Data viitoare va fi mereu – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

O nouă tragedie a îndoliat România. Vorbim de genul de tragedie care putea fi evitată dacă autorităţile statului îşi făceau datoria şi taxele plătite de români erau folosite pentru scopul în care au fost adunate. Dacă…

Din păcate, realitatea este mai cruntă decât cea mai pesimistă ficţiune. Zece oameni şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Spitalul Judeţean Neamţ. Şi e foarte probabil ca bilanţul să crească, în condiţiile în care există un număr de răniţi grav şi România încă nu are un spital – măcar unul singur – capabil să-i preia şi să-i trateze pe marii arşi. Asta după ce am trecut prin evenimente ca Giuleşti şi Colectiv. Şi, fiindcă tot veni vorba, presa vorbeşte despre un nou Colectiv la Piatra Neamţ. În realitate, vorbim despre un nou caz Giuleşti. Acel incendiul din 16 august 2010, când la Maternitatea Giuleşti şi-au pierdut viaţa şase nou-născuţi, iar alţi cinci au fost răniţi. Pentru că vorbim de un dezastru petrecut într-o instituţie a statului român, acel stat care ne spoliază cu taxe şi impozite şi ne promite că totul va fi bine. Evident, treaba asta cu binele o să se întâmple, dar nu în viitorul foarte apropiat. Mai încolo, eventual în mandatul altora, dar categoric nu astăzi. Pentru că astăzi e rost de strâns cureaua, astăzi mai e timp pentru a amâna pe mâine…

Ziua de mâine e constituită din fiecare zi de ieri şi eforturile zilei de azi. Nimic nu se construieşte peste noapte şi în niciun caz când ai vândut pe te miri ce materialele de construcţie. Dar la noi nu s-a turnat nici măcar fundaţia acelui edificiu solid care ne aşteaptă în viitor. Nu s-a pus nici măcar o piatră la temelie; totul s-a furat, s-a distrus, ori s-a vândut pe te miri ce. Banii pentru sănătate au fost sifonaţi prin studii de fezabilitate care au produs doar maldăre de hârtie. Să ne amintim de acel studiu de fezabilitate de la Spitalul Judeţean Mavromati. A costat un milion de euro şi a produs efecte zero. Acum, dacă s-ar pune problema unor investiţii serioase, acestea n-ar fi posibile fără un nou studiu de specialitate, unul care e posibil să coste mai mult decât investiţia ca atare.

Dar aşa stau treburile la noi. Pe alte meleaguri, atunci când se produce o tragedie, autorităţile declanşează anchete adevărate şi urmăresc să afle două lucruri. Cum s-a produs şi cum anume putea fi evitată nenorocirea. Şi, în funcţie de concluzii, se fac modificările legislative necesare. La noi se merge pe varianta ţapului ispăşitor. După cinci ani de la incediul de la Maternitatea Giuleşti o asistentă a fost condamnată la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Managerul unităţii a primit şase luni cu suspendare. Un electrician a luat un an cu suspendare şi gata, s-a făcut dreptate. Cât timp există ţapi ispăşitori şi opinia publică se mulţumeşte cu aşa ceva nu e nevoie de măsuri adevărate.

Mai nou, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a decis că e cazul să ne culpabilizeze pe toţi. Nici nu e de mirare; fuga de răspundere e la modă în aceste zile. „Pentru situaţia de 30 de ani, şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical şi nu numai autorităţile locale, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, spune Tătaru. În Portugalia, după ce un autocar a căzut într-un râu de pe un pod prost construit, ministrul Transporturilor şi-a dat demisia. Asta deşi podul respectiv n-a fost construit în timpul mandatului lui – vorba lui Radu Stroe, fost ministru liberal al Internelor. Dar omul a considerat că aşa este firesc. A considerat că are partea lui de vină, cel puţin morală. La noi se merge pe culpabilizarea colectivă. După decembrie ’89 ni s-a băgat în cap că, de fapt, cu toţii suntem vinovaţi pentru ce s-a întâmplat în epoca Ceauşescu. Da, cu toţii eram un soi de Ceauşeşti mai mici care am tolerat abuzirile celor mari. Şi ca urmare a acestei vinovăţii colective ne-am trezit conduşi de adevăraţii mici Ceauşeşti.

Şi strategia încă merge. Suntem cu toţii vinovaţi, nu? Că am ales pe cine am ales, cum să nu… Mai vinovaţi sunt însă cei care au cerut să fie votaţi pentru a ne scăpa de incompentenţă şi corupţie, dar odată ajunşi la butoane au făcut exact ceea ce au tot reproşat adversarului politic. Pentru că românii au mai votat şi schimbarea. În 1996 chiar am avut speranţe, dar ţărăniştii s-au grăbit să ne arate în ce ţară trăim. Doar rotativă guvernamentală; nimic pentru popor.

Interesant este faptul că Iohannis, preşedintele tăcut, nu s-a apucat să ceară nicio demisie. Evident, acum la butoane este „Guvernul meu” şi nu se face aşa ceva. Pentru Orban şi gaşca e mai comod să-i acuze pe pesedişti decât să urnească lucrurile în direcţia promisă. Şi ne putem întreba cum rămâne cu pesediştii galbeni; acei pesedişti roşii care au trecut în barca liberalilor şi au avut parte de primirea rezervată fiilor rătăciţi. Lor li s-au spălat păcatele?

După Giuleşti şi Colectiv ni s-au promis măsuri. „Toate măsurile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete”. Şi urmările se văd. Nimeni nu răspunde de nimic; totul se pasează. Vinovat va fi scos vreun electrician căruia i s-a spus ceva de genul „Nu ştiu cum, rezolvi problema”. Şi omul a rezolvat-o cum s-a priceput şi cu ce a avut la îndemână. Lipsa de consumabile şi de instruire vor fi trecute cu vederea. Numele adevăraţilor vinovaţi nici nu va fi pomenit. Justiţia, aşa cum ştim, e oarbă, proastă şi coruptă. Şi de asta suntem tot noi vinovaţi, domnule Tătaru? Nu voi cei care, umăr la umăr cu ciuma roşie, aţi mutilat legile astfel încât să nu fiţi niciodată traşi la răspundere?

Închei cu gândul la celebrul serial Twin Peaks. Există acolo o scenă memorabilă, când un personaj prevesteşte sumbru „It Is Happening Again”. Se întâmplă din nou. Mereu va fi o data viitoare. Cum ne pregătim pentru data viitoare?! Autorităţile ştiu deja răspunsul. Ca şi până acum.

Deja ai votat!
se încarcă...