Cine pe cine stresează? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Se întâmplă şi la case mai mari, nu doar pe coclaurile mioritice, acolo unde legendarul cioban, averizat fiind că urmează să i se întâmple ceva fatal, a ales facila cale a obedienţei în faţa destinului. Dacă e să se întâmple, atunci să se întâmple…

Însă nu despre ciobani ucişi de rivalii într-ale oieritului vreau să vorbesc, ci despre declaraţia lui Boris Johnson, care a considerat că e cazul să se spovedească niţel şi s-a pus pe mărturisit. Cică a renunţat la jurnalism pentru că e o profesie în care abuzezi oamenii pentru că îi critici. Cu alte cuvinte îi stresezi, îi hărţuieşti, chestii de-astea care pot da lejer naştere unui dosar penal cu urmările de rigoare.

Dacă numitul Boris Johnson era un oarecare, genul de individ care avea un blog urmărit doar de prietenii de pahar şi de cei cu care împărţea casa scărilor într-un mizer bloc de garsoniere aflat la periferie, să spunem că era ceva acceptabil. Însă vorbim despre Boris Johnson, acel Boris Johnson care este – încă mai este – premierul Marii Britanii. Faptul că, după o asemenea declaraţie, încă mai este premier, reprezintă un indiciu cât se poate de clar al gravităţii situaţiei cu care ne confruntăm la nivel mondial. Şi greul adevărat nici măcar nu a început; sunt doar semnele tot mai evidente ale dezastrului iminent.

Prezent la o şcoală, premierul Marii Britanii a ţinut să le atragă atenţia elevilor că jurnalismul agresează oameni. „Nu că vrei să faci asta, dar îi critici. Critici şi uneori poţi să te simţi un pic vinovat pentru că nu te-ai pus în situaţia celui pe care îl critici”. Interesant spus, coane Boris. Chiar frumos spus… Mesajul a fost deja recepţionat de către cei interesaţi şi se pregătesc răspunsuri pe măsură. Alo, băieţii de la presă… Mai uşor cu dezvăluirile şi cererile de interviu pentru că nu e bine. Stresaţi oamenii într-un asemenea hal, că nu mai ştiu nici măcar cum îi cheamă şi iese în presă că noi, ăştia de la butoane, punem pe funcţie tot felul de incompetenţi.

Nu e prima dată când, pe meleagurile pomenitului cioban mioritic, parveniţii politici vor să pună botniţă presei. Presa – şi când scriu asta mă gândesc la presa adevărată, nu la acele trusturi aservite partidelor politice, pentru că în cazul lor nu putem vorbi de deontologie jurnalistică – a dovedit în nenumărate situaţii că reprezintă singura stavilă în calea abuzurilor autorităţilor. În cazul violului de acum câţiva ani din Vaslui părintele unuia dintre agresori i-a reproşat unui jurnalist că din cauza celor de la presă i-a ajuns odrasla în spatele gratiilor. Că dacă nu vă băgaţi voi, băiatu’ meu era liber şi azi. Crud, dar adevărat. Ca urmare a scandalului de presă au rămas cei de la Apele Române fără chelneriţa care nu ştia cum anume se calculează perimetrul sau care este diferenţa dintre malul drept şi malul stâng. Până şi scaunul autointitulatului animal politic Petru Avram a început să se clatine datorită celor din presă. Mai are până să cadă, dar dacă n-ar fi existat presa, probabil individul ar fi ajuns cel puţin ministru.

Din păcate, are şanse să revină, deoarece presa a devenit pentru politicieni un factor de stres. Unul oficial, de vreme ce confirmarea vine tocmai de la Boris Johnson, cel care ştie mai bine decât oricine cum stă treaba, deoarece a activat de ambele părţi ale baricadei. Şi acum, când a ajuns cine a ajuns şi spune că jurnaliştii îi agresează pe oameni, ei bine, treaba asta trebuie să ducă la nişte schimbări, pentru că nu poţi permite ca oameni nevinovaţi să fie stresaţi de şacali de presă. Chiar în cazul angajatei de la Apele Române, şeful acesteia, aflat încă în funcţie, a sugerat că presiunea presei e de vină pentru răspunsurile total anapoda. Ştiţi, s-a intimidat când a văzut cum aţi venit cu camera de luat vederi şi întrebări vădit tendenţioase. Faptul că însuşi Petru Avram nu a fost în stare să precizeze cum anume se calculează aria unui triunghi (după părerea lui, aceasta este egală cu cateta ori ipotenuza la pătrat; genul de răspuns care-i califică pe elevi la Olimpiada de toamnă, cea a corigenţilor) se datorează exclusiv presiunii venite din partea presei puse la cale de inamicul politic.

Presa adevărată nu trebuie confundată cu presa de scandal, formată din acei paparazzi care te vânează chiar şi în intimitatea casei. Însă ştim cu toţii că atât Johnson, cât şi stresaţii noştri, nu au în vedere tabloidele. Au în vedere jurnalismul de investigaţie, ăla te stresează cu adevărat.

Dacă jurnaliştii îi stresează pe politicieni dezvăluind cum îşi angajează amantele, cum sifonează banul public, cum reuşesc să facă rost de titluri universitare fără să ştie nici măcar numele instituţiei emiţătoare, despre politicieni ce să mai spunem? Ei nu ne stresează atunci când iau măsuri vădit părtinitoare, menite să le protejeze interesele şi în total dispreţ faţă de cetăţeanul de grija căruia mor doar când sunt în opoziţie?

Noi, pălmaşii de rând, nu suntem stresaţi de deciziile unora care nu mai ştiu cum să se îmbuibe pe seama banului public? Nu suntem stresaţi că, deşi statul ne reţine direct şi indirect trei sferturi din salariu, nu beneficiem de nimic?

E forţat să compari abuzurile politicienilor cu cele ale presei. Mai ales când e vorba de presa adevărată. Când a spus ce a spus, Johnson nu i-a avut în vedere pe paparazzi. Din punctul lui de vedere, ăia sunt în regulă. Johnson i-a avut în vedere pe jurnaliştii adevăraţi. Cei în rândul cărora avea pretenţia să se numere la vremea când probabil nu visa la o carieră politică.

Ar trebui să ne bucure faptul că politicienii se plâng că presa îi stresează. Pentru că, în actualul context, presa este unica speranţă pentru o viaţă liberă.

Deja ai votat!
se încarcă...