Indecizie fatală

0
2

Virgil COSMA

jurnalist

 

Cleptocrația care dijmuiește venitul național de 30 ani, prin diverse formule guvernamentale dar aproape aceeași structură parlamentară, indiferent de acronimele partidelor, a aruncat pe piață recent o cifră magică, cum că datoria publică a țării a scăzut la 35% din PIB, de la 37% cu un an înainte, asta în timp ce media europeană a datoriei țările membre este de 80%, fără a socoti țările problemă – Italia, Grecia, Portugalia – a căror datorie este mai mare decât venitul lor anual. Ce să vezi, suntem minunea Europei. Da, cele trei țări aflate „în culpă” au acele datorii uriașe, dar ce au făcut cu banii? Și-au construit o infrastructură de vis – autostrăzi, căi ferate, telecomunicații și mobilitate urbană – cum noi nu vom avea nici într-o sută de ani.

Ai noștri nu suflă vreun cuvânt, tăcere de criptă, asupra cauzelor. De ce stăm atât de „bine” la datoria internă? Pentru că la noi investițiile sunt aproape de zero, iar salariile și pensiile mărite se plătesc din împrumuturi și nu din creșterea productivității. Cu alte cuvinte finanțăm scăderea datoriei interne prin împrumuturi externe. Adică, dacă am fi o familie, e ca și cum ne-am împrumuta la cămătari ca să avem datorii mai mici către rudeniile din familie. Mai rău de atât nu se poate. Concret, datoria externă totală a urcat din nou, până la 109 miliarde euro, în creştere cu peste nouă miliarde faţă de finalul anului trecut. Două treimi din această creștere se regăsește în datoria externă pe termen mediu şi lung, care s-a apropiat de 75 miliarde de euro (pe unde era în 2014), după ce timp de patru ani a staționat în apropierea cotei de 70 miliarde euro. Iar o treime din bani au apărut în contul datoriei pe termen scurt, adică împrumuturile „la disperare” ale ministrului Teodorovici, despre care am mai scris aici, de peste 30 miliarde euro.

Cum se vede mai sus, cifrele enunțate sec pot fi înșelătoare. În economia reală contează încrederea, stabilitatea și predictibilitatea. Toate acestea se câștigă greu și se pierd aproape ireversibil în, iată, doar trei ani de guvernare haotică. Câțiva industriași au plecat deja. O fabrică pe cale de a construi elicoptere la Braşov stă să se închidă, pentru că guvernanţii amână să facă comenzile convenite anterior. Concernul pare să fie gata să piardă zece milioane de euro, într-un proiect care se arată irosit din start. Uriașul Volkswagen vrea să mute lângă Arad o fabrică din Turcia, țară aflată într-un diferend grav cu NATO. Dar, când să discute condițiile, au regăsit tot ceea ce știau deja: corupție pe toate palierele, instabilitate legislativă și neseriozitate. Se vor duce, probabil, cum au făcut-o și cei de la Mercedes, în Ungaria.

Ei și? Las’ că vin alții. Cam aşa gândește marea majoritate a parlamentarilor, șefii partidelor româneşti și mă tem că și însuși preşedintele. Pentru toți, mult mai importante sunt calculele electorale și interesele proprii și de grup. Nicio urgenţă nu pare să-l anime pe vreunul dintre ei. Or, ţara nu mai are timp. După patru decenii de comunism și alte trei de capitalism mimat, toate grevate de înclinațiile atavice înspre furt și înșelăciune ale dregătorilor, României nu-i este bine. Îmi spunea deunăzi un parlamentar belgian că el nu înțelege România, deși o cunoaște foarte bine. Că, potrivit resurselor naturale și umane, ar fi trebuit să fim peste ei, undeva pe locurile şase-şapte în economia europeană. Și nu suntem. Pentru cei din afară, România este o enigmă. Pentru noi, nu.

În lipsa investițiilor publice, de trei ani, în afara unor categorii de salarii, totul este în declin. Nu numai calitatea vieții, ci însăși democraţia trage să moară, lovită de ticăloşia unor parlamentari pesedişti şi udemerişti, care profită cinic de mandate şi de imaturitatea unei părţi a electoratului, sabotând decisiv instituțiile de control și balans între puteri. Justiţia, pusă la podea de regimul Dragnea, e în comă. Tocmai i-a achitat pe ucigașii celebrului dizident anti-comunist Gheorghe Ursu. Şcoala, medicina, ştiinţele sunt toate în regres vizibil. Banii din cultură se fură, îngropând elita culturală şi politică a românilor. Mor, în fiecare zi, bunul simţ, meritocraţia, onestitatea, civilitatea şi competenţa administratorilor, dreptatea și sentimentul siguranţei. Mor, în fiecare zi, speranţele de mai bine ale tinerelor generaţii. Care pleacă din ţară mâncând pământul, peste 40% din absolvenți, după cele mai noi statistici.

UDMR nu vrea alegeri în două tururi, fiindcă și-ar pierde primarii. USR le vrea cu ardoare, fiindcă încă nu-i are și vrea să intre „în rând cu lumea”, adică să-i aibă. ALDE respinge colaborarea cu PMP, iar inițiatorii răzmeriței antipesediste, liberalii, au vehiculat până acum vreo trei liste cu ministeriabili, afășând ba planul ”A”, ba planul „B”, ba unul nenumit încă. Încât te întrebi la ce or mai fi votat moțiunea, dacă fiecare vrea altceva de la noua administrație. Toate astea trebuiau să fi fost negociate dinainte. Dar înainte de moțiune Opoziția avea un singur plan, câți oameni poate lua de la ceilalți și nici vorbă de o listă de măsuri obligatoriu și urgent de luat, într-o formulă clară, stabilită înainte de vot. Până se tot moșmondesc, țara nu are buget, iar Dragnea râde de se prăpădește în închisoare, fiindcă o va mai conduce, prin interpușii săi, încă cel puțin șase luni.

+0 -0

se încarcă...