Prostia și hoția – Dumitru MONACU, scriitor

0

De când e lumea și pământul, prostia și hoția au reprezentat cele mai eficiente frâne în dezvoltarea umanității. O sumedenie de lucruri minunate gândite și concepute de către oamenii frumoși ai vremurilor ori au rămas la faza de embrion ori au sucombat din fașă datorită celor două molime de care aminteam. Despre un asemenea lucru minunat conturat de către părinții și bunicii noștri – e vorba de clădirea Teatrului Mihai Eminescu – care se degradează în ritm rapid datorită intemperiilor, s-au scris mii de rânduri fără să se miște ceva concret. Promisiuni, vorbe, declarații și cam atât, în timp ce coana igrasie s-a instalat comod prin zidurile ce au fost ani și ani mângâiate de căldura și aplauzele a câtorva generații de botoșăneni. Din păcate, datorită celor două metehne – prostia și hoția – frumoasa și impunătoarea clădire din buricul târgului a devenit un cadavru de beton care, ca orice cadavru, încet-încet se descompune în materialele elementare din care a fost alcătuit, sub privirile indignate ale concetățenilor noștri. Dar, nu numai clădirea Teatrului Mihai Eminescu este subiectul rândurilor de față ci și un alt impunător cadavru care, de aproape un sfert de veac zace nefinalizat, lăsat cumva în plata Domnului. Casa Domnului din zona gării, avându-i ca patroni spirituali pe sfinții apostoli Petru și Pavel este, fără îndoială un alt exemplu al neputinței umane în fața prostiei și hoției. După cum bine se știe, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult a fost pusă înainte de anul 2000, mai exact prin anul 1997. Nu știm dacă sau cu ce sume de bani au contribuit Patriarhia Română, statul român dar din punga enoriașilor s-au tot scurs bani care urmau să conducă la finalizarea edificiului. Din păcate, construcția a bătut și bate pasul pe loc de atâta amar de vreme încât, fără să vrem, ne întrebăm: ce frână a împiedicat înălțarea și desăvârșirea sfintei biserici: prostia sau hoția? Pentru că nici în vremurile de demult când ce se construia într-un an era dărâmat și ars de către năvălitori în câteva ceasuri, nu s-a pomenit ca un asemenea lăcaș să nu poată fi finalizat în mai bine de douăzeci de ani! Apoi, e greu de crezut că nu s-au făcut niște calcule din care să reiasă ce volum de muncă, ce sume de bani și ce durată de timp sunt necesare pentru a duce la bun sfârșit o asemenea construcție. Mirarea și nedumerirea botoșănenilor sunt cu atât mai pregnante cu cât, un alt lăcaș de cult – biserica Sfânta Treime de pe bulevardul George Enescu a fost zămislită cam în aceeași perioadă și este aproape finalizată, chiar dacă mai necesită unele lucrări de finisare. Ce-i drept, în ultimii douăzeci de ani, vreo șapte noi lăcașuri de cult au fost proiectate a fi ridicate în Botoșani, fapt care a făcut ca povara susținerii financiare să cadă greu pe umerii celor trei entități implicate: Patriarhie, stat și enoriași. Din păcate s-a bătut pasul pe loc, biserica din zona gării neavând la momentul actual un acoperiș care să protejeze de intemperii ceea ce, cu mulți, foarte mulți bani s-a construit până azi. Mai mult ca niciodată este nevoie de o evaluare corectă a situației și realizarea unei proiecții bugetare sustenabile, defalcată pe ani și lucrări în așa fel încât să fie readus la viață edificiul din zonă care, în forma lui actuală este o dovadă vie a neputinței semenilor noștri. Neputință care, își are rădăcinile tot într-una din cele două molime: hoția și prostia. Că la cât s-a furat și s-a distrus voluntar sau involuntar în România, suma de bani necesară finalizării clădirii teatrului sau a bisericii menționate reprezintă o minusculă felie din tortul național hăcuit de hoții sau proștii care, aflați în posturi decizionale, ori au dormit în front precum vietățile alea bineștiute, pe coadă, ori au tras pe spuza lor tot ce le-a căzut în mână. Bineînțeles că pe lângă cele două edificii menționate mai sunt și altele, mai mici care au devenit deja parte integrată din cotidian. Ne-am obișnuit cu ele așa, nefinalizate sau nerenovate, acceptând o realitate anapoda într-un asemenea hal încât, normalitatea, firescul, frumosul, plăcutul sau utilul tind să devină fantasmagorii. Acestea ar trebui să fie temele de campanie ale politicienilor și nu creșterea salariilor, pensiilor sau ale ajutoarelor sociale. Pentru că de treizeci de ani, doar cu asemenea clișee se prezintă ai noștri politicieni în campaniile electorale iar cei care le dau votul nici măcar o clipă nu realizează că de fapt, alegându-i pe acești populiști și demagogi, aleg prostia și hoția!

Deja ai votat!
se încarcă...