Misiune imposibilă – Virgil COSMA, jurnalist

0

Campania electorală a trecut aproape neobservată, trecută chiar în derizoriu de disputele iscate de evenimente mult mai grave, legate de evoluția pandemiei în țară. Cum a fost incendiul de la Piatra Neamț. Doar că, după ce au avut tragedia de clubul „Colectiv”, românii par dispuși să se obișnuiască cu asemenea evenimente. Primarul de sector de atunci, identificat ca unul dintre vinovați, a fost reales în sectorul vecin. Și dacă atunci a căzut guvernul, acum nici măcar președintele Consiliului Județean – identificat ca principal vinovat pentru haosul din spital – nu a demisionat.

Răspunderea pentru actul administrativ defectuos, cu intenție dovedită sau doar din culpă, ar fi putut și ar fi trebuit să fie una dintre temele principale de campanie. Nu a fost, nici aceasta și nici altele la fel de importante – cum ar fi subfinanțarea, un termen pe care am ajuns să-l urâm, fiindcă subfinanțate sunt toate domeniile care ne interesează: sănătate, educație, cultură, servicii publice – de unde și dezinteresul major pentru așa zisa campanie electorală. Alegătorii îi vor pe Ciolacu, pe Orban sau pe Cioloș pe persoană fizică sau pe partid. Programe? La ce sunt bune? Oricum nu se ține nimeni de ele.

Așadar, cine și cum va conduce România viitorilor patru ani? Spre deosebire de alegerile trecute, în afară de liberalii mult prea siguri de victorie acum, nimeni nu a venit cu o propunere clară de premier sau cu nume de viitori miniștri. Socoteala lor e simplă: scorul va fi strâns și au nevoie de flexibilitate maximă în negocieri. În plus, președintele, devenit mai activ decât oricând, face eforturi disperate să salveze PNL, după ce acest partid s-a dovedit a fi aproape la fel de incompetent ca predecesorii și a gestionat prost pandemia, ba pe alocuri chiar fraudulos.

Am avut guverne PSD cu 26 de miniștri (Grindeanu), 27 (Ponta) sau chiar 31 de miniștri (Năstase). În cazul PSD, dimensiunea cabinetului variază în funcție de numărul de clienți cărora trebuie să li se dea satisfacție și, de aceea, nu ni se propun nume în avans. Întrebat cine ar fi premierul PSD, Ciolacu a spus: Grindeanu, Tudose sau Vasile Dîncu. Însă eu cred că, poate cu excepția lui Dîncu – puțin probabilă și aceea – niciunul nu are șanse să fie acceptat de Iohannis. În privința membrilor cabinetului, Ciolacu a rostit doar câteva nume care să nu-i producă dureri de cap: Alexandru Rafila pentru Sănătate, Cristian Socol la Finanțe și Leonard Azamfirei la Educație.

La PNL lucrurile sunt ceva mai clare. Președintele a anunțat deja o nouă nominalizare a lui Ludovic Orban. Desigur, dacă va reuși să-i convingă pe cei din USRPLUS, care nu-l pot înghiți pe pseudo-șeful liberal. Cu două-trei excepții însă, restul cabinetului ar trebui să zboare, dacă tot liberalii fac guvernul. Bogdan Aurescu și Nicolae Ciucă, ambii strâns legați de Cotroceni, vor rămâne. Însă, cu oricine s-ar alia, liberalii nu mai pot să continue cu Vela, Tătaru, Bode sau Ion Ștefan, ca să nu mai spun de catastrofa Anisie de la educație. Până și Cătălin Predoiu, care a încercat să rămână discret, este puternic contestat în mediile juridice din care provine.

USRPLUS s-a ferit cât a putut să ofere nume de ministeriabili. Din două motive: unul, pentru a se feri de atacuri „avant la lettre” iar al doilea ar fi acela că ei au anunțat o altă abordare a negocierilor la care vor participa: în funcție de care și câte puncte din programul lor vor fi acceptate, așa ar urma să desemneze și oamenii care să le ducă la îndeplinire, adică viitori miniștri „pe proiect” cum ar veni. Este și de înțeles cumva, fiindcă majoritatea provin din medii corporatiste unde acesta este modul de lucru.

Despre intențiile Pro România și PMP mă feresc să scriu, fiindcă la ora redactării acestei opinii nu știu dacă vor face pragul electoral. Cotate cu procente mai mici decât marja de eroare a sondajelor obișnuite, ambele pot la fel de bine să intre sau să nu intre în noul Parlament. Cum afinitățile lor sunt declarate, cele două mici formațiuni „balama” nu pot decât să aducă un spor de stabilitate, Pro pentru PSD și PMP pentru PNL, în cazul în care ar prinde câteva locuri. Cât despre intențiile minorităților, acestea nu merită nici măcar o estimare. Atât UDMR, dacă trece pragul, cât și grupul celorlalte minorități vor merge cu noua majoritate, indiferent ce culoare va avea aceea.

Indiferent cine câștigă și indiferent ce majorități se vor face, cu toții vor avea de depășit un handicap aproape insurmontabil: acela de a guverna cea mai săracă țară din Europa, de a-i face instituțiile și economia să funcționeze, ba chiar să performeze. Am puține speranțe că vor reuși și, de aceea, apreciez că este o misiune imposibil de dus la îndeplinire.

Deja ai votat!
se încarcă...