Vin banii, pregătim sifoanele – Virgil Cosma, jurnalist

0

Cel mai lung și tensionat summit din istoria Uniunii Europene, respectiv reuniunea Consiliului Europei, care reunește șefii de stat și de guverne, s-a încheiat după patru zile și patru nopți de negocieri cu ceea ce a fost anunțat de către toată lumea, fără excepție, drept o victorie a tuturor. O concluzie de impact: 1,82 trilioane de euro disponibile pentru redresarea economică a Uniunii Europene. Nouă ne revin aproape 80 miliarde. E mult, e puțin? Avem o listă lungă de instrumente financiare puse la dispoziția statelor membre, finanțate din noul fond înființat prin resurse proprii ale Uniunii, respectiv fondul Noii Generații UE.

Toți au plecat relativ mulțumiți, fiindcă au deja acele instrumente sau cel puțin știu cum să le creeze. La noi, poate singurii, e un pic mai simplu: habar nu avem. Las’ c-om vedea atunci. Să vină banii, experiența noastră în a-i risipi este inegalabilă. Nu este vorba doar despre mituirea în scop electoral a unor segmente de populație ci și despre nenumăratele metode de sifonat bani publici, puse pe roate în ultimii 30 ani. Și cum imaginația românilor este inepuizabilă, este de așteptat să apară metode noi, care să dea Occidentul pe spate de admirație, întrucât vor fi procedee la care politicienii și firmele din Vest nici nu au visat vreodată.

Noi avem priorități bine stabilite și, chiar dacă nu avem un plan bine stabilit, știm deja cum vom proceda. Una dintre ele este montarea de borduri noi în satele care nu au nici apă, nici canalizare, nici gaz și nici trotuare. Pentru firmele cumetrilor de partid sunt necesare urgent niște împrumuturi nerambursabile, le trebuie imediat niște hârburi la mâna a doua pentru împrăștiat marmeladă pe drumurile județene, apoi urmează furnizorii de panseluțe ai primăriilor, la 100 lei firul.

Vom ști, cu siguranță – la asta nu ne întrece nimeni – să facem vreo câteva zeci de mii de studii de pre și post fezabilitate, prin copy-paste după cele vechi, vom ști să angajăm pe milioane de euro consilieri de imagine și de consultanță financiară, toți cu sediile în Cipru sau în Panama, vom ști să reabilităm imediat centrele info-turistice și parcurile rurale, în care nu a călcat picior de om de la darea în folosință dar s-au făcut praf de la sine.

Neamurile până la a șaptea spiță ale membrilor celor două partide care-și vor împărți potul european își freacă palmele de bucurie. Vor apărea, dacă nu s-au și pregătit deja, firmele de apartament fără vreun angajat, care vor câștiga lejer licitațiile pentru câte 10 kilometri de autostradă (ce contează? oricum nu trebuie să îi și facă), pentru informatizarea ANAF și pentru dotările spitalelor.

Ce rămâne, se va împărți între concernele financiar-bancare din România ca să ofere împrumuturi cu dobânzi ucigașe micilor întreprinzători sau ca să umfle prețurile pieței imobiliare. Apoi iertăm de impozite și taxe toate companiile de stat care nu au mai plătit dările din decembrie 1989 dar au directori plătiți cu 20.000 euro pe lună. Și, la urmă, vom face o schemă de ajutoare de stat și facilități și pentru marile companii străine care activează de 25 ani în România și declară, an de an, că sunt pe pierdere.

Dincolo de glume (oare chiar sunt glume?) miza reuniunii CE a fost însă uriaşă nu numai în privința banilor ci și din punct de vedere politic. Un eşec ar fi produs o undă de şoc imposibil de surmontat, ba chiar o posibilă dezintegrare. Criza a pus sub semnul întrebării capacitatea Uniunii Europene de a reacţiona şi de a proteja interesele cetăţenilor europeni. Planul de relansare economică dovedeşte că Uniunea Europeană este capabilă să pună pe masă proiecte la care niciun stat membru – mai ales cele din Est – de unul singur, nu poate visa. Faptul că acest acord există este argumentul concret pentru viitorul Uniunii.

Fiecare dintre liderii europeni a trebuit să vină cu ceva palpabil acasă. De aceea, esticilor care nu aveau ceva de pus pe masă, le-a rămas să promită concesii în legătură cu respectarea normelor statului de drept. Care, apropo, nu este definit juridic în niciun document al UE. Așadar, sintagma asta poate fi interpretată oricând și oricum, până la definirea sa în Tratatul Uniunii, după cum vor vrea cei care dețin pârghiile economice. Iar esticilor, dependenți de fondurile Uniunii, le rămâne doar să plece capul și să răspundă „da, să trăiți, am înțeles, altă dată nu mai fac”.

Uniunea Europeană se va împrumuta, pentru prima oară în istorie, pentru a finanţa proiecte în statele membre. Transformările mondiale, amplificate de criza provocată de pandemie, au pus Europa în situaţia de a reacţiona, atunci când s-a văzut că locul în partea bogată a lumii nu mai este garantat pentru nimeni. Ca să stăm la aceeași masă, nouă, românilor, ne trebuie infrastructură, o producție industrială și agricolă competitivă precum și informatizarea totală a întregii structuri de stat, în toate domeniile. Administraţia românească actuală nu are această capacitate şi teama mea este că procedeele descrise ironic mai sus, de risipire a noilor resurse, vor rămâne aceeași tristă realitate.

 

 

+10 -0
se încarcă...