în mod deosebit de preocupări dedicate Poetului nostru major, s-au acordat medalii consacrante pe care cei în cauză le-au primit cu emoţie, le-au dus în localităţile lor şi le vor păstra – aşa cum voi face şi eu – cu sentimentul lucrului de valoare şi preţ mai mare decât orice alte bunuri materiale.
Toate aceste evenimente constituie, dincolo de rezultatelele lor concrete de stimulare a activităţii specifice, şi răspunsuri semnificative şi majore pentru ambasadorul american cel care, nu de mult credea şi spunea că România şi Moldova (n-a mai zis de Bucovina că probabil n-a ajuns la el informaţia cu pricina!) sunt entităţi separate, cu istorie şi cultură distincte. Dacă ar fi participat şi el acolo, stând în somptuoasa sală a acestui congres şi ar fi audiat discursurile şi rostirile răsunate sub bolţile ei, despre existenţa unui poet major, care polarizează mereu şi mereu transpuneri în tot mai multe limbi ale pământului (acum s-au numărat – cu demonstraţii- peste 80!)  ar fi înţeles poate şi el, sireacul, cum stă treaba cu două popoare, sau chiar trei, nu? ce se recunosc în unul şi acelaşi poet.
Dar să nu uităm totuşi, că acesta de care s-a vorbit atâta în aceste zile, s-a născut la noi, la Botoşani!

 

Lucia OLARU NENATI
scriitor

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...