Pentru multă lume, sosirea anului 2021 a reprezentat un licăr de speranță că, poate se vor termina odată, marile probleme și provocări determinate de cruntele lovituri pe care virusul ucigaș SARS COV 2 ni le administrează de mai bine de un an. Din păcate, pandemia continuă fără să țină cont de an, țară, continent sau alte asemenea criterii pe care noi, oamenii punem un așa de mare accent. Într-un asemenea context deprimant, cenușiu și pesimist, botoșăneanul Gelu Graur, chiar în buza anului 2021, a venit cu o creație muzicală, ”Botoșani, acasă” care, în afară de ritmul, vocea, orchestrația și melodicitatea cu care finalistul de la „Vocea României” ne obișnuise deja, încearcă și în mare măsură reușește să reliefeze și un alt domeniu în care, Botoșaniul cu siguranță excelează: arta. În cele câteva minute ale videoclipului, Gelu Graur ne aduce aminte, nouă oamenilor de rând că în acest colț de țară trăiesc mulți iubitori și creatori de frumos care, fără a fi plătiți cu un purcoi de bani așa cum sunt mulți angajați din … domeniu care taie frunze la câini, continuă să țină steagul culturii și al artei cât mai sus. Din păcate, din clipul menționat lipsesc mulți dintre corifeii culturii botoșănene și nu din cauză că autorul nu i-ar fi știut sau i-ar fi găsit ci, în proporție covârșitore, din motive de … pandemie, mulți artiști ori fiind în carantină, ori bolnavi, ori pur și simplu, mult prea precauți, au evitat contactele cu alte persoane. Singura nedumerire care îmi dăinuie în minte este neincluderea în acest videoclip a doamnei literaturii botoșănene, scriitoarea Lucia Olaru Nenati și asta în condițiile în care chiar eu personal i-am transmis autorului numărul de telefon al poetei. Faptul că gurile rele susțin pe la colțuri că ar fi intervenit o … „contrapilă” din partea unui anume domn, e o altă poveste pe care, sincer nu mi-aș dori să o cred. Una peste alta, realizarea lui Gelu Graur, cu scăpările sale, reprezintă un pas important pentru Botoșani, județul care, dacă ar fi fost răsplătit corect după câte valori a răspândit în lumea largă ar fi trebuit să fi fost de decenii un adevărat El Dorado autohton. Pentru că efectiv, acest ținut mustește de genii artistice. În absolut toate domeniile. Eminescu în literatură, Iorga în istorie, Luchian în pictură, Enescu în muzică și-au transmis peste ani genele magnifice în zeci sau chiar sute de artiști care fac cinste județului. Lucia Olaru Nenati, Gellu Dorian sau Petruț Pârvescu în literatură, Marcel Mănăstireanu sau Florin Grosu în sculptură, Daniel Badale sau Cezar Amitroaiei în teatru, Fetele din Botoșani, Mirel Manea sau Cozmiță Lascarache în muzică, Corneliu Dumitriu sau Liviu Șoptelea în pictură, Mihai Fediuc sau Valentin Rău în coregrafie și lista, departe-departe de a fi completă poate continua pe încă multe pagini. Cu siguranță, Gelu Graur și-ar fi dorit ca imaginile din videoclipul său să cuprindă în mare parte spectrul cultural botoșănean dar dificultatea de a-l fi făcut complet își are rădăcinile și în nemernica pandemie da și în puzderia de talente, în noianul oamenilor de cultură cu care dăm nas în nas în fiece zi. Nicidecum în capacitatea autorului. Chiar și incomplet, tabloul prezentat pe acorduri muzicale intitulat „Botoșani, acasă” este o realizare excepțională care ar trebui să sune ca un clopot prin multitudinea de instituții de cultură de la județ sau de la municipiu. Pentru că nici autorul lucrării și nici protagoniștii ei nu se încadrează sub nicio formă în categoria „sugătorilor” de bani de la bugetele locale și naționale ale culturii. Fiecare dintre ei își urmează visul sau menirea sacrificând pentru nobilul lor scop timp, bani ba chiar și familii sau prieteni. Că nu e așa de simplu să faci artă într-o Românie fără cap și fără coadă! Din acest considerent, implicarea unor oameni de afaceri în sponsorizarea unor activități culturale trebuie privită cu admirație și respect. Gheorghe Ciubotaru, Valeriu Iftime, Tonino Boldea, Dumitru Bălan sunt doar câțiva dintre cei care, de-a lungul timpurilor postdecembriste au sprijinit mișcarea culturală botoșăneană. Și, așa cum Gelu Graur a mai omis câte un artist din videoclipul lui, cu siguranță și eu am menționat doar câteva nume care mi-au venit în minte în momentul scrierii acestui editorial. De altfel, perfecțiunea și totalitatea sunt apanaje ale zeilor. Noi, muritorii de rând mai uităm, mai omitem, mai neglijăm. Important e să nu uităm că trăim într-un județ plin de har, de talente și de oameni frumoși. Că asta e arta: oameni frumoși și lucrurile lor frumoase!
Botoșani, acasă! – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Protest anemic, realitate amară – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...
Editorial
Cu frânele trase, spre nicăieri… – Dumitru MONACU, scriitor
Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...
Editorial
Pe pista altuia, dar cu tupeu propriu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...
Editorial
Așteptăm fapte, nu vorbe – Virgil COSMA, jurnalist
Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...
Editorial
O fabrică de rapoarte fără inovații – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am mai amintit și cu alte ocazii, primesc adesea feedback de la cititori. Apreciez asta, însă nu simt nevoia de conformare mulată...
Editorial
Ai AI, folosește-o! – Dumitru MONACU, scriitor
Fără îndoială, mediul online a devenit principala sursă de informații pentru orice savant sau gură-cască. Spre deosebire de defuncta sau, mă rog, muribunda presă...
Editorial
Un calcul cinic – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele...
Editorial
Un nou val de impostură – Virgil COSMA, jurnalist
Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...
Editorial
Trei decenii de schimbări – George LAZĂR, director
Astăzi împlinim treizeci de ani de la prima apariție. Enunțul în sine ascunde aproximativ zece mii de ediții, în spatele cărora s-au aflat cel...
Editorial
Bătaia moșnegilor cu pietre…periculoase – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă ar fi să nu țin seama de proporții și să asemăn cu ceva conflictul dintre Israel și Iran, apoi cu siguranță bătaia cu...
Editorial
Sindicatele – scut pentru impostori – Ciprian MITOCEANU, scriitor
S-au burzuluit ceva sindicatele de când cu austeritatea asta, dar mai mult așa, să facă impresie artistică. Doar nu-i imaginează careva că sindicatele chiar...
Editorial
Necesitate maximă: legea răspunderii – Dumitru MONACU, scriitor
La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...
Editorial
Premiul „Obrazul de talpă de bocanc” merge la PLM – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...
Editorial
Lumea nebună – Dumitru MONACU, scriitor
Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...
Editorial
Când prea mult e prea puțin și prea puțin e prea mult – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...
Editorial
De doi bani speranță – Virgil COSMA, jurnalist
Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...
Botoșani
cer senin
15.8
°
C
20.6
°
15.5
°
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31
°
S
24
°
D
31
°
lun
38
°
mar
33
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.
EDITORIAL
Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...
EPIGRAMA ZILEI
Dacă Domnul ar decide
Spre Pământ să îți iei zborul
Ai vedea cum, prin partide,
Tagma fură iar poporul...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...