Ciprian MITOCEANU
scriitor
În România totul merge minunat dacă e să luăm de bune tâmpeniile debitate de puternicii zilei, în special de către fideli ai sforarului de Teleorman. Madam Vasilescu ne asigură că totul e minunat, se desfăşoară conform programului de guvernare. Cică să nu ne facem griji că PSD-ul nu va plăti salarii şi pensii, să ne facem griji pentru acea zi când PSD-ul se va milostivi de români şi va trece în opoziţie unde va aştepta cuminte ca alţii să ia măsurile de austeritate menite să reducă dimensiunile dezastrului produs de guvernarea roşie. De la Dragnea şi Dăncilă vin aceleaşi semnale. Totul e bine şi frumos. Acelaşi mesaj transmite, în stilul lui poticnit şi bâlbâit, Daea, ăla de la Agricultură.
Ţara asta merge bine însă numai pe hârtie şi, de ceva timp, nici măcar acolo. Ce contează că există mia de focare de pestă porcină şi autorităţile şi-au dovedit neputinţa în gestionarea flagelului? Oricum la orizont se arată pesta rumegătoarelor mici, aşa că e posibil să rămânem şi fără caprele şi oile cele atât de dragi lui Daea. Faptul că Uniunea Europeană ameninţă să ne dea afară pe uşa din spate nu-i sperie pe cei din tabăra Condamnatului Suprem, ba dimpotrivă, se pare că exact asta se doreşte. Dacă acesta este preţul pe care România trebuie să-l plătească pentru ca o mână de pungaşi parveniţi pe banii statului să scape de închisoare ei sunt gata să-l plătească. Ce dacă ţara asta a ajuns la fundul sacului pentru a fi admisă în Uniune? Oricum nu stă la masa celor mari şi e nevoită să adune firmiturile de pe jos…
Lupta cu pesta e pierdută, economia e la pământ, abuzurile guvernanţilor din ce în ce mai grosolane, aleşii nu mai ţin cont nici de vocea celor pe care se laudă că-i reprezintă, nici de recomandările Europei. Mai nou spectrul concedierilor a început să-şi arate colţii. Deocamdată sunt vizaţi angajaţii din Educaţie, acolo văd aleşii problemele cele mai mari. Ce dacă şcolile vor rămâne fără oameni de serviciu, secretare şi şoferi? Important e ca „oamenii lor” să rămână pe poziţii.
Însă guvernanţii se tem. Încă… Nu de Justiţie; nu mai pot ei de justiţia din România, care nu e doar oarbă, ci e şi coruptă. Bătălia pentru subordonarea Justiţiei e aproape de final şi, dacă nu intervine vreo minune, Justiţia se va ocupa doar de păcatele mărunte ale contribuabilului de rând. Nu se tem nici de adversari politici, nici de Europa şi nu mai pot ei de judecata istoriei.
Aleşii se tem de presă. Recent, Dragnea şi-a permis să ia o pauză din bătălia cu statul paralel şi şi-a întreptat atenţia spre inamici mai reali şi mai incomozi. Cică va cere marionetei din fruntea Guvernului o lege privitoare la „transparentizarea finanţărilor şi modul de cheltuire a banilor”. Evident, când Dragnea spune ceva Dăncilă nu comentează, Dăncilă face. De ce să ceri o astfel de lege de la Guvern în condiţiile în care puterea legislativă aparţine Parlamentului? Pentru că e urgent, pentru că e neapărat necesar ca abuzurile lui Dragnea şi camarilei să nu mai fie aduse la cunoştinţa opiniei publice. Asta pentru că legea dorită de Dragnea vizează, în primul rând, mai multe redacţii care au făcut dezvăluiri despre abuzurile şi afacerile individului. O lege cu adresă, mai exact. Asta după ce cei de la RISE Project au acuzat ANAF că i-a cercetat în mod abuziv.
Cu câteva săptămâni în urmă, Rareş Bogdan acuza PSD că strânge semnături împotriva postului de televiziune unde jurnalistul duce o luptă acerbă contra lui Dragnea. Acum vreo două zile Dăncilă a fugit de presă la Craiova. Deşi iniţial a precizat că va sta de vorbă cu jurnaliştii, premierul a şters-o. Ziariştii au fost puşi să aştepte într-un anume loc în timp ce „Veorica” era condusă spre ieşire. Cu ocazia asta s-a mai pierdut o nestemată din tezaurul umorului românesc.
Noua sesiune parlamentară a început cu reguli noi. Nu pentru aleşi, ci pentru reprezentanţii presei, care au fost adunaţi într-un fel de ţarc de unde nu au voie să iasă decât dacă s-au săturat de umilinţe şi decid să plece acasă. De ce atâta încrâncenare împotriva presei? De ce organele abilitate trebuie să cerceteze conturile redacţiilor incomode şi nu pe cele ale televiziunilor de partid? O întrebare de bun simţ, dacă ţinem cont de ce salarii colosale au unii dintre angajaţii redacţiilor care cântă în strună partidului de guvernământ. Cine le finanţează? Cu ce scop? De ce legea să vizeze doar câteva redacţii şi nu pe toate?
O mulţime de întrebări la care singurul răspuns e teama. Teama că la un moment dat dezvăluirile vor fi prea importante şi nu le vor ignora nici cei mai fideli partizani. Teama că aceste dezvăluiri vor duce la presiuni externe ce se vor solda cu îndepărtarea profitorilor de ciolan.
Guvernanţii se tem. Se tem de presă şi vor să-i pună botniţă. Tocmai din acest motiv presa nu trebuie să tacă. Şi cât timp politicienii se vor teme de presă va exista o speranţă şi pentru România.
