Marius Ilincaru
jurnalist
În ultimele zece zile am avut prilejul de a participa la manifestările politice ale celor mai mari două partide româneşti, PSD şi PNL. Ambele, prin felul în care şi-au organizat acţiunile, au vrut să transmită un mesaj de forţă, un mesaj prin care să dea impresia că au sub control situaţia, deşi nu e chiar aşa, iar asta s-a văzut din plin.
Ambele partide, şi PNL, şi PSD, s-au ferit să-şi facă public programul, informaţiile venind dinspre ele cu ţârâita şi în ultimul moment. Da, s-au aflat multe pe surse, dar niciunul din partide nu şi-a asumat publicarea programelor liderilor lor. Asta, probabil de frică, de frică faţă de oamenii pe care i-au minţit ani la rând şi care acum nu îi mai suportă şi ies în stradă ori de câte ori au ocazia.
Şi culmea, asta se întâmplă şi la Botoşani, judeţ fief al PSD, dar şi municipiu în care, cu mici excepţii, liberalii cam au câştigat în ultimii ani. Deci, lumea s-a cam săturat de ei şi aşteaptă o alternativă, care încă nu s-a conturat prea clar, dar care, uşor, uşor, pare a prinde contur. Şi pe dreapta, dar şi pe stânga.
PSD-ul are încă suflu la Botoşani, dar şi acest suflu este ţinut pe aparate, de mediul rural şi oraşele mici, noua ţintă electorală a lui Dragnea. În oraşele mari, începe să se schimbe paradigma electorală şi oamenii au ridicat nivelul. Nu mai merge cu un kil de zahăr şi unul de ulei. Pretenţiile au crescut şi încep să se cuantifice în kilometri de drumuri decente, de infrastructură, de fonduri europene, de posibilităţi de dezvoltare. Ce se va întâmpla cu cel mai mare partid dacă se va termina cu pomenile electorale facile şi la sate?
PNL speră să mobilizeze electoratul din oraşe, pentru că la sate, cu mici excepţii, unde au deja primari, e greu să se lupte cu PSD. Doar că şi în oraşe au probleme, pentru că rezultatele lor sunt prea puţin semnificative. Nu merge la infinit să dea vina tot pe PSD, atâta timp cât, într-o formă sau alta, din 2004, s-au tot aflat la guvernare, ba în Alianţa DA, ba singuri, ba ca PDL, ba ca USL. Nu putem şterge cu buretele trecutul recent şi să ne aducem aminte doar de cel îndepărtat, care ne convine prin forţa şi rezultatele înaintaşilor. Cred că, fără nicio supărare, Ionel I.C. Brătianu, figura legendară a liberalismului românesc, s-ar răsuci în mormânt, dacă i-ar auzi pe cei care se pretind a fi urmaşii săi.
La PSD şi PNL am văzut în sală la Sindicat oameni care au venit din convingere, oameni care chiar cred în Liviu Dragnea sau Ludovic Orban, dar am văzut şi oameni stingheri, aduşi pentru că aşa au vrut cei de la partid, de la Botoşani. Fiecare consilier local liberal trebuia să vină la Botoşani cu cinci oameni: „mai spilcuiţi dacă se poate, nu aşa ca la PSD”. E adevărat că la PSD a fost norma mai mare, de 20, iar acest lucru s-a văzut cu ochiul liber. Dar, nici la unii, nici la ceilalţi nu cred că au fost aduşi pe bani, cel mult pe prietenii şi pe „hai mă, că m-a rugat primarul”. Deci, şi unii şi alţii sunt la fel. Liberalii se temeau că nu vor umple sala, dar lui Costel Şoptică i s-a umplut sufletul de bucurie când a văzut Casa Sindicatelor plină şi oameni care chiar au stat în picioare. Şi cam asta e şi cu „nucleul dur”, cu activul de partid.
În concluzie, din orice unghi am privi, şi PSD, dar şi PNL au o mare problemă: discursul lor se izbeşte de electorat ca de un zid şi nu e exclus ca la europarlamentare să avem o surpriză şi pe stânga şi pe dreapta. Pro România şi ALDE pe o parte, dar şi Alianţa USR-Plus 2020 şi Gregoriana Tudoran pe cealaltă parte sunt cei care stau la căpătâiul muribunzilor PSD şi PNL, care mai sunt în viaţă, doar datorită aparatelor.
E posibil să mă înşel, dar cred că rezultatele la europarlamentare vor valida teoria mea şi vor deschide drumul spre o nouă eră, spre o altfel de politică.
