Prostie, incompetenţă şi lipsă de voinţă – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Scandal mare după alegeri. Era de aşteptat. Nemulţumiţii au făcut contestaţie şi în unele cazuri s-a dovedit că au dreptate. Clotilde Armand a câştigat Primăria Sectorului 1 după ce a reuşit să demonstreze frauda de la unele secţii de votare. Presa vorbeşte despre „misterele” alegerilor. Un individ de la PSD a fost filmat în timp ce fugea cu procesele verbale pe străzi. S-a ascuns într-o clădire oficială, însă adversarii politici au dat năvală peste el. Fără mandat, fără vreo autorizaţie, dar ce mai contează? A fost prins unul dintre cei implicaţi în procesul de fraudare. Cei de la PSD au încercat să scape basma curată susţinând că, de fapt, e vorba de un curier nevinovat. Nevinovat, dar candidat…

Nu doar în Capitală au fost sesizate nereguli, unele dintre acestea cu iz penal. În Oltenia, devenită şi mai roşie după alegerile locale, un candidat nu a obţinut nici măcar un singur vot la secţia la care a votat împreună cu familia. Cu alte cuvinte, dacă luăm de bună varianta oficială, nici măcar candidatul nu s-a votat; a avut încredere în alţii. Însă individul susţine contrariul şi e de crezut.

Încă se mai fură la urne şi, deşi fenomenul se repetă cu fiecare ocazie, n-am auzit de sancţiuni adevărate, care să taie pofta de mânărit cea mai importantă armă din arsenalul democraţiei. De multe ori se merge pe interesul personal, pe mituirea celor care fac parte din comisiile de votare sau chiar pe varianta furtului pe faţă. Cea mai frecventă scuză sună în felul următor: „E mai bine aşa pentru toată lumea”. Dacă e aşa de bine, de ce ni se mai cere să ne rupem din timpul nostru pentru a vota? De ce nu se convoacă acel consiliu al înţelepţilor din administraţia locală care să decidă ce e mai bine, aşa cum se proceda în vremurile de tristă amintire? Dacă e democraţie, atunci democraţie să fie, cu consecinţele de rigoare. Fără doar şi poate, în mai bine de treizeci de ani, mentalitatea a început să se schimbe. Oamenii – măcar o parte dintre ei – au devenit mai responsabili şi au început să voteze raţional, nu pe baza emoţiilor de moment. Suntem pe drumul bun, dar nu călcăm suficient de apăsat.

Societatea se schimbă, însă autorităţile se feresc să ţină pasul. Fraudele nu sunt pedepsite decât excepţional şi justiţia este criminal de clementă. Foarte probabil, judecătorii ţin cont şi de faptul că cei care ajung în faţa instanţei sunt doar pioni şi se gândesc că nu face să-i pedepsească prea aspru deoarece există riscul ca adevăraţii manipulatori să rămână fără pălmaşi.

Legislaţia e încremenită în timp şi nu există voinţa de a fi adusă la zi, astfel că dă naştere la evenimente anacronice. Situaţia de la Deveselu a ajuns în presa internaţională, BBC dedicând un articol lui Ion Aliman, cel care a devenit primar post-mortem. Deşi ştiau foarte bine că primarul în funcţie a decedat, localnicii s-au mobilizat şi l-au ştampilat masiv astfel încât, la numărătoare, răposatul s-a detaşat net de contracandidaţi.

Mulţi au decis că e vorba despre celebrul car cu proşti, care s-a răsturnat în zonă, însă trebuie luată în calcul şi emoţia colectivă. Fără doar şi poate, Ion Alimanu a reuşit ceva ce nu prea e posibil în zonă. A dezvoltat localitatea, a atras fonduri – bine, vecinătatea cu scutul antirachetă a avut un cuvânt de spus – astfel încât localnicii i-au adus un omagiu aşa cum s-au priceput mai bine în condiţiile date. Nu întâmplător, după anunţarea voturilor, la mormântul lui Alimanu s-a desfăşurat un adevărat pelerinaj. Dacă era doar un oportunist, un nemernic pus pe îmbuibat, în mod sigur nu avea parte de atâta cinstire în condiţiile în care nu mai poate „răsplăti” linguşeala.

De vină pentru situaţia aparent cretinoidă e sistemul actual. Ion Alimanu nu a murit în ajunul alegerilor; omul a trecut la cele veşnice cu zece zile înainte de scrutinul electoral. Zece zile, nu zece ore… Şi, cu toate acestea, numele lui s-a regăsit pe buletinele de vot, iar legislaţia a permis validarea unor rezultate halucinante. Se spune despre teorie că-şi ia bătaie de la practică, însă există şi situaţia când raportul de forţe se inversează. Teoria a învins, cel puţin pentru moment.

Nu e prima dată când se întâmplă astfel de evenimente tragice, însă capetele luminate care se ocupă de schimbările legislative n-au considerat că e genul de eventualitate ce trebuie luată în calcul. Prin urmare nu s-au făcut modificările necesare în legislaţie. Alimanu a murit cu zece zile înainte de scrutin, dar legea n-a permis numirea unui alt candidat. Cică n-ar fi corect ca cineva să intre îl lupta electorală pe ultima sută de metri. N-o fi corect, dar e mai bine că am ajuns subiect de divertisment pe la BBC? Având în vedere situaţia, se puteau reprograma alegerile, oferind şanse aproximativ egale şi noului intrat în competiţie. Spun aproximativ egale deoarece contracandidaţii aveau deja ceva zile de propagandă la activ.

Dar exista timpul necesar pentru a se lua măsurile necesare. Nu s-a întâmplat. Nu se întâmplă niciodată. Viaţa merge înainte. Cică e complicat, e neconstituţional şi multe altele. Ciudat, dar când a fost vorba despre alegerea primarilor prin sistemul de majoritate relativă – un sistem care nu are prea multe în comun cu democraţia şi reprezentarea adevărată – s-au identificat cadrul legal necesar şi s-a procedat ca atare. Deci se poate, dar numai dacă există un interes adevărat.

E nevoie de schimbarea legislaţiei, de flexibilizarea acesteia, de adaptare la situaţii particulare, de anticipare a acestora. Bunăoară, alegerile locale se puteau desfăşura în corturi sau în containere, fără a perturba orarul elevilor. Însă nici măcar nu s-a vorbit despre aşa ceva.

+9 -1
se încarcă...