vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialŢara lui „las' că merge şi aşa” - Marius ILINCARU, jurnalist

Ţara lui „las’ că merge şi aşa” – Marius ILINCARU, jurnalist

Nu o dată aţi auzit butade de genul „Cei ce nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să-l repete sau „Istoria-i făcută mereu să se repete”. Nu, probabil că le-aţi auzit de atâtea ori încât le consideraţi clişee golite de orice conţinut.

Din păcate, nu este aşa! Iar tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ ne demonstrează din plin acest lucru. Nu a fost de ajuns cazul Maternităţii Giuleşti, unde au murit cinci bebeluşi în incendiu, nu a fost îndeajuns nici tragedia din Clubul „Colectiv” de acum cinci ani, când au murit vreo 65 de tineri şi alţii aproape 200 au avut nevoie de luni bune de spitalizare şi încă nu sunt vindecaţi nici acum. Nu, nu am învăţat nimic din toate acestea şi probabil nu vom învăţa nimic nici din ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Nu am învăţat pentru că suntem ţara lui „las’ că merge şi aşa” sau „ştiu eu mai bine”. Toţi, mai mult sau mai puţin, gândim aşa. Dacă unul dintre noi face un pas în lateral şi ar vrea să schimbe ceva, e privit ca un paria, ca unul antisistem, de toţi ceilalţi, chiar dacă unii dintre noi îi dăm dreptate. Îi dăm dar doar în gând şi niciodată sau de prea puţine ori ne alăturăm celor care vor o schimbare cu adevărat.

Incendii devastatoare cu zeci şi sute de morţi în cluburi sau în diferite instituţii publice au avut loc în întreaga lume, chiar şi în ţări mult mai avansate ca noi, precum Franţa sau Statele Unite, dar acolo, după un astfel de eveniment nefericit s-au luat măsuri ca să nu se mai repete. La noi…

Ştiu, suntem într-o perioadă de campanie electorală, iar fiecare vede doar „adevărul lui”. Fiecare caută acum vinovaţi, responsabili şi, mai rău capitalizare politică. Da, aşa s-a întâmplat după „Colectiv”, iar în ultimii cinci ani nu ne-am schimbat cu nimic. Suntem aceeaşi, doar puţin mai în vârstă. Ceea ce e important să înţelegem până nu e prea târziu este că tragediile de acest fel nu au culoare politică. Refuz să cred că şi-ar fi dorit cineva să moară oameni pentru a-şi rotunji scorul electoral. Ar fi mult prea mult pentru o societate care se crede normală.

Politicienii care ne conduc sunt oglinda noastră, a societăţii, adică nu sunt nici mai buni şi nici mai răi. În definitiv, un politician, ca orice alt om, te poate păcăli o dată, dar dacă o face şi a doua oară este doar vina ta pentru că te-ai lăsat păcălit.

Spitale şi şcoli fără autorizaţie la incendiu sunt aproape în toate judeţele şi cred că e mai greu să găseşti o astfel de instituţie autorizată, decât una neautorizată. Paradoxal, suntem chiar ţara în care foarte multe spitale nu au autorizaţii sanitare de funcţionare, iar noi vrem să ne facem bine.

La Piatra Neamţ, vinovată, probabil, va fi găsită vreo asistentă sau infirmieră care a folosit vreun echipament neconform sau vreun electrician, care a improvizat ceva la instalaţia electrică pentru că altă soluţie nu avea. Probabil că se va ajunge să fie pedepsit cineva. Vor deconta şi politic cei aflaţi la putere pe plan local şi naţional, dar doar atât. Noi, ceilalţi, vom continua să ne ducem vieţile ca mai înainte şi nu vom face nimic să ne schimbăm, să nu mai improvizăm şi să vedem că sistemic suntem pe un drum greşit, pentru că suntem ţara lui „las’ că merge şi aşa”!

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...