Noile seminţe ale vechilor apucături

0

Ciprian MITOCEANU

scriitor

O explicaţie cât se poate de rezonabilă la întrebarea de ce capitalismul românesc are nuanţe atât de particulare şi de sălbatice e faptul că bazele acestuia au fost puse de către comuniştii din gaşca crescută în preajma lui Ceauşescu. Înainte de ’89, în şcoli ni se preda despre un capitalism care semăna înfiorător de mult cu ceea ce se întâmplă azi în România. Dispreţ faţă de cetăţean, prăpastie enormă între categoriile sociale, lipsa serviciilor medicale, criminalitate la cote absurde şi corupţie cât încape.

Capitalismul construit de comunişti are toate tarele celui imaginat de aceştia, ba încă multe în plus. Patina mioritică, cum s-ar spune. În acest context n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni că mentalităţile comuniste au supravieţuit fără probleme. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, vechile apucături şi practici încep să revină în viaţa de zi cu zi. Nu aşa de agresiv precum au fost impuse de către comunişti, dar revin. Pas cu pas, vorba cărţii unui preşedinte scriitor care s-a odihnit un mandat întreg pentru că are de gând să muncească în cel de-al doilea.

Am sperat sincer că am scăpat de cultul personalităţii odată cu Tovarăşu şi Tovarăşa, cele mai geniale şi înzestrate creaturi care au cutreierat aceste meleaguri. Şi o perioadă chiar am crezut că aşa ceva nu o să se mai repete. Însă vechile năravuri comuniste sunt greu de extirpat din mentalitatea şi practicile autohtone. Pe la sfârşitul lunii trecute, liderii PSD s-au întrecut în a ridica ode marionetei care joacă rolul premierului în piesa regizată de sforarii partidului. „Mamă pentru copiii României”, „mamă între mame”, „om cu viziune, corect, vertical”, „e puternică, este preşedintele României”, „simbol al păcii între români”, „simbol al păcii peste hotare”, „femeie puternică, iubitoare de oameni”, „o mână de fier în mănuşi (sic!) de catifea”. Senzaţie de deja vu? Amintiri din vremurile când cultul personalităţii era în floare.

Şi cultul personalităţii revine, posibil ca o reacţie la smiorcăielile repetate ale Vioricăi Dăncilă, care s-a plâns că e cel mai jignit premier al României, poate pentru că e femeie. Madama asta chiar nu pricepe că genul nu are nicio legătură cu ceea ce i se întâmplă, dar asta e altă poveste. O persoană cu bun simţ în adevăratul sens al cuvântului s-ar declara mult mai jignită de odele închinate. Sau de pensionarul care i s-a aruncat în genunchi, căruia Dăncilă i-a întins mâna nu să-l ajute să se ridice, ci să-i fie sărutată. Dar cât timp sloganul sub care candidează – respectiv „Un preşedinte muncitor şi implicat” – nu face niciun fel de referire la calităţile intelectuale, cred că nu i se poate cere mai mult.

Dacă nu dispare din viaţa politică după alegerile prezidenţiale, o să fim nevoiţi să-i recunoaştem meritele de savantă cu renume internaţional şi multe altele. Să ne aducem aminte că şi cu Elena Ceauşescu lucrurile s-au petrecut cumva asemănător.

Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns că s-a ajuns la ode, cei de la PSD au început să-i implice şi pe copii în activităţile electorale, deşi legea este foarte clară în această privinţă. Zilele trecute, Dăncilă s-a prezentat la şedinţa PSD Alba ţinând de mână un copil. Mamă între mame, nu? Se pare că e vorba de acelaşi copil cu care premierul s-a afişat şi la Ţebea.

Băiatul, îmbrăcat în costum popular, a fost silit să rămână pe scenă cât timp a durat şedinţa şi, pentru că nu s-a grăbit să aplaude atunci când a fost prezentată Viorica Dăncilă, „mama între mame” s-a grăbit să-l tragă de mânecă şi să-i arate cum se face. Cumva, ca pe vremuri, numai că atunci elevii beneficiau de un instructaj serios înainte de a fi duşi să-şi exprime dragostea şi admiraţia faţă de valorile neamului românesc.

Şi nu vorbim de un incident singular, ci de genul de incidente care ameninţă să se permanentizeze. În timpul campaniei pentru europarlamentare, cei de la PSD au demonstrat că nu le pasă de lege şi nici de copii. Astfel, doi copii au interpretat cântecul „popular” cu „PSD-ul nu jigneşte/ El doar că ne ocroteşte”. Dacă ţinem cont de exprimare, putem lesne concluziona că „dăncileza” prinde din ce în ce mai tare în popor.

Am trăit vremurile în care, ca elevi, eram obligaţi să lăudăm realizările şi calităţile cuplului prezidenţial la tot felul de serbări care, în afară de înălţat ode, nu-şi prea aveau rostul. Vremuri în care eram obligaţi să participăm la tot felul de şedinţe cu pionierii, în care ni se vorbea despre realizările şi planurile partidului. Şi, desigur, despre cuplul format din Marele Cârmaci şi Savanta. Ştiu prea bine cum stă treaba cu cultul personalităţii şi unde duce acesta.

Acele timpuri riscă să revină, cu consecinţele de rigoare. Seminţele dictaturii diferă de la caz la caz, roadele însă sunt cam aceleaşi. Iar cultul personalităţii şi educarea tinerelor generaţii în spiritul ataşamentului faţă de un partid sau o doctrină reprezintă un atentat serios la adresa democraţiei. Părinţii copiilor folosiţi în campaniile electorale ar trebui să ştie; doar au trăit vremurile despre care am vorbit. Sau poate e vorba despre părinţi care s-au numărat printre reprezentanţii poporului. Acei reprezentanţi la care se făcea referire atunci când se spunea că poporului îi merge bine prin ai săi reprezentanţi.

 

+0 -0
se încarcă...