O lacrimă de crin întru renaşterea unui nemuritor – Lucia OLARU NENATI, scriitor

0

Nicicând nu mi-a fost atât de greu să scriu un text ca acum! De azi dimineață mă tot străduiesc anevoie, căci e ceva ce toată preajma refuză să admită, să colaboreze. Și-apoi cum să cuprind în puținul unei file de ziar imensitatea personalității lui Nicolae Dabija și vestea stingerii sale în lupta cu inamicul Covid, despre care tot dondănesc unii că nu există! Dacă neexistând, poate lua atâtea vieți și stinge o energie astrală ca aceea a prietenului meu, al nostru, Nicolae, d-apoi dacă ar exista, ce-ar mai face! El a fost (of, Doamne, ce timp verbal nesuferit, cică perfect!), un întreg univers ale cărui merite, complexitate, talent, strălucire și înălțime ar putea (și vor fi) cuprinse în zeci de cărți și desigur nici atunci. Fiindcă așa se întâmplă cu poeții de Har, cei unici într-o cultură, căci vedem ce se petrece cu Eminescu, de pildă, despre care se tot scrie, se tot descoperă, se tot mistifică, se tot descifrează și mereu rămâne un rest de la care pornesc mereu alții ca într-o luptă de cavaleri. S-a spus, scris, deja de azi-noapte mai tot ce se știe oficial despre el, deși este enorm de cuprins și de înțeles. Așa că voi spicui acum doar câte ceva în avanpremiera veșnicei neuitări ce va să urmeze.

Eu l-am cunoscut demult, din „vremea ailaltă” când mergeam peste Prut cu orice mijloc de locomoție și cu orice ocazie, să mă întâlnesc cu acei oameni minunați și visările lor zburătoare. I-am văzut și însoțit în întrunirile lor pe aceștia (Vieru, Dabija, Loteanu, Cimpoi, Lari, Ion Ungureanu, Hadârcă, Arcadie Suceveanu, ș.a) și respiram cu tot plămânul idealitatea lor quasi-livrescă și vitează, talentul lor viguros și original, inteligența lor frapantă și bonomă. Așa încât am înțeles și am scris că Divinul a rostuit parcă o gardă de veghe la fruntariile românității în vremea ei de primejdie. Iar Nicolae a fost mereu atât de curajos, de surprinzător, dar și vesel și uimitor în orice discurs al său, mereu năucitor de adevărat și care nu se repeta vreodată. Am fost împreună la re-sfințirea Mânăstirii Căpriana, la Conferința de anulare a Pactului Ribentropp-Molotov, dar și în călătoriile culturale prin Europa, de unde îmi amintesc atâtea, de pildă, cum am cuvântat și am cântat amândoi în franceză la Valette-du-Var, în Franța, iar el a cântat din fluier; cum ne-am plimbat la Marsilia, unde mi-a povestit despre geneza miraculoasă a marii lui cărți „Tema pentru acasă”, pe care citind-o, i-am spus – prima – că e o carte demnă de Premiul Nobel, așa că tirajul ei de 60.000 de exemplare și Premiul primit în Franța și în atâtea locuri mi s-au părut firești. M-a bucurat nespus și prezența sa neașteptată la o lansare a mea de cărți la întoarcerea în țară, după cum nu m-a mirat, ci doar mi s-a confirmat, și gloria lui de la Seul și entuziasmul stârnit de orice alocuțiune a sa, de mare, inspirat și neobosit orator. Iar titlurile lui academice, distincțiile și toate demnitățile mi s-au părut firești și deplin meritate. De ceea n-am pregetat să-i rostesc alocuțiunea de laudatio pentru titlul de cetățean de onoare, primit de trei ori în județul eminescian (la Botoșani, la Ipotești și la tribuna în aer liber de la Vorona, în fața a mii de spectatori!). Am publicat, desigur, nu o dată în eroica sa revistă „Literatura și arta”, iar cea mai recentă amintire este primirea textului online al interviului meu poetic cu confratele și prietenul Victor Teișanu, publicat un revistă, în chip de dar aniversar, alături de sumedenie de diplome, cărți și reviste. Împreună cu el și cu Victor Teișanu, am beneficiat de onoarea de-a ni se edita câte una dintre cărțile-bijuterie ale maestrei Lili Bobu, premiate cu Arta Cărții și câte altele! Știu că bi-academicianul care a fost ar fi avut dreptul să fie orgolios și rigid, dar mă bucur cu dulce uimire că n-a fost așa cu nimeni deși, în egală măsură nu cruța nicio șfichiuire în apărarea dreptății și a neamului nostru. A fost ca un tribun viteaz, mereu cu spada în mână, dar și cu dulce zâmbet pentru prieteni. Ce mai, a fost un erou de poveste dar și de realitate acela care a căzut fără veste în lupta nedreaptă cu un dușman incult și crud. Doar că acesta nu e sfârșitul său, ci destinul marilor creatori, care se mai nasc odată după apusul pământesc.

Deja ai votat!
se încarcă...