Statul, corigent la toate capitolele – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Prin definiţie, statul este organizaţia care deţine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu determinat de graniţe. Deşi statul nu trebuie confundat cu societatea, nu se poate contesta influenţa pe care instituţiile statului o au asupra cetăţenilor prin modul în care acestea înţeleg să aplice legea. Şi nu trebuie să ignorăm nici faptul că, de-a lungul istoriei, statul s-a dovedit a fi instrument docil în mâinile politicienilor lipsiţi de scrupule. Statul este un ansamblu de instituţii, puterea supremă şi suverană. Cetăţenii acceptă existenţa statului şi, mai ales, să plătească taxele şi impozitele fără de care statul nu ar funcţiona, în schimbul protecţiei şi al sistemelor de sănătate, educaţie şi altele.

Mucaliţii consideră că statul este, de fapt, cel mai mare organism mafiot. Păi nu plătim cu toţii taxă de protecţie, dar în schimb primim doar abuzuri din partea instituţiilor care pretind că se află în slujba cetăţeanului? Treaba asta cu „în slujba cetăţeanului” e doar un ambalaj frumos, menit să faciliteze acceptarea rolului statului şi a organismelor acestuia – şi, într-o oarecare măsură – resemnarea omului de rând în faţa instituţiei supreme.

Poate părea ciudat, dar nu românii au inventat corupţia şi ineficienţa autorităţilor statului. Aşa ceva se practică de când a apărut prima organizaţie cu caracter statal pe faţa pământului; la noi doar s-a atins apogeul corupţiei şi incapacităţii, în ciuda pretenţiilor de europeni. Puternicii zilei au avut dintotdeauna grijă să se blindeze cu privilegii şi beneficii mult exagerate raportat la activitatea pe care o depun în slujba comunităţii. Un funcţionar obscur, protejat de stat şi partid, va câştiga sensibil mai mult decât un individ angrenat în economia reală, cea pe baza căreia funcţionează statul, deşi contribuţia pomenitului funcţionar la prosperitatea ţării e ca şi inexistentă sau chiar mai rău. De asemenea, o faptă oarecare a unui cetăţean de rând e şi astăzi pedepsită mult mai aspru decât o crimă de demnitar. Asta în cazul în care se întâmplă să fie condamnat.

Pe plan naţional să ne aducem aminte de pedepsele simbolice primite de Adrian Năstase şi Liviu Dragnea. Babele care ies fără declaraţie sunt mai aspru sancţionate, dacă ne raportăm la faptă şi mijloacele economice ale „infractorilor” de vârsta a treia. Să nu uităm nici de nemuritorul Ion Iliescu, care de-abia a fost inculpat într-un dosar vechi de trei decenii. Dacă mai luăm în considerare şi noianul de NUP – Neînceperea Urmăririi Penale – oferite oamenilor politici, putem trage concluzia că statul mai mult încurcă decât ajută. Există egalitate în faţa legii? Nici măcar pe hârtie…

Să nu se înţeleagă că pledez pentru anarhie, deşi în condiţile actuale anarhia chiar există, doar că nu e recunoscută oficial. Însă doresc mai mult de la statul care mă spoliază de aproape trei sferturi din venituri. Statul şi-a asumat un rol şi trebuie să-l îndeplinească, la fel ca politicienii, deoarece plătim pentru asta. Nu i-am rugat noi să candideze; ei ne-au cerşit voturile. Ne-au promis o ţară ca afară, dar odată ajunşi la butoane şi-au urmărit doar interesele personale şi de partid.

Însă statul e absent. Instituţiile au funcţionat bine pe hârtie, cât timp n-a existat nicio primejdie adevărată. Bugetele alocate au fost căpuşate prin achiziţii dubioase, iar practica nu a încetat nici după declanşarea crizei coronavirusului. Continuă practicile dubioase, contractele preferenţiale. Politicienii au făcut apel la solidaritatea românilor şi astfel spitalele au primit materialele necesare măcar în parte. Oameni de afaceri, asociaţii, ONG-uri şi simpli cetăţeni s-au mobilizat şi au făcut ceea ce trebuia să facă statul cu banii noştri. E cam frustrant să donezi în condiţile în care taxele şi impozitele sunt printre cele mai mari din Europa, dar nu există altă soluţie. Doar donaţiile mai pot salva sistemul medical şi bolnavii, deoarece achiziţiile făcute de instituţiile statului sunt total pe lângă. Asta dacă există ceva, pentru că în multe situaţii fondurile au fost risipite pe studii de fezabilitate, iar spitalele promise s-au transformat în vilele parveniţilor de partid.

Mai nou, Monica Anisie a cerut Patriarhiei să doneze tablete, laptopuri şi telefoane pentru elevii care nu dispun de aşa ceva. Asta la doar o zi după ce a stârnit mânia opiniei publice când a obligat părinţii să cumpere dispozitivele necesare pentru învăţarea online. Însă cum ordinul era ilegal, Anisie a încercat să se scoată prin treaba cu „să doneze alţii”. Dacă donează alţii, ministerul s-a scos. Digitalizarea învăţământului a fost promisă de multă vreme şi, pe hârtie, a şi fost realizată, dar când e nevoie de şcoală virtuală constatăm că, de fapt, statul nu şi-a făcut datoria. Există laboratoare AEL în şcoli, dar la ce ajută în momentul de faţă, când elevii sunt blocaţi în case? Platformele puse la dispoziţie de minister sau plătite de părinţi au cedat după primele ore sau nici măcar nu funcţionează. Şi erau aşa grozave când nu le utiliza nimeni…

A ieşit şi scandalul cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Normal, s-a întâmplat din cauză că instituţiile statului au dormit, aşa că e firesc să ne întrebăm la ce sunt bune. Senatul a respins proiectul acceptat tacit de Camera Deputaţilor, iar Iohannis n-a pierdut ocazia de a da vina pe pesedişti. Care, la rândul lor, au arătat cu degetul spre liberali.

Instituţiile nu se implică, fac apel la buzunarul cetăţeanului şi firmelor. Adică acele buzunare pe care le-au tot vămuit până acum. Alţii să rezolve problema pentru care armate întregi de funcţionari sunt plătiţi să mimeze gestionarea. Dacă se poate, cu banii lor. Şi, într-un final, când totul va reveni la ceva apropiat de normal, statul îşi va relua activitatea. Anost şi lipsit de implicare ca şi până acum. Ori, dacă ne dorim o ţară civilizată, aşa ceva nu trebuie să se întâmple.

 

 

 

 

 

+22 -0
se încarcă...