spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialAnvergură de mare om de stat

Anvergură de mare om de stat

Marius ILINCARU
jurnalist

Câteva sute de protestatari au fost de ajuns pentru a-l speria pe Costică Macaleţi. La începutul săptămânii trecute, cu o zi înainte de protestul pentru drumuri al botoşănenilor din sudul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) declara că înţelege nemulţumirea oamenilor şi că aceştia sunt întru totul îndreptăţiţi să protesteze. Mai mult, el lăsa să se înţeleagă că se va întâlni a doua zi cu reprezentanţii protestatarilor pentru a le explica de ce s-a ajuns în situaţia aceasta şi ce soluţii are pentru respectivele drumuri.
A doua zi, stupoare. Când au ajuns protestatarii în Piaţa Revoluţiei, ia-l pe preşedintele CJ de unde nu-i. A dat bir cu fugiţii şi l-a mandatat la conducerea instituţiei pe vicepreşedintele Dorin Birta, că doar el e cel care răspunde de drumurile judeţene. O mişcare mai mult decât surprinzătoare pentru un om politic care se vrea de anvergură, care se laudă că este cel mai longeviv prefect botoşănean postdecembrist, care a avut şi vreo două mandate de deputat şi care se apropie de o pensie specială liniştitoare. Macaleţi a preferat să iasă urât din scenă, dar a avut el motivele lui, care au transpirat imediat după ce protestatarii au ajuns în faţa CJ. El a fost principala ţintă a protestului, pentru că el le-a promis astă vară oamenilor că în câteva săptămâni se va apuca de lucru, fiindcă are bani europeni pentru „drumul strategic”. Nu numai că nu a făcut-o, dar lucrările la drumul strategic sunt departe de a începe prea curând. Licitaţia a eşuat pentru că valoarea la care s-au estimat lucrările pentru drum a fost mai mică decât o presupun costurile actuale, iar reluarea ei ar putea dura câteva luni, başca perioada de depunere a ofertelor şi evaluarea lor. Ar fi de-a dreptul o minune ca lucrările măcar să înceapă în această toamnă. Poate că vor fi ceva plombări, dar şi acestea sunt legate tot de o licitaţie, cea pentru întreţinerea drumurilor judeţene, aflată în curs. Probabil că în scurt timp se va da un câştigător, dar, dacă ţinem cont de perioada de contestaţii, e greu de crezut că se vor apuca de plombări înainte de Paşti. Aceeaşi soartă o are şi drumul spre Iaşi prin Prăjeni.
Dar să revenim la preşedintele CJ. Vrea nu vrea, cu mai mult curaj sau mai multă laşitate, Costică Macaleţi se apropie cu paşi mari spre pensie. Îl mai despart de acel moment un an şi vreo două-trei luni. Din această perioadă, dacă nu se supără prea tare Doina Federovici, vreun an mai are asigurat mandatul de şef al CJ, dar cele două luni care îi rămân ar trebui să le petreacă la Agenţia pentru Protecţia Mediului, de unde e suspendat din funcţie. E greu de crezut că se va întoarce acolo, iar faptul că la Bursa Locurilor de Muncă a afirmat că i-ar plăcea să muncească în Spania, ne arată dimensiunea omului politic Costică Macaleţi.
Aşa poate se explică şi această apatie, ca să nu-i spun altfel, pe care a avut-o de-a lungul acestui mandat la cârma judeţului. Altele par a fi gândurile şi preocupările lui Costică Macaleţi. În acest context, îndemnul consilierului liber Mirela Saucă de a se pune pe treabă măcar în ultimul an, pentru a lăsa ceva în urma sa la şefia judeţului, nu mai pare acum chiar atât de maliţios, ci mai degrabă acoperit pe deplin de trista realitate. Poate că anvergura redusă a oamenilor de stat pe care îi alegem continuu de vreo trei decenii este cauza pentru care suntem condamnaţi la o stagnare periculoasă pentru viitorul nostru. Poate că ar trebui să găsim pe cineva care vrea cu adevărat să lucreze pentru societate şi nu pentru el sau partid, până când nu e prea târziu. E momentul să începem să căutăm, pentru că alegerile locale bat la uşă.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...