O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

De 1 Decembrie, protopopul Lucian Leonte, în cuvântarea sa, spunea ceva de genul că diriguitorii, cei care ne conduc, trebuie să aibă „duhul lepădării de sine”. Nu ştiu dacă cita de undeva protopopul şi nici nu m-am interesat dar, după câteva minute, am văzut o ştire cu Dan Diaconescu la un post de televiziune. Abia ieşit din puşcărie, anunţa că va relua lupta pentru popor. Când a fost băgat la bulău, după câţiva ani de luptă cu ciocoii, pentru popor, deci, avea o avere estimată cam la 33 de milioane de euro. E bănoasă lepădarea asta de sine, nu? Nu doar la Diaconescu, la toţi cei care ajung să jure cu mâna pe Biblie (sau pe Coran, după caz) că vor face totul pentru România, aşa să le ajute Dumnezeu. Câţi politicieni pe care îi ştiţi au duhul ăsta al lepădării de sine, renunţă la ei şi persoana lor pentru binele public? Am urmărit manifestările de ziua naţională şi la Botoşani şi prin ţară. I-am urmărit şi pe cei care, imediat după jurămintele alea pe Biblie, au început brusc să trăiască între foarte bine şi excepţional. De aceea vă pot spune un lucru cu certitudine. Pot fi învinuiţi de multe, dar nu că nu îşi iubesc ţara. Din contră. O iubesc cu patimă. De ce? Păi ţara asta le-a dat tot şi de toate. Fără să le ceară nimic şi fără ca ei să dea ceva în schimb. Singurul lucru necesar a fost supunerea absolută faţă de şefii politici. Atât. Dar haideţi să vedem nişte cifre, după atâţia ani de luptă pentru popor. Peste 40% din români trăiesc în risc de sărăcie; 23,8% trăiesc în sărăcie extremă, adică nu-şi permit nici măcar una dintre următoarele: plata utilităţilor, consum de carne, o maşină de spălat/frigider/autoturism sau o săptămână de vacanţă. Copiii? Peste 46% din populaţia sub 18 ani în risc de sărăcie. 70% dintre ei stau în locuinţe suprapopulate. Aproape 19.000 de copii sunt în plasament instituţional. Peste 37.000 în plasament familial. Datele sunt preluate din Eurostat şi de la Ministerul Muncii. Ce trebuie să înţelegem de aici? În primul rând, mecanismul prin care bogaţii luptători pentru popor sunt votaţi. Pesediştii, de exemplu, au promis o sută de lei în plus la salariu sau pensie. Când eşti sărac, foarte sărac, nu te mai uiţi la averea celui care te tratează ca pe un milog, deşi aşteaptă votul tău, ci te bucuri de orice ban în plus. Mai trebuie să înţelegem că nu există o rezervaţie cu politicieni. Politicienii sunt ca noi, dintre noi, votaţi de noi. Experienţa ar trebuie să ne spună că vom fi minţiţi, că nu se vor ţine de cuvânt şi aşa mai departe. Apoi, ultimul an ar fi trebuit să ne convingă şi de faptul că nepăsarea nu este un răspuns. Chestia aia cu „mergeţi la treabă, vedeţi-vă de viaţa voastră, că ne ocupăm noi, ăştia pe care i-aţi ales” nu funcţionează. Ne-a adus aici, unde suntem. Mişcările politicianiste au creat falii adânci în societate, dialogul nu mai este posibil. Iar pe cel care nu vrea să audă, să asculte argumentul celeilalte părţi, nu ai cum să îl convingi de nimic. A ajuns asta şi în parlament. Şi nu mă sfiesc să spun că, prin mişcările de ieri ale majorităţii conduse de PSD, asistăm la moartea parlamentarismului în România. Când se votează totul la foc automat, fără să ştii ce votezi, când nu vrei să îl asculţi pe celălalt, asta nu mai e democraţie. Din păcate, mulţi dintre noi îşi vor da seama prea târziu de consecinţele acestor zile triste. Nu văd ce ar putea face parlamentarii din opoziţie în situaţia în care nu li se mai permite nici măcar să vorbească. Să îşi dea demisia în bloc, poate asta ar fi o variantă. Dar nu îi văd pe mulţi dintre ei să renunţe la bani, statut social, etc doar pentru a apăra democraţia din România. Da, e grea asta cu duhul lepădării de sine la noi în ţară. Ar fi, e drept şi o scuză. E greu de trăit în democraţie, când nu ai bani. E şi de înţeles. De aceea spunea cineva că „românii sunt patrioţi, atâta timp cât nu îi costă nimic”. Aş vrea să spun că nu e adevărat. Dar nu prea mai am argumente.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...