Managerii de spitale și sifonările – Dumitru MONACU, scriitor

0

O țară întreagă este indignată până în rărunchi de cea mai recentă catastrofă din sistemul sanitar, incendiul de la „Matei Balș”. Toată lumea acuză pe toată lumea, se cer demisii peste demisii, se organizează marșuri de protest, isteria populară este, pe bună dreptate, ajunsă la paroxism. Și ce-i cu asta? – aș întreba și eu ca inoportunul băgător de seamă. Este pentru prima dată când se întâmplă tragedii în spitalele din România? Este prima dată când prostimea constată că se sifonează în draci banii din sistemul sanitar? Răspunsul e NU, pe linie. Prima întrebare, referitoare la tragediile care de fapt sunt efectul celei de-a doua, are, din păcate, o mulțime de răspunsuri afirmative: Maternitatea Giulești, Spitalul din Piatra-Neamț, Matei Balș, Spitalul din Alba Iulia, din Gătaia și chiar Mavromati al nostru, că și el a fost la un moment dat „victima” focului. Asta ca să le amintim pe cele mai de amploare nenorociri de care am auzit noi, publicul larg. Dar tot noi, auzeam în urmă cu niște ani de sifonări uriașe chiar la Botoșani, la Spitalul Mavromati. Vă mai aduceți aminte de ancheta ProTV (că DNA și celelalte instituții de profil nu aveau timp de așa ceva, fiind angrenate numai și numai pe frontul politic, că acolo  se învârteau banii cu lopata!) când ni se aducea la cunoștință despre niște achiziții non calitative, la prețuri exorbitante? Era vorba de niște mese sau paturi de operații care pur și simplu se rupeau sub greutatea pacientului dacă el, pacientul, avea câteva kilograme în plus peste o anumită valoare! Perioada cu pricina, din câte îmi amintesc, era cam prin anii 2007 – 2009. Jurnaliștii de la cel mai vertical post de televiziune (da, așa e ProTv și am o groază de argumente în acest sens!) ne-au prezentat atunci, cu punct și virgulă toată oglinda managementului de la spitalul botoșănean. Dacă nu mă înșel, era primul experiment când managementul spitalicesc a fost întins pe tavă unor oameni cu pregătire nonmedicală dar cu reale aptitudini de a face din rahat, bici și din lei, euro. Pentru partid și pentru ei! Până atunci, direcția sau, mă rog, managementul spitalelor erau la latitudinea unor medici, care, probabil mai sifonau și ei ceva parale dar nu întratât încât să mulțumească șefii de partid. Mai ales că, sumele pompate de la buget în sistemul de sănătate creșteau de la an la an atât în zona investițională cât și în celelalte zone tradiționale: salarii, sporuri, medicație, încălzire, alimentație. În atari condiții, nu se mai putea lucra cu … cârpaci! Trebuiau profesioniști, adică … manageri! Cum s-ar spune, era nevoie de niște oameni care să fure maximum posibil apoi să se șteargă urmele și să  acopere în final cu hârtii toate furăciunile. Așa s-a ajuns la conducerea Spitalului Mavromati, luată în vizor de către jurnaliști. Că dacă era vorba de ciupelile inerente de 10 la sută care se practică în orice instituție din România atunci când vine vorba de investiții, probabil că nu s-ar mai fi deranjat ziariștii dâmbovițeni să facă o anchetă tocmai la capătul țării. Cu siguranță însă, sumele erau cu multe, multe zerouri! Că nu s-a întâmplat nimic după difuzarea filmulețului, știm cu toții. Că instituțiile abilitate ale statului cărora li s-a servit pe tavă un dosar doldora cu informații au dormitat în continuare în papuci, iar știm cu toții. Ceea ce mă miră cel mai mult însă, e poziția serviciilor de informații care, cu siguranță au infiltrați în orice mediu, la orice nivel. Bașca sistemele ultraperformante de ascultare, urmărire și filaj. Sunt oare aceste servicii așa ușor de păcălit și de depășit pe … stânga? Se poate fura chiar atât de ușor în Românica noastră dragă? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, el îi va pune într-o lumină total nefavorabilă pe oamenii plătiți cu bani grei să vegheze la apărarea avuției naționale. Că prin sifonările din sistemul de sănătate, românii sunt furați de două ori: odată direct și a doua oară, indirect, prin servicii medicale necorespunzătoare, că una e să primești de trei lei pastile și alta de zece lei. Bașca celelalte echipamente și servicii.

Chestia invocată de politicieni cu „managerul” nu stă absolut deloc în picioare, un spital nefiind o afacere pe care s-o manageriezi la modul clasic. Se pornește de la niște resurse care trebuie, normal, bine gospodărite, nu există concurență, piață de desfacere ostilă sau angajați dificili în care să investești mereu timp și bani. Oamenii din sistem știu ce au de făcut, drepturile salariale sunt oarecum acceptate ca fiind corespunzătoare, disciplina muncii nefiind nici ea o piatră de moară pentru conducere. În aceste condiții, nu rămâne ca activitate de bază a managerului decât gestionarea fondurilor alocate, lucru care, poate fi oricând pus în practică de orice contabil care știe carte. Ce-i drept, e drept, nu orice contabil sau medic știe să sifoneze eficient. De-aia au apărut managerii!

Deja ai votat!
se încarcă...