Rezultatele obţinute de un anume partid la alegerile europarlamentare anul trecut şi, mai nou, la alegerile locale, i-au îndreptăţit pe mulţi să spere că acesta va dispărea din peisajul politic autohton după alegerile din decembrie. Din păcate, spiritul ALDE – pentru că despre acest partid este vorba – va continua să ne bântuie chiar şi după ce gaşca lui Tăriceanu a fuzionat cu formaţiunea lui Victor Ponta. Asta pentru că fostul premier Ponta i-a întins o mână de ajutor fostului prim ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Practic, n-am scăpat decât de denumirea de ALDE, nu şi de Tăriceanu. Individul o să ne mai bântuie cel puţin patru ani, dacă nu şi mai mult, şi asta ca urmare a faptului că Ponta n-a vrut să-l lase să moară politic, aşa cum s-a întâmplat cu hibridul pe care l-a condus până aproape de colaps. Fără doar şi poate, Tăriceanu era în căutare de partid care să-i ofere loc eligibil. Nu-i vorbă, la ALDE garantat prindea primul loc pe listă numai că, având în vedere ultimele „scoruri”, era evident că n-ar fi atins pragul electoral. Dar ce mai contează că se scufundă corabia cât timp cârmaciul a prins loc în barca de salvare şi, pe post de premiu de consolare, funcţia de secund la o întreprindere cu şanse la covrig? Politica e politică; n-o înţeleg decât ăia mari. Noi, ăştia mici, trebuie doar să votăm şi să ascultăm, să înţelegem că bunăstarea va veni, dar nu acum şi nu pentru toată lumea.
Tăriceanu s-a scos. Şi, împreună cu el, alţi câţiva grei de partid care nu vor fi lăsaţi pe dinafară la alcătuirea listelor. Membrii mărunţi şi simpatizanţii trebuie să pocnească din călcâie şi să-şi asigure şeful că îi vor îndeplini ordinele chiar mai bine decât cere acesta.
„Suntem singurul partid autentic de stânga” – cartea de vizită a celor de la Pro România. „Singurul partid autentic de dreapta”. Mult prea des am auzit asta de la susţinătorii ALDE. Aparent, o fuziune imposibilă, însă pe meleagurile noastre se practică. „Monstruoasa Coaliţie” din februarie 1866, constituită între conservatori şi liberalii radicali. Mai nou, USL. Alianţă între dreapta şi stânga fără să dea centru, doar atingerea unor scopuri personale. Acum avem fuziune între „singurele partide autentice” de dreapta şi stânga din care a rezultat un partid de dreapta-stânga. Ceva pe-acolo…
ALDE dispare din peisaj. Mai rămân de curăţat afişele şi banerele cu vechea siglă. Păcat că lui Tăriceanu i s-a mai oferit o şansă în condiţiile în care individul n-a făcut decât să-şi urmărească propriile interese. Să nu uităm că ALDE a rezultat tot în urma unei fuziuni între Partidul Liberal Reformator şi Partidul Conservator. Nu trebuie ignorat nici faptul că, deşi oficial a revendicat o orientare politică de centru-dreapta, ALDE s-a comportat mereu ca un satelit al PSD. Practic, a fost înfiinţat cu sprijinul Marelui Partid cu scopul de a rupe voturile naivilor care cred că liberal-democrat chiar asta înseamnă. Ciudat – şi nu prea, având în vedere contextul – dar voturile adunate de ALDE au fost contabilizate de PSD, cel puţin atâta timp cât lui alde Tăriceanu i-a convenit asta. Dar când i s-a redus din porţie, a intrat în opoziţie. Din păcate, fără sprijinul făţiş al PSD – să ne aducem aminte de episodul de la europarlamentare, când pesediştii înfocaţi au primit ordin să dea o mână satelitului, astfel că acesta s-a apropiat de prag însă n-a reuşit să-l atingă – ALDE a ajuns să reprezinte exact ceea ce este, adică nu mare lucru. Rezultatele de acum câteva săptămâni o demonstrează cu prisosinţă.
Însă nu scăpăm de coşmar. Alde Tăriceanu supravieţuieşte partidului şi are pretenţia la 40% locuri eligibile pe listele Pro România Social Liberal, deşi scorurile lui nu i-ar da dreptul decât la vreo 5-6%, poate chiar şi mai puţin. E posibil ca, într-un final, să se mulţumească doar să se vadă la adăpost, singur şi fără alte pietre de moară. Până la urmă e important să supravieţuiască el; restul n-au decât. Această filozofie de viaţă l-a călăuzit întotdeauna şi n-o să se dezică chiar acum de prostul obicei.
Şi, la timpul potrivit, Tăriceanu va reveni la partidul mamă, ţinând trena lui Ponta, fiul pe care PSD l-a risipit cu atâta uşurinţă. Politica românească are o evoluţie ciclică din care de pierdut are doar cetăţeanul, dar cât timp acesta îşi plăteşte taxele şi impozitele nu prea merită ca marii bărbaţi de stat să-şi bată capul cu el.
Mda, în politică e ca în chimie; nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Să ne amintim că, deşi PNŢ-ul e partid istoric din toate punctele de vedere, în sistem încă mai bântuie ţărănişti care au ştiut când să sară în barca potrivită. E valabil şi pentru Partidul Conservator şi surogatul de partid care purta cu mândrie numele lui Dan Diaconescu. Despre Partidul Comunist nu mai vorbesc…
