Aceşti oameni fără căpătâi care ne guvernează – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Au trecut treizeci de ani de când am sperat într-o viaţă mai bună, însă cam tot ceea ce a urmat pretinsei Revoluţii n-a făcut decât să demonstreze că se poate şi mai rău. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme înclină să dea dreptate pesimiştilor care dau dovadă de un realism feroce şi susţin că se poate mult mai rău. Explicaţia pentru râvna cu care ne afundăm în mocirlă? Clasa politică de care am tot avut parte.

Acum mai bine de treizeci de ani, la Paris, a fost publicată cartea „Aceşti nebuni care ne guvernează”, de Pascal de Suter. O carte care a urcat rapid în topuri şi continuă să facă încă vâlvă. Nu întâmplător, cu doar câţiva ani în urmă, pe meleagurile noastre, Paul Ştefănescu a publicat volumul „Nebunii” istoriei – mari bolnavi, mari conducători de stat”. Nu ştiu care a fost intenţia lui Ştefănescu, dar volumul lui pare mai degrabă o scuză decât o acuză.

Însă, dacă e să ne raportăm strict la realităţile pur româneşti, cred că mult mai potrivită ar fi o analiză a carierelor celor care au ajuns să conducă destinele unei ţări care nu numai că a fost aşezată în calea tuturor urgiilor, dar a avut parte şi de cârmuitori de toată jena.

În perioada comunistă dădea bine la dosar să fii prost fără diplomă. Oamenii cu şcoală nu erau doar dispreţuiţi, erau supuşi unui adevărat regim de exterminare. Nu conta că ai doar patru clase sau mai puţin, dacă erai devotat partidului calea spre parvenirea personală era asigurată. Comuniştii pedepseau ştiinţa de carte până îl al treilea neam. Copiii intelectualilor nu aveau nicio şansă să urmeze şcolile dorite pentru că tot ceea ce era bun pe atunci cerea dosar curat. Şi ce dosar curat putea prezenta cineva care se trăgea din burghezi cu carte? Însuşi Marele Cârmaci se putea lăuda cu doar patru clase. Dacă ar fi avut mai multe, cine ştie? Foarte probabil ar fi rămas un anonim persecutat de regim.

Metehnele acestea nu numai că nu au murit odată cu Ceauşescu, dar au continuat într-o formă mult mai hidoasă. Astăzi nu mai poate face nimeni glume cu „patru clase” pentru că parveniţii politici au avut grijă să-şi blindeze portofoliile cu diplome cumpărate cu toptanul la fabricile de profil, dar despre cunoştinţele şi abilităţile celor care ne guvernează nu prea merită să vorbim.

Cu ceva timp în urmă am urmărit-o la televizor pe Veorica din Videle. Interes profesional, nimic altceva. Nu pot spune că am avut ce vedea, madama nu mai reuşeşte să surprindă decât prin nesimţire. Momentan e şomeră, dar nu se plânge, cică are nişte oferte beton. Una e să ai oferte, alta e să ai loc de muncă. Vă daţi seama cine a ajuns să ne conducă? O individă care, dacă nu era europarlamentar şi premier, îngroşa rândurile celor aflaţi în căutare de lucru. Cât e de pricepută şi apreciată o demonstrează faptul că a plecat de la Palatul Victoria direct într-un fel de şomaj. Pentru că asta ne mai lipsea, să încaseze ajutor de şomaj pentru că nu mai este premierul României.

În PSD se găsesc oameni cu stare, care învârt afaceri de milioane, cele mai multe cu banii statului. Dacă era aşa apreciată şi iubită precum se crede, se găsea cineva să-i ofere un post pe hârtie, dar nu s-a repezit nimeni să o scape de ruşinea de a sta acasă după ce a scos România din noroaie şi a făcut economia să duduie mai ceva decât pe vremea lui Tăriceanu. Nu s-a grăbit nimeni să pună mâna pe aşa o comoară de competenţă şi Veorica e fără ocupaţie – nici măcar bucătar şef, aşa cum se semna odată – pentru că la Teleorman, la Protecţia Copilului, nu se mai fac angajări. Ştie Dragnea de ce…

Mai recent, l-am urmărit şi pe marele Ludovic Orban. Vorba vine mare… Nu poţi fi mare când vii la Palatul Victoria din şomaj şi pleci mai rău decât atât. Omul n-a avut discurs de adio şi nici măcar de revenire. Urla şi făcea spume la modul cel mai propriu. E furios că trebuie să mai stea puţin pe tuşă şi e foarte conştient că, dacă liberalii câştigă alegerile – anticipate sau nu – e puţin probabil să mai fie numit premier. Ludovic s-a prins că, de fapt, e un soi de pion care abia aşteaptă să fie sacrificat şi vrea să profite la maxim de cât i se mai permite să dea din butoane. Niciun alt nume din PNL nu a riscat să se acopere de ridicolul acestei guvernări, păstrându-se pentru patru ani în care preşedintele va avea „guvernul meu” cu nimic mai breaz decât cele puse la cale de Dragnea. Dar Ludovic nu avea mare lucru de pierdut. În ultimii ani a trăit din salariul soţiei. Care, conform analizei specialiştilor, cică e vegetariană, altfel nu-l putea întreţine pe trântor. De ce nu vegană, că nici nu mai trebuia să plătească pentru încălzit mâncarea? Şi treaba cu angajatul la firmele celor din partid e valabilă şi pentru Ludovic. E aşa de competent că nu s-a riscat nimeni să-l treacă pe statul de plată. Ba s-a răsuflat în presă că unii s-au cam săturat să-i cumpere de îmbrăcat.

Cam ăştia sunt ultimii doi premieri ai României. Doi oameni fără căpătâi, lipsiţi de o carieră profesională în adevăratul sens al cuvântului, însă parveniţi cât încape. Nu au experienţă în economia reală, au trăit doar din căpuşarea bugetului. Şi ca ei sunt mulţi. Pentru că, aşa sărăcuţi cu duhul cum sunt, au ştiut că nu trebuie să-şi aleagă colaboratori mai deştepţi decât ei. Firesc, într-o ţară în care e ştiut că cel care nu se pricepe la nimic e bun să-i conducă pe alţii.

 

+16 -0
se încarcă...