O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

A venit din nou ziua lui Eminescu, acea zi în care tuturor românilor, dar mai ales celor din nordul obârşiei sale, ni se împrospătează amintirea acelei fiinţe care a rămas însemnată în diacronia noastră naţională prin lucruri de o atât de mare importanţă încât, iată, azi această zi aniversară mai poartă o încărcătură de mare nobleţe şi semnificaţie: Ziua Naţională a Culturii Române. Şi această îngemănare este pe deplin întemeiată, căci oricât am căuta şi ne-am strădui, n-am putea găsi un alt om născut din acest neam care să întrunească în substanţa, atât de precară a existenţei sale, atâtea simboluri de valoare reprezentative pentru matricea sa identitară. Despre geniul său poetic s-au scris râuri de pagini şi, iată că, în ciuda încercărilor unor neprieteni ai valorilor româneşti de a-l încadra la capitolul încheiat al rezidurilor revolute ale istoriei noastre, el continută să atragă şi să producă, măcar din când în când, revelaţii reale şi profunde unor spirite co-rezonante şi capabile a decela valoarea în sine. Dacă privim în zarea posterităţii sale, întâlnim nenumărate asemenea exemple de personalităţi de valoare din interiroul culturii noastre, dar – nota bene – şi din exteriorul ei, care au fost literalmente fascinate de strălucirea caratelor creaţiei şi cugetării sale. Pomenind doar câteva dintre aceste nume, încercăm a susţine succint demonstraţia aserţiunii. Pentru că ne este aproape somnul său veşnic din liniştea Mânăstirii Putna, să ne amintim, de pildă, de marea doamnă Zoe Dumitrescu Buşulenga cea care a studiat şi revelat tinerilor profunzimile acestei opere, cu precădere universul său german, iar în calitatea ei finală de Maica Benedicta, ne-a lăsat testamentar îndemnul „Apăraţi-l pe Mihai”. Să mai amintesc exemplul altei doamne, universitara italiana Rosa Del Conte care, odată fascinată de fluidul creaţiei eminesciene, s-a înverşunat să înveţe limba şi să studieze şi literatura română veche pentru a afla sorgintea acestei capodopere iar în final verdictul său a fost unul superlativ şi adresat universalităţii. Alt exemplu este cel al profesoarei indiene Amita Bhose aceea care, intrată în acest magnetism, şi-a părăsit casă şi masă, ca să vină în România să trăiască şi chiar să moară aici, studiind, traducând şi revelând lumii indiene miracolul eminescian. Vine la rând elveţiana Svetlana Paleologu Matta, autoare a unei hermeneutici fără seamăn a operei lui în cărţi care au cucerit spirite de mare înălţime precum cel al lui Nicolae Steinhardt şi nu numai. Şirul acestor exemple e nesfârşit şi vorbeşte, iar şi iar, despre valoarea acestui om născut şi botezat într-o iarnă botoşăneană. Şi, ca să aduc şirul exemplelor până în stringenta actualitate, nu se poate ignora nici apariţia recentă a cărţii criticului Alex Ştefanescu intitulată „Eminescu. Poem cu poem” în care, după ce a studiat benedictin timp de patru ani opera poetică eminesciană, el intreprinde un demers foarte util actualităţii tulburate, din păcate, pe alocuri de răcirea interesului şi preţuirii poetului. Ceea ce realizează această carte este tot un fel de hermeneutică, adică „traduce” caratele poemelor eminesciene pe înţelesul trăitorilor de azi. Dar acum, pentru că această aniversare a Poetului se petrece în debutul Anului Centenar al Marii Uniri se cuvine, dar nu numai din acest motiv, a releva contingenţa poetului cu acest eveniment. Nu este acum spaţiul necesar pentru aprofundarea acestui vast subiect, ceea ce am întreprins deja în numeroase rânduri, ba chiar şi într-o carte de doctorat şi voi continua să o fac. Dar pentru a formula doar ideea, voi aminti de rolul tânărului student de 21 de ani în organizarea marii Serbări de la Putna din 1821, care a întrevăzut, a sprijinit şi apoi a concluzionat importanţa acestui eveniment în statuarea vectorului de conştiinţă naţională îndreptat spre unirea întregului neam românesc. Această viziune a unirii apare nu o dată şi în opera lui în chip uimitor de premonitoriu dar trebuie relevat că toată lucrarea lui de conştiinţă s-a manifestat în sensul consolidării conştiinţei identitare naţionale. Căci studierea operei, tematicii, publicisticii, faptelor şi atitudinilor sale exprimă cu precădere concluzia că preocuparea sa dominantă a fost potenţarea identităţii naţionale româneşti într-o ipostază calitativ superioară, aptă a oferi lumii un model axiologic românesc autonom, energic şi demn de a se opune permantelor tendinţe de disoluţie a indentităţii naţionale de orice natură: socială, economică, politică, intelectuală, culturală ş.a. Acest deziderat este azi unul crucial pentru starea naţiunii noastre căci, dacă realizarea Marii Unirii a fost un moment astral al convergeţei energiilor noastre naţionale, aniversarea ei din acest an relevă, din păcate, un sens diametral opus, acela al unei întristătoare discordii generale din care nu poate ieşi nimic bun. De aceea aniversarea de azi a celei mai înalte conştiinţe a naţiunii, precum şi sărbătoarea pe care a inspirat-o, ar trebui să constituie un memento pentru imperativul conştientizării şi redresării acestei stări de lucruri.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...