O lecţie pe care n-o vom învăţa niciodată – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Românii nu sunt singurii adepţi au teoriilor conspiraţioniste. De fapt, dacă analizăm din punct de vedere istoric evoluţia curentului conspiraţionist pe teritoriul ţării putem spune că fenomenul e chiar foarte nou pe aceste meleaguri. În timp ce pe alte meridiane şi paralele cluburile de adepţi ale unor teorii care de care mai ciudate se înmulţeau ca ciupercile după ploaie, românii nici măcar nu se puteau lăuda că ştiu ce înseamnă teoria conspiraţiei. Însă, asemenea voinicului din poveste, fenomenul a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în România.

Astfel, împotriva tuturor dovezilor medicale, numărul celor care neaga existenţa pandemiei creşte de la o zi la alta cu consecinţele de rigoare, pentru că a nega existenţa coronavirusului nu e o acţiune care să aibă urmări doar în plan personal. Negaţioniştii refuză să respecte regulile chiar şi atunci când starea de sănătate li se deteriorează în ritm accelera şi de-abia mai pot să respire. Unii se mai trezesc la realitate, dar de regulă o fac pe un pat de terapie intensivă şi doar pentru suficient timp cât să mormăie ceva de genul că au greşit. De regulă, ultimele cuvinte.

Peste tot în lume există negaţionişti şi adepţi ai teoriilor conspiraţioniste. Fenomenul ca atare este spectaculos, interesant de studiat, însă de cele mai multe ori cei care pun în mişcare maşina de zvonuri nu sunt consideraţi foarte întregi la minte de către cei avizaţi să identifice afecţiunile psihice. Dar România a reuşit să marcheze o premieră nedorită, una care are capacitatea de a ne arunca cu vreo trei decenii îi urmă, pe vremea când, deşi liberi să ne alegem drumul, ne-am refugiat tot în văgăuna totalitară pe care până atunci pretindeam că o detestasem. Dar cât timp nu cunoşteam altă lume am preferat să rămânem locului.

Astfel, România este unica ţară din lume în care un partid parlamentar – mai exact un partid care deţine majoritatea în parlament – neagă existenţa pandemiei şi îndeamnă la ignorarea regulilor sanitare. Nu vorbim despre câţiva exaltaţi din partid, despre voci singulare, aşa cum se întâmplă pe alte meleaguri, ci despre o politică de partid, una menită să ducă la câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. Există o nemulţumire greu de ascuns faţă de faptul că numărul de morţi nu este aşa de mare precum sperau pesedişii, ferm convinşi că numai un număr impresionant de victime îi poate îngropa pe liberali la alegerile ce se apropie cu fiecare zi ce trece.

Pe toate canalele disponibile pesediştii trâmbiţează că nu există Covid şi că măsurile antipandemice sunt, de fapt, limitarea libertăţilor personale. Banala mască e promovată ca un soi de receptor pentru antenele 5G iar un amărât de termoscaner e capabil să ne fure datele personale. Televiziunile de partid funcţionează la capacitate maximă adresându-se – culmea! – tocmai celor mai predispuşi la zombificare mediatică avertizându-i că trebuie să se ferească de manipulările guvernamentale.

În tot acest timp numărul de infectaţi şi morţi creşte. S-au înmulţit cazurile de revoltă pe motiv de libertate personală. În Satu Mare o vânzătoare a fost pălmuită de o clientă căreia i-a reproşat că a intrat în magazin fără mască. Pe plan local angajaţii magazinelor nici nu mai îndrăznesc să critice pe cineva. Autorităţile i-au lăsat baltă. Cică nu e voie în magazin fără mască, dar dacă intri nu-ţi spune nimeni nimic. Nu vezi pe nicăieri un echipaj de poliţie dornic să se implice. Fiecare se descurcă cum poate. Iar PSD-ul alături de sateliţi şi viitorii aliaţi susţine că nu există Covid sau, în cel mai rău caz, că există ceva, dar nu e atât de periculos şi va trebui să ne învăţăm să trăim cu virusul pentru că viaţa merge mai departe.

Partea proastă e că, atunci când vine vorba de Covid, viaţa nu merge mai departe. Nu cât timp suntem ignoranţi şi ne batem joc de regulile simple care ne pot salva viaţa. Pentru că nu poţi învăţa să trăieşti cu un virus mortal; pur şi simplu nu putem învăţa asta. Putem să trăim fără televiziune, ba chiar am trăi mai bine decât în momentul de faţă. Putem să trăim cu doar câteva ore de curent electric pe zi, cu alimente pe cartelă sau cu apă caldă la nivel teoretic – am mai făcut-o în urmă cu vreo trei decenii. N-am murit, dar nici nu ne-am învăţat minte.

Însă nu ne putem obişnui să trăim cu un virus mortal, cu o boală care nu alege şi care nu iartă, mai ales într-o ţară în care sistemul medical este o glumă şi, pentru moment, nu există niciun tratament eficient împotriva virozei chinezeşti. Dimpotrivă, aşa cum s-a putut constata, mai degrabă mor cei care încearcă să se obişnuiască cu virusul decât cei care se încăpăţânează să respecte nişte măsuri care, la urma-urmei, nici nu sunt dificil de pus în practică. Mască, distanţă socială şi ceva dezinfectant. E chiar aşa de greu?

Din păcate, a devenit foarte greu. În special din cauza unui partid politic care şi-a făcut o tradiţie din a reveni la guvernare călcând pe mormane de cadavre. Pesediştii le tot reproşează greşeli şi abuzuri liberalilor. Greşelile există şi, până la un punct, sunt acceptabile. Omenirea nu s-a mai confruntat cu aşa ceva în ultimele decenii şi specialiştii care puteau face diferenţa au fost fugăriţi peste hotare tocmai de către politicile social-democraţilor. Dar în momentul în care tu, ca partid, propăvăduieşti teorii conspiraţioniste şi îndemni populaţia să nu se supună regulilor sanitare nu mai putem vorbi de neştiinţă. Intrăm pe tărâmul crimei premeditate. Un tărâm pe care pesediştii se descurcă de minune.

+18 -1
se încarcă...