O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor 

În ciuda încercărilor de a manipula opinia publică – uneori grosolane, într-o manieră ce aduce aminte de vremurile lui Iliescu – România începe să se trezească. Românii din diaspora au protestat vineri. Un protest cu bilanţ ca de război şi asta doar pentru că aşa au dorit o mână de politicieni capabili să sacrifice o ţară doar pentru ca lor să le meargă bine.

Între numeroasele pancarte afişate în Piaţa Victoriei mi-a atras atenţia una care făcea trimitere la punctul opt al Proclamaţiei de la Timişoara. Acel punct care propunea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură pentru foştii activişti comunişti şi foştii ofiţeri de Securitate. O cerere înţeleaptă şi de bun simţ, probabil de aceea respinsă cu atâta vehemenţă atât de Iliescu şi gaşca, cât şi de opinia publică dirijată corespunzător. Punctul opt nu a devenit niciodată realitate, dar continuă să fie de actualitate. Asta pentru că România nu a scăpat niciodată de comunismul de care s-a lepădat oficial în Decembrie ’89.

După Revoluţie s-a creat impresia că singurii comunişti din România au fost soţii Ceauşescu. Ei au luat decizii, ei au tras sfori, ei au tăiat şi au spânzurat, restul românilor au suferit. Mai ales nomenclaturiştii, ei au suferit cel mai mult. Pentru că ştiau că Tovarăşu’ şi Savanta duc ţara într-o direcţie greşită, dar nu puteau să intervină, nu puteau să-şi pună în valoare patriotismul care-i anima până în vârful unghiilor. Neaplicarea punctului opt le-a dat ocazia de a interveni decisiv în viaţa politică, astfel încât drumul României a fost modelat după viziunea şi dorinţa lor. Cât de greşit a fost acest drum se vede şi astăzi. Şi, ca şi cum nu ar fi suficient, România nu şi-a revenit după ce rândurile foştilor nomenclaturişti s-au rărit datorită trecerii anilor. Asta pentru că politicienii meniţi să-i înlocuiască au crescut ţinându-se de poala vechilor activişti şi, credincioşi învăţăturilor primite, pregătesc generaţia politică de mâine.

Totuşi, românii se trezesc. În special cei care au luat contact cu lumea de afară şi au priceput că România nu este nici pe departe acel rai de care ni s-a tot vorbit. Nu pentru omul de rând, pentru plătitorul de taxe şi impozite. E România frumosă şi e bine de trăit aici, dar numai pentru o mână de privilegiaţi.

Vineri s-au strigat lozinci împotriva Guvernului. Să plece PSD de la putere. Să plece, de acord, dar dacă tot ne-am decis să le cerem să plece, de ce să nu mergem până la capăt? De ce să nu le cerem să plece tuturor politicienilor, indiferent de pretinsa culoare politică? Până la urmă viaţa politică din România nu cunoaşte nuanţe decât la nivel declarativ. Culoare politică? Doctrină? Sunt doar cuvinte fără acoperire, politicienii fiind o apă şi un pământ, animaţi doar de propria parvenire. La putere au fost şi alte partide sau coaliţii, nu doar PSD. Ce au făcut? Exact ce le reproşează astăzi celor de la putere. De la Convenţia Democrată s-au aşteptat multe. Nu s-a întâmplat nimic notabil nici măcar în perioada cât Emil Constantinescu s-a bucurat de un real sprijin politic. „Specialiştii” Convenţiei s-au pus pe părăduit banul public cu o asemenea implicare încât oamenii s-au scârbit complet de ţărănişti. PNŢ-ul a devenit partid istoric din toate punctele de vedere. La fel s-au petrecut lucrurile cu liberalii şi cu democraţii. Au fost votaţi în speranţa unei vieţi mai bune, dar au lăsat în urmă prăpăd.

Fiecare partid a venit cu oamenii lui. Nu cu oameni de calitate, cu specialişti capabili să scoată ţara din criză, ci cu rubedenii, prieteni şi amante. S-a mărit numărul de instituţii publice, s-a gonflat nesimţit de mult ogranigrama acestora pentru a face loc piloşilor. Asta au făcut toţi, indiferent de numele formaţiunii politice din care au făcut sau fac parte. Nimic pentru România, totul pentru ei.

Într-o vreme se tot vorbea prin fotbal de un moment zero. După ceva timp a început să se vorbească şi prin politică de aşa ceva. Cică să se ierte toate cele făcute până acum şi de acum încolo cine o mai greşi… Interesant mod de a privi lucrurile. Deci să se ierte toate potlogăriile de până acum, dar să rămână tot ei, un soi de amnistie generală preventivă, fără acte, doar pe cuvânt de onoare. O idee ce le-ar conveni de minune, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie. Nu vor să dispără din viaţa politică, ci doar să li se ierte păcatele. Şi promit că dacă se întâmplă aşa ceva vor deveni oameni cinstiţi.

E nevoie de un moment zero în politica românească, dar nu aşa cum îl vor politicienii. O transpunere în faptă, la aproape trei decenii şi cu adaptările de rigoare, a punctului opt al Proclamaţiei de la Timişoara. Toţi cei care s-au ocupat de politică până acum să facă un pas în spate şi să lase justiţia să-şi facă treaba. Să dispară de pe scena politică nu partidele; e demonstrat că sunt doar denumiri pentru grupuri de interese, ci politicienii corupţi, cei care şi-au schimbat haina în funţie de interese. Ştiu, e utopic ceea scriu, dar singura soluţie pentru ca România să se redreseze. Pentru că dacă-i schimbăm pe cei de la Putere cu cei care sunt acum în Opoziţie nu se schimbă nimic. Ba poate dimpotrivă.

se încarcă...
12 VOTURI - MEDIE: 4,50
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...