Prețul corect al serviciilor – George LAZĂR, director

0

Din nou consilierii locali vor trebui să voteze majorări la prețul plătit de cetățeni firmelor subordonate primăriei, adică pentru concesionatul locurilor de parcare, măturatul străzilor și adunatul gunoiului menajer, iar nu peste mult timp pentru încălzirea în apartamente și transportul public. La fel, consilierii județeni vor trebui să accepte majorarea prețului de livrare a apei, dar și pentru canalizare. Toate aceste servicii sunt esențiale pentru existența orașului și poate din acest motiv sunt monopoluri operate de companii aflate în proprietatea municipalităților, respectiv a consiliului județean și nu a operatorilor privați. Dar tocmai această formă, considerată de ocrotire socială, înseamnă simultan binecuvântare și blestem. Însă, după cum merg lucrurile în politica locală, binecuvântarea s-a dovedit că este, cel mult, una calpă, în vreme ce blestemul e cât se poate de real.

La fel ca la fotbal, absolut toți consilierii se pricep la prețul utilităților pe care, prin definiție, îl apreciază ca fiind prea mare și nu vor în ruptul capului să voteze majorări. Motivul este dublu: unul că îi afectează direct pe ei și apropiați, iar celălalt e pur populist, anume că-i afectează pe cetățeni care, vezi bine, n-o să-i mai voteze. Caraghioslâcul situației constă în mărimea acestor prețuri, absolut nesemnificativă: concesiunea pentru o lună a unui loc de parcare e mai ieftină decât un pachet de țigări, iar plata parcării pentru jumătate de oră e contravaloarea a patru sau cinci țigări, asta în condițiile în care un autoturism valorează mii sau chiar zeci de mii de euro. Ridicarea gunoiului, lunar, costă cât două pâini, iar apa și canalizarea abia dacă ajung, lunar, la prețul reperului menționat, pachetul de țigări. E adevărat, încălzirea centralizată costă mai mult, și subvenția acordată de municipalitate la cel mult un sfert din populație, pentru a susține fără rost un sistem neperformant, din banii tuturor, este nedreaptă și discriminatorie, achitată de cei care se încălzesc cu centrale proprii.

Confruntate cu situația aberantă de a păstra prețurile jos, societățile care prestează aceste servicii esențiale acumulează mari probleme și uneori ajung să dea faliment, așa cum au pățit în trecutul nu foarte îndepărtat Termica și RAJ APA, iar continuarea serviciilor către populație a fost posibilă numai prin recurgerea la artificii contabile, aflate la limita legii, de către decidenții de atunci. Evident, o societate comercială, indiferent de forma de proprietate, nu poate funcționa dacă este plătită mai puțin decât cheltuiește. Asta înseamnă că nu are din ce face investiții și își salarizează prost angajații, devenind neatractivă, prin urmare oferind servicii tot mai proaste. Nimeni nu mai vine din urmă să-și rupă spinarea săpând șanțuri iarnă sau vară, sâmbătă sau de sărbători, la firma de apă și canal pentru minimul pe economie. Tot mai puțini vor să lucreze la salubritate, în condițiile pe care, dacă nu le știm, cel puțin le intuim: lefuri mici, miros pestilențial, muncă foarte multă. Ce-i drept, nu-i nevoie de multă școală pentru asemenea munci, însă nu trebuie să uităm că în Occident sunt foarte bine plătite, cam cât iau medicii la noi.

La fel de adevărat este și că aceste societăți comerciale au fost căpușate pe îndelete, de regulă cu șefi plătiți mult prea generos, de clientela politică a tuturor celor care s-au perindat pe la conducerea municipiului și județului. Iar aici exemplul Eltrans, firmă care nu mai are niciun tramvai și nici n-o să aibă în viitorul apropiat, este ilustrativ: peste o sută de salariați pentru câteva autobuze care, ce-i drept, își fac bine treaba. Căpușate sunt și consiliile de administrație, formate din „specialiști” – rare sunt excepțiile – numiți politic, de regulă habarniști fericiți să ciupească o zecime din salariul directorului general plătind pentru asta cu maxim o oră de plictiseală pe lună.

Ce-ar fi de făcut? Evident, trebuie acționat din ambele direcții, anume votarea măririi prețurilor serviciilor publice și demararea în mod transparent a investițiilor, majorarea salariilor mici și micșorarea până la nivele de bun simț a celor mari din aceste societăți, eliminarea pilelor prin restructurări și numirea unor consilii de administrație profesioniste, mai mici ca număr, preferabil neangajate politic. Sună a normalitate. Dar câtă vreme este un ban de ciupit, o șefie de dobândit pe ușa din dos, niscai mărunțiș de aruncat în ochi la popor, ei bine, asta e normalitatea. Restul sunt povești.

Deja ai votat!
se încarcă...