Ce să faci, n-ai ce să faci – Virgil COSMA, jurnalist

0

S-au impus, în ultimii ani, două curente importante în stâlcirea limbii române: afacereza și mesagereza. Departe de a fi inovatoare, derivate dintr-o spiritualitate efervescentă, cele două atitudini – căci și așa ceva definesc aceste limbaje – sunt în realitate rodul unor carențe irecuperabile în educația celor care le utilizează.

Deținem o oportunitate pe care suntem determinați de expertiza specialiștilor noștri să o implementăm într-o locație pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanță care e un must și asupra căreia ne focusăm în expectațiunea unui feed-back pozitiv” (un text ironic, scris de Andrei Pleșu în derâderea noilor formulări). Cam așa sună afacereza, îmbrățișată cu entuziasm de corporatiști, de unii politicieni și de toți cei care, în lipsa unui limbaj propriu izvorât din școală și lecturi, adoptă pe de rost tipul de comunicare al organizației în care au intrat.

Gasitzi in txt. d mai jos cuvs. kre indplnsc fct. sint. d sub”, sau „Sal! Cff? Dai lu Alex idu meu ji zi k ne vdm mn k aj vrea sa vb cu el j cne jtie, poate iese cv. Ms. Xoxo”. Acestea nu mai sunt texte ironice, concepute de vreun filozof, ci mesaje reale, dintre tineri. Mai mult, așa și vorbesc, mâncând vocalele. Este suficient să urmăriți tinerele jurnaliste cocoțate pe tot felul de movile și țipând în microfon ca să auziți noua limbă românească. Și nu sunt doar gesturi de revoltă sau manifestări de apartenență la grup, cum încearcă să-i scuze unii psihologi, ci tot carențe ireversibile de educație, determinate de refugiul în facil.

Pe acest fond, care poate să ducă mai repede decât calculează specialiștii la pierderea identității naționale, iese președintele și trage o lungă tiradă cu „România educată”, după care „guvernul meu” îi trântește Educației scurt un 2,5% din PIB, față de 6% cât prevede legea. Desigur, cu 0,8% mai mult decât anul trecut, dar asta doar fiindcă au fost tăiate fondurile de la cercetare (la ce ne trebuie?). Una peste alta, avem cel mai mic buget la Educație din ’95 încoace, adică de pe vremea lui Văcăroiu.

Finanțarea învățământului preuniversitar, are două surse, guvernul și administrația locală și două componente, funcționare si dezvoltare. Guvernul bugetează educația școlară prin costul per elev. Înmulțim alocarea (6.111 lei/elev, anul trecut) cu numărul elevilor și avem bugetul școlii, respectiv cheltuieli cu salarii, bunuri și servicii etc., adică bugetul pentru funcționare. Mulți elevi într-o clasă (28-36), rezultă un buget mai mare. Puțini elevi (12-18 în clasă), bani nici de salarii. De asta avem clase enorme, chiar și pe timp de pandemie.
A doua sursă de finanțare este cea din partea administrațiilor locale și județene, care sunt proprietarele școlilor. Consiliile județene se implică arareori în bugetarea educației, cu excepția celei speciale, iar localitățile finanțează după posibilități. Adică peticesc, dacă pot, bugetul pentru funcționare, alocat de Ministerul Educației. O comună bogată, cu un primar gospodar și bine conectat politic, are o școala bunicică, o comună necăjită, cu un primar fără prieteni politici, are o școală săracă. Încă odată, vorbim despre funcționare. Dezvoltarea să mai stea un mandat, nu sunt bani acum.

Investițiile mari, din banii Ministerului Educației, trec prin Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, care se ocupă de-a valma de construcții de stadioane, spitale, sisteme de canalizare, blocuri, săli de sport și școli. Se poate intui cu ușurință cam cât se poate fura și mitui la nivelul investiției într-un stadion de zeci de milioane de euro și cât la o amărâtă de sală de sport sau grup sanitar. Și așa se înțelege de ce vom avea în următorii ani mai degrabă stadioane noi și nu școli ulramoderne, construite de la zero.

Cu un buget care abia acoperă salariile profesorilor, cu mii de școli fără avize de funcționare, cu toalete insalubre, cu terenuri de sport improvizate în curtea școlii și porți ce stau să cadă în capetele copiilor, cu computere învechite sau chiar fără ele, fără internet, fără un plan de investiții și fără o filieră sigură care să îl pună în aplicare, „România Educată” rămâne un doar un nou motiv de părăsit țara și de bancuri: csf, ncsf (pentru  conformitate – vezi titlul).

Deja ai votat!
se încarcă...