13 − two =

A password will be e-mailed to you.

Cătălin MORARU
redactor șef

Vineri, la bursa locurilor de muncă, ministrul de resort, botoșăneanul Marius Budăi, a fost întâmpinat cu pâine și sare de o copilă îmbrăcată în costum național. Bine, după aia, a fost ministrul luat la bani mărunți de toată lumea, de sindicaliști, de angajații din penitenciare, inclusiv de un grup de pensionari (în fața cărora mă înclin cu respect) care i-au cerut ministrului Budăi să dispară pensiile nesimțit de mari.
Însă momentele astea, de festivism de doi bani, mă fac să îmi pierd speranța. Sunt absolut sigur că ministrul Budăi nu a cerut să fie așteptat cu pâine și sare. Vreun pârlit de șef local a făcut asta, ca să arate lumii că poporul îl iubește pe dom ministru. Exact cum făcea când venea vreun ștab comunist în vizită, pe vremuri.
Atât putem noi, românii? Să stăm în genunchi în fața puternicilor zilei, așteptând cuminți să ne mângîie pe creștet? Este absolut incredibil că, la 30 de ani de la revoluție, trebuie să scriu că asemenea porcării se întâmplă.
Dar a devenit metodă de lucru. Acțiunile zilnice sunt determinate de agenda unora de la București. Pe șantiere se lucrează doar în zilele în care ministrul Cuc face vizite. Prin spital, la Botoșani, a fost vâltoare la zvonul că vine ministrul Sorina Pintea, în piață se face curat când se aude că vine Daea. Parcă suntem o țară locuită de copii de grădiniță, care sunt brusc cuminți când aud că vine „doamna”.
Ministrul sănătății poate controla zeci de spitale pe zi trimițând angajații ministerului să colecteze niște probe amărâte. Sorina Pintea ar trebui să se ocupe de problemele structurale ale sistemului de sănătate, nu să urmărească cum spală pe jos femeile de serviciu. La fel și Daea cu agricultura, dar la el e scuzabil, nu e în stare.
Vreți și alte exemple? La mitingul PSD de la Craiova, în timp de Dragnea spunea senin că românii nu mai au grija zilei de mâine, un român, care a trăit o vreme în Portugalia, ținea un carton pe care scria că secția de oncologie de la spital nu mai are medicamente pentru copiii bolnavi de cancer. Nu a zis nimic, doar a stat acolo. Oamenii treceau pe lângă el și spuneau „așa este”, cu capul în pământ. Și atât. A venit un ștab pesedist și i-a spus că „nu acum este momentul”. Dar când, a întrebat omul, și a rămas acolo. Drept pentru care au trimis pe cineva și i-au smuls din mână cartonul respectiv, că rahatul trebuie ascuns sub preș când apar ștabii.
Întâlnire a profesorilor cu ministrul Ecaterina Andronescu la Satu Mare. Participă și președinta Consiliului Elevilor din localitate, o elevă în clasa a XI-a, cred. Fata pune întrebări foarte clare și precise despre măsuri din învățământ luate peste noapte de ministru, la care Andronescu nu spune nimic concret. Vorbește într-o sală plină de fețe crispate de profesori, deranjați, mâniați chiar, de cum vorbește asta mică cu ministrul. În schimb, aburelile ministrului Andronescu sunt salutate cu ropote entuziaste de aplauze. Urmărind imaginile, am înțeles extrem de exact (dacă mai era nevoie) de ce 42% dintre absolvenții de liceu sunt analfabeți funcționali. Și mă refer la faptul că profesorii din sală nu erau neapărat pesediști. Îl vor aplauda, probabil, la fel de furtunos, și pe următorul ministru al învățământului. Exact asta e problema, de fapt. Îmi cer scuze acelor profesori pe care îi stimez, dar așa stau lucrurile.
Continuăm în același ton și ajungem la cireașa de pe tort. Inaugurarea bursei de pește de la Brăila. Se deschide bursa, se aduc cinci tone de pește, sărbătoare mare, organizare, covorul roșu, bugetarii băgați în priză. Vine doamna Viorica cu un alai de încă cinci miniștri, taie panglici, citește de pe foi, se veselește, papă pâinea și sarea și pleacă. Apoi bursa se închide la loc. Iar președintele Consiliului Județean Brăila spune că trebuia deschisă pentru că s-a întârziat proiectul și se pierdea finanțarea europeană. Dar, cică, a fost o repetiție pentru deschiderea adevărată.
Trăim un soi de simulacru de viață, asta rezultă din cele de mai sus. Partidul, care e în tot și în toate – românii nu pot scăpa de asta – ne explică oficial cum stau lucrurile. Neoficial nu e așa, știm foarte bine, dar ne prefacem pe lângă șefi, poate ne pică și nouă ceva. „Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot”, asta e definiția relației dintre jandarmul Ghiță și șeful lui, prefectul Tipătescu, în scrisoarea pierdută a lui nenea Iancu Caragiale. Și e încă perfect valabilă.
Iar cât timp nu vom scăpa de tarele astea, suntem condamnați. La sărăcie, în principal, cu efect secundar lipsă de coloană vertebrală. Ziariștilor cu care am lucrat de-a lungul anilor le-am spus să nu se lase impresionați de ștabii de partid. Sunt doar niște oameni în costum, aflați vremelnic într-un post de conducere, atât. Și, cel mai important, ei lucrează pentru noi, nu invers. Așa că îi întrebăm ce avem de întrebat, politicos, dar ferm, fără să fim vreo secundă intimidați. După 30 de ani, constat că e mult mai greu decât credeam de scos comunismul din oameni. Nu știu de ce, ori nu suntem în stare să ne guvernăm singuri, ori ne place prostia ca să putem râde pe ascuns de șefi. După ce le pupăm mâna, evident.

Apreciază calitatea articolului

35 VOTURI - MEDIE: 4,60
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...