O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Virgil COSMA
– jurnalist

Cum să numesc statul în care hoţia este legiferată, iar şefii tâlharilor sunt în fruntea legislativului, în executiv, stăpânesc şi conduc judeţe sau teritorii şi mai întinse, au televiziuni care mint şi manipulează cu un tupeu propriu infractorilor? Cum s-ar defini ţara în care cea mai importantă acţiune a vieţii cotidiene este „a se descurca”, ţara lui „lasă mă, că merge şi aşa”, a lui „lasă-mă, să te las”, ţara în care orice şef angajează pe banii contribuabililor doi-trei trepăduşi, numiţi mai nou „combinagii”, pentru aranjamente ilegale, mită şi trafic de influenţă? După ultimele aranjamente aşa zis legislative, cred că pot să-i spun, în sfârşit, Ţara hoţilor. Aşa cum ne-au taxat europenii de la bun început iar noi ne-am arătat extrem de ofuscaţi.
Nu mai intru în detaliile actelor normative (aberante relativ la democraţie şi statul de drept, fiindcă pentru hoţi şi organizaţia lor suprastatală sunt mană cerească), sunt cunoscute din puţinele publicaţii care încă se mai ocupă cu ştiri şi nu bârfe sau interpretări. Merită să menţionez doar că tot ceea ce au respins Curţile Constituţionale anterioare şefiei lui Dorneanu a devenit acum brusc legal şi îndreptăţit. Cel mai nou exemplu este Codul Administrativ al României. Proiectul, depus încă din 2015 de PSD, PNL şi UDMR, adoptat recent în legislativ, conţine, cu mici modificări, exact aceleaşi prevederi pentru care a fost declarat, de două ori până acum, neconstituţional în integralitatea lui, de către CCR, şi anume pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Iac-aşa s-a creat o nouă clasă privilegiată, care va încasa de la 4.000 lei în sus, pe lângă pensia de stat.
Ce a făcut Parlamentul în acest caz? A încălcat flagrant Constituţia, nesocotind pe faţă două hotărâri ale CCR, din 2015 şi 2016. Exact ca în cazul celor trei parlamentari declaraţi incompatibili. Nu numai că cei trei votează ilegal, cum a fost cazul la adoptarea noului Cod Penal, dar încasează indemnizaţii ilegal, de mai bine de un an, de la data pronunţării sentinţei ÎCCJ. Şi, mai mult ca sigur, vor încasa şi ei, ca orice ales al neamului, pensiile speciale pe care parlamentarii şi le-au votat cu ambele mâini, indiferent de presupusa apartenenţă politică. Parlamentul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea a nesocotit, din nou, deciziile CCR şi, prin urmare, Constituţia. Bine că nu are cine să-i tragă la răspundere şi că nici nu există vreun mecanism de sancţionare a parlamentarilor care, odată aleşi şi instalaţi în Căsoiul lui Ceauşescu, nefuncţional şi îngrozitor de scump, al – vezi Doamne! – Poporului, uită şi de ce i-au trimis oamenii acolo, şi ce au promis, şi ce este moral, şi ce este legal. Fac caz de deciziile CCR atunci când le convin şi le nesocotesc, ca şi cum nu ar exista, atunci sunt contrare intereselor lor.
Toate acestea sunt posibile într-un stat în care ponderea fermelor de subzistenţă este de 86%. Adică şase din şapte ferme sunt în afara economiei de piaţă, producând doar pentru proprietarii lor şi pentru rudeniile acestora. Dacă v-aţi uita în pachetele trimise de „acasă” românilor stabiliţi pe aiurea, aţi constata cu uimire că majoritatea conţin mâncare. Şi nu-i doar din cauza dorului de acasă al celor plecaţi. Este acelaşi circuit economic de pe vremea comuniştilor, nezdruncinat nici de cele mai severe schimbări legislative. În schimbul lor, cei plecaţi trimit tot ce pot prinde gratuit sau la mâna a doua, de la îmbrăcăminte şi electronice până la jucării sau mobilă. Un circuit în natură, nealterat de schimbarea regimurilor politice, economice sau fiscale.
Imaginea de ansamblu este aceea a unui stat aproape feudal. Aceasta este supapa de supravieţuire pentru o populaţie semianalfabetă, fiindcă pentru acest tip de viaţă nu ai nevoie decât de „şcoala vieţii”, în condiţiile unor venituri băneşti foarte mici, constituite cel mai adesea din ajutoare financiare sau remiteri lunare de la cei plecaţi, şi complet nefiscalizate. Fermele mari, deţinute în general de străini, în procent de 14% deţin o suprafaţă agricolă de peste 50% din totalul averii naţionale. Productivitatea în fermele de subzistenţă (termen cam cosmopolit, mai aproape de adevăr ar fi denumirea de gospodărie ţărănească) este de 1 şa 40 faţă de fermele mari sau faţă de cele din Occident.
Aici este miezul acelui „a se descurca”, în cele două aspecte descrise mai sus. Amărâţii mai au (încă!) pe cineva „la ţară”, cu care pot să facă schimburi economice nefiscalizate, într-un circuit economic paralel, destinat exclusiv supravieţuirii, fie că se află în ţară sau în afara ei. Cei mai evoluaţi participă la aranjamente, la combinaţii. Au pe cineva, undeva, care poate aranja ceva. Mici trocuri, mici învârteli pe site-urile de vânzări, mici ciupeli, comisioane mai mici sau mai mari din afacerile celor care îi protejează. Lor li se adaugă armata de angajaţi la stat, pentru care – în afara unui mic procent de lucrători oneşti, socotiţi fraierii şi asinii sistemului – a aranja şi a se descurca sunt regulile de bază ale existenţei. Sunt majoritari şi statul este al lor. Pentru ei fac legile cei din fruntea legislativului iar cei care îşi tot bat gura cu statul de drept protestează degeaba.

se încarcă...
10 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...