marți, aprilie 16, 2024
AcasăEditorialDormitul în front favorizează explozia mămăligii - Dumitru MONACU, scriitor

Dormitul în front favorizează explozia mămăligii – Dumitru MONACU, scriitor

Fără nicio exagerare, România de azi arată exact ca un apartament devastat de către niște bețivani și niște cocote, după o orgie fără de sfârșit: geamuri, uși, ferestre sparte, parchetul întors pe dos, oala de la WC și chiuveta sparte, chiștoace, pahare murdare, chiloți mototoliți și prezervative peste tot, pereții ciobiți și murdari de băutură, vomă sau resturi de mâncare, robinetele smulse de la locul lor, becurile arse cu abajururile sparte, mobilierul dezlânat, aruncat de-a valma prin toată casa. Ei bine, într-un așa decor, acțiunile pe care ni le prezintă de ceva timp premierul Câțu sunt echivalente cu fixarea unui tablou viu colorat pe peretele pe jumătate dărâmat sau aranjarea simetrică a mileului de pe televizorul spart! E adevărat că la ce hărmălaie este în țară aproape că nu știi cu ce să începi, dar este la mintea cocoșului că primele unelte sau scule pe care ar trebui să pui mâna sunt mătura și fărașul! Mă așteptam ca premierul să întocmească un program pe un an, doi, trei sau chiar patru prin care să încerce readucerea normalității în România. Sunt atât de multe teme de abordat, încât orice zi întârziere este fără doar și poate o palmă disprețuitoare pe obrazul românului. Temele de abordat sunt diverse și, zic politicienii, sensibile! De ce, numai ei știu! Probabil pentru că își pierd drepturi și privilegii pe care sub nicio formă nu le merită. Legi proaste, categorii socio-profesionale privilegiate, tendința generală de eludare a prevederilor legale, abuzuri consistente din partea celor ce țin în mână pâinea și cuțitul.

O să vă prezint în continuare câteva dintre cauzele și efectele acestor anomalii care, dacă ar fi supuse unui referendum național ar întruni peste 80 la sută dintre sufragii:

1. Eliminarea pensiilor speciale, nicio pensie să nu poată depăși salariul la încetarea contractului de muncă;

2. Stabilirea vârstei minime de ieșire la pensie din Justiție și instituțiile militarizate la 55 de ani;

3. Micșorarea vârstei minime de ieșire la pensie pentru femei cu doi ani pentru fiecare copil crescut;

4. Interdicția de a cumula de la stat pensie și salariu;

5. Ocuparea posturilor din administrația publică și din unitățile de stat prin repartiție, de către absolvenții din facultățile de stat cu mediile cele mai mari;

6. Votul primarilor în două tururi;

7. Pierderea mandatului de deputat sau senator în caz de migrare politică;

8. Stabilirea unui raport de maxim 10 la 1 între salariul maxim și salariul minim la stat, indiferent de natura instituției (ASF sau alte agenții unde salariile sunt astronomice);

9. Stabilirea unor indemnizații fixe în valoare lunară mai mică decât salariul minim pentru membrii CA;

10. Interdicția de a activa în mai mult de un consiliu de administrație;

11. Stabilirea numărului de angajați la primării și CJ-uri funcție de populația localității sau a județului;

12. Stabilirea numărului de parlamentari în funcție de numărul de cetățeni, la 50 de mii, un ales;

13. Limitarea numărului de mandate pentru parlamentari, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de CJ, miniștri, secretari de stat, șefi de instituții la maximum două;

14. Limitarea imunității parlamentare strict la declarațiile politice;

15. Aplicarea unor măsuri din Codul Muncii și pentru parlamentari întrucât sunt, până la urmă, angajați ai Parlamentului din moment ce primesc de acolo, indemnizații și alte drepturi.

Dacă premierul Câțu este mânat de bune intenții ar trebui, ajutat de președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, să solicite Parlamentului reglementarea acestor deziderate. În cazul în care colegii din coaliție refuză, să ne prezinte dovada pentru a-i mai vota la Paștele Cailor. În cazul în care cei din Opoziție nu sunt de acord, la fel, ar trebui să fie făcută publică poziția lor pentru a mai sta câteva legislaturi în opoziție. Oricum ar fi, cu bețe în roate sau cu sprijin de la alte formațiuni politice, liberalii trebuie să ia taurul de coarne. Clar și la obiect!

Dacă nu, la o parte, băieți! Ați adus țara asta acolo unde nici cei mai vajnici dușmani nu cutezau a spera. Suntem în situația aia cunoscută în folclor când ori se rupe hamul ori crapă calul! Chiar vă doriți o explozie populară? Aveți grijă! Fitilul mămăligii nu are culoare politică și începe să fumege!

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...