Parazitându-l pe Eminescu – Marius ILINCARU editor

Au trecut trei săptămâni de la Zilele Eminescu, iar ecourile încă nu s-au stins şi sunt parcă mai puternice decât în orice alt an, întinând numele marelui poet. Scrisoarea deschisă a lui Gellu Dorian, potrivit căreia „îşi ia jucăriile şi pleacă acasă”, mai exact îşi ia titulatura „Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»” şi îi lasă pe politicieni să organizeze de anul viitor manifestarea, m-a determinat să abordez acest subiect. Scriitorul botoşănean, preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-c.b.”, cea care a înregistrat la OSIM marca „Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»”, s-a supărat pe aleşii locali care i-au cerut socoteală pentru vulgaritatea discursului poetei Medeea Iancu, ţinut la gala premiilor Editurii „Cartea Românească”, din cadrul manifestării dedicate marelui poet, pe scena Casei Tineretului pe 15 ianuarie. Să le luăm pe rând. Mai întâi ar trebui văzut cum se face ca o fundaţie să înregistreze la OSIM o marcă ce conţine numele poetului Mihai Eminescu. Cum de statul român a permis ca o fundaţie să aibă drept de folosinţă pe un brand naţional? Gellu Dorian vorbeşte în scrisoarea deschisă către politicieni despre faptul că „Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»” „a devenit un brand cultural naţional recunoscut nu numai în ţară, ci şi în afara ţării”. Da, este adevărat, dar Premiul Naţional de Poezie nu ar fi devenit niciodată un „brand cultural” dacă în coada lui nu ar fi stat legat numele „Mihai Eminescu” sau dacă s-ar fi numit „Premiul Naţional de Poezie «Gellu Dorian»”. Un astfel de premiu ar fi interesat poate doar pe cei din branşă, rămaşi încă fideli Uniunii Scriitorilor şi atât. Ar fi fost o şuetă boemă, între poeţi şi critici. Apoi, fără sprijinul politicienilor, care vremelnic au administrat/administrează oraşul şi judeţul, niciodată, dar absolut niciodată, „Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»” nu ar fi avut anvergura pe care o are acum, pentru că, nu-i aşa, scriitorii, poeţii, criticii şi fundaţiile lor nu au banii necesari finanţării unui astfel de eveniment. Da, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean sunt cele care finanţează această manifestare şi altele de gen dedicate marelui poet, care tind să devină şuete tot mai deocheate. Şi nu mă joc deloc cu vorbele când spun asta, iar cei care vor să se convingă pot citi reportajul lui Florentin Florescu, publicat în „Monitorul de Botoşani” în iunie 2013, „Moartea lui Eminescu, «sărbătorită» la Vorona”, în urma căruia jurnalistul şi ziarul au fost trecuţi pe „lista neagră” de „organizator”. Să ajungem şi la nefericita situaţie de la manifestarea de acum trei săptămâni. Problemele au pornit de la faptul că i s-a permis Editurii „Cartea Românească” să-şi premieze scriitorii pe scena manifestării dedicată lui Eminescu. Am înţeles că „şeful” s-a şi supărat pentru că i s-a acordat „doar jumătate de oră”, când, de fapt, nu trebuia să i se acorde nici măcar un minut. Editura „Cartea Românească” este un business privat. E drept că aparţine de Uniunea Scriitorilor, dar se află sub administrarea „Editurii Paralela 45”, după ce între anii 2005-2017 a fost administrată de „Polirom”. Apoi, şi Uniunea Scriitorilor, în ultimii ani, a devenit „o asociaţie de creaţie, profesională şi sindicală a scriitorilor” măcinată de scandaluri, Nicolae Manolescu şi ceilalţi din conducerea ei fiind tot mai vocal contestaţi. Şi în fine „momentul Medeea Iancu”. Primul impuls a fost unul de dezgust total (şi asta ca să fiu delicat în cuvinte). Apoi am căutat să văd cine este această Medeea Iancu, pentru că numele ei nu-mi spunea nimic. Iar din documentarea făcută, înţeleg că este mai mult „feministă” decât scriitoare sau poetă şi că s-ar potrivi perfect mişcării ucrainene „Femen”, aşa că n-am să insist prea mult. Singura dezamăgire e că în sală au fost şi copii, iar unii dintre ei, la vârsta adolescenţei, poate că n-au înţeles protestul ei, dar cuvintele ei sigur le-au răsunat clar în urechi şi poate că li s-au părut „cool”. Mai trebuie spus ceva şi despre „ţinuta” galei. Dacă politicienii, huliţi acum de „organizatorul” Gellu Dorian, au respectat momentul, fiind îmbrăcaţi la patru ace, primarul Flutur scoţând din dulap chiar şi eşarfa tricoloră, boemii scriitori, poeţi şi critici au urcat pe scenă ca şi cum ar fi venit la bar, desconsiderând evenimentul. Mai sunt multe altele de spus, dar poate că nu e încă momentul, dar o întrebare tot mai trebuie pusă: Dacă tot îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, Gellu Dorian şi fundaţia sa renunţă şi la banii de la Consiliul Judeţean pe care-i primeşte pentru editarea şi tipărirea revistei „Hyperion-caiete botoşănene”? Altminteri şi el se înscrie în rândul literaţilor, care, în ultimii ani, nu au făcut altceva decât să paraziteze inestimabila moştenire lăsată de Mihai Eminescu.