O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Un început de toamnă incendiar – şi nu e vorba doar de caniculă. O perioadă de foc mai ales din punct de vedere politic. Pesta porcină africană face ravagii şi s-a ajuns la măsuri extreme. Asta în condiţiile în care Europa demonstrează cu acte că ne-a avertizat încă din 2017, dar în România s-a procedat ca de obicei, adică cu inconştienţă şi dezinteres maxim, ceea ce duce la pierderi uriaşe pentru agricultori şi economie, dar la câştiguri pentru o mână de privilegiaţi care au dansat la nunta lui Dragnea. Şi asta nu e tot, culturile de legume sunt ameninţate de o insectă, Tuta absoluta. Ironic, dacă ne gândim că îşi face de cap într-o ţară în care Dăncilă este premier.
Nici la începutul acestui an şcolar o parte dintre manuale nu ajung în şcoli pentru că au fost realizate cu picioarele de o gaşcă de tolomaci care, în afară de pile în sistem, nu prea mai au nimic, nici măcar cunoştinţele pe care se presupune că ar trebui să le acumuleze un elev la sfârşitul clasei a VI-a. Şefa de la Editura Didactică şi Pedagogică acuză că greşelile au fost „fabricate”. Cam greu de explicat cum greşelile fabricate se regăsesc în manuale, dar trăim în România. În România în care, la peste trei săptămâni după Mineriada jandarmilor încă nu există un vinovat oficial, iar autorităţile se încurcă în declaraţii şi laudă modul de intervenţie al forţelor de represiune – având în vedere ce s-a întâmplat nu se mai poate vorbi de forţe de ordine. Ba, în total dispreţ faţă de suferinţele protestatarilor paşnici bătuţi şi gazaţi în piaţă, Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat acţiunea, a fost făcut şef la Jandarmerie. Un mesaj care trebuie interpretat ca atare, adică noi facem ce vrem pentru că putem. Ştiţi, ne-au votat milioane de români.
Într-o înregistrare video ce ridică multe semne de întrebare Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, lasă să se înţeleagă că represiunea a fost comandată de alţii şi nu are de gând să joace rolul acarului Păun. Şi veştile „bune” nu se opresc aici, Eugen Teodorovici a recunoscut că Fondul de Rezervă este gol.
Dezastru pe toată linia, dar nimeni nu e vinovat. Vorba unei reclame, coafura rezistă. Iar Dăncilă rezistă sub coafura de care s-au legat adversarii politici şi reprezentanţii statului paralel. Nu are altă alternativă până nu îl scoate basma curată pe Liviu. Care a primit ajutor de la americani. Rudolph Giuliani i-a trimis un răvaş lui Iohannis. Unul în care vorbeşte despre despre protocoale şi abuzuri în justiţie şi cere o amnistie.
A fost de ajuns pentru ca armata de postaci aflată în slujba guvernanţilor să se mobilizeze pe motiv de stat paralel. Nu se mai poate, vedeţi şi voi până unde au mers abuzurile dacă până şi americanii s-au sesizat. Şi dacă s-au sesizat americanii… Trebuie făcut ceva, luaţi măsuri urgente. Dragnea preşedinte… Faceţi ce spun americanii că ei ştiu mai bine.
Atâta monedă s-a bătut pe scrisoarea lui Giuliani încât a apărut şi o reacţie oficială a Guvernului SUA. Care se delimitează de afirmaţiile individului, chiar dacă acesta este un reprezentant al lui Trump şi, dacă nu ar fi fost împiedicat de probleme de sănătate, ar fi candidat, foarte probabil, pentru un mandat la Casa Albă. Dar americanii au obiceiul să delimiteze bine lucrurile. Poziţia Guvernului e poziţia Guvernului. Ce spune o persoană fizică e doar o părere. Una cât se poate de interesată, după cum s-a demonstrat. Giuliani a recunoscut că a fost plătit să scrie. Ba, mai mult, cei care au urmărit provenienţa banilor au descoperit că onorariul provine din România. Mesajul lui Giuliani se bazează pe un raport provenit de la firma lui Louis Freeh, nimeni altul decât avocatul fugarilor Popoviciu şi Adamescu. Interes cât cuprinde.
Faptul că poziţia oficială a Guvernului SUA nu bate deloc cu sugestiile lui Giuliani a început dintr-o dată să nu mai conteze. Iniţial Dragnea a prezentat scrisoarea ca un punct de vedere oficial şi a cerut ca sugestiile americanilor să devină realitate. Acum, când americanii au precizat ce părere au despre lupta anticorupţie propaganda şi-a schimbat discursul. Ce treabă au americanii cu noi? De ce să ne spună ei ce să facem? Cum îşi permit să ne dea ei sfaturi?
Un individ cu exprimare ce trăda o educaţie precară a tinut să precizeze că Parlamentul României e dator să ia în considerare doar sugestiile care vin de la poporul român, străinii nu au dreptul să-şi dea cu părerea. Poporul român a avut nişte sugestii pe 10 august şi nu numai, dar n-a ţinut nimeni cont de ele. Totuşi aleşii şi trompetele de partid s-au grăbit să ţină cont de „părerea” americanilor. Atunci când senatorul democrat Chris Murphy a precizat clar că „situaţia în România e aproape de linia roşie în ce priveşte statul de drept şi legitimitatea instituţiilor. Poziţia exprimată de Freeh şi Giuliani este diametral opusă de cea a Guvernului SUA” americanii au devenit brusc numai buni de ignorat. Mai puţin Giuliani, care are o părere acceptabilă, numai bună de pus în practică. Tăriceanu a venit cu argumentul suprem la acest capitol. Giuliani a scris pentru bani, dar a făcut-o în cunoştinţă de cauză.
În concluzie, indiferent de părerea americanilor, ai noştri fac cum ştiu ei mai bine. Adică prost.

 

se încarcă...
12 VOTURI - MEDIE: 4,67
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...