Cel mai important eveniment din ultima perioadă de pe piața muzicii ușoare (cu toate genurile, tipurile, variantele și versiunile ei) a fost cu siguranță legat de numele legendarei formații ABBA, care, după aproape patruzeci de ani de la ultimul turneu (Tokyo – 1982), revine cu un album nou, „Voyage”. Cu siguranță, cele trei mii de locuri vor fi total insuficiente la spectacolul programat pentru luna mai a anului viitor și asta pentru că muzica bună, de calitate, se bucură de mare trecere în rândul tuturor generațiilor. Să nu credeți cumva că la concertul „hologramelor” care va avea loc la Londra vor asista doar sexagenari sau octogenari care au trăit, au suferit, au iubit și s-au bucurat în tinerețe pe valurile mlădioase ale fantasticei muzici oferite cu generozitate de către cei patru mari artiști suedezi! Pun rămășag de pe acum că marea majoritate a publicului participant va fi formată din tineri care, în sfârșit, se vor vedea răzbunați pentru ingrata soartă de a nu fi fost contemporani cu perioada de aur a celebrei formații. Fără a fi un specialist în domeniu, ba dimpotrivă, îmi permit să afirm că muzica bună, purtătoare de melodicitate, ritm, mesaj, combinate într-o armonie divină s-a depreciat mult în ultimele două-trei decenii, când pe piața muzicii au apărut tot felul de pseudoartiști, care ajutați și completați de cuceririle tehnologiei IT au ieșit în lume cu repertorii modeste și obscure. Din acest motiv, publicul iubitor de frumos n-a renunțat nicio clipă în a asculta ABBA, Beatles, BZN, Queen și lista ar putea fi completată cu multe-multe rânduri, pentru că muzica anilor 60, 70, 80 și parțial 90 a fost, este și va fi balsam pentru suflet, îmbrățișare pentru inimă și energizant pentru trup. Ecuația muzicii de calitate este foarte simplă: linie melodică, orchestrație și text. Dacă una dintre aceste variabile este mediocră, atunci tot ansamblul, adică bucata muzicală, nu se depărtează cu mult de termenul mai mult ingineresc decât muzical, „rebut”. Apropo de cele trei variabile, circulă în aceste zile pe o rețea de socializare (Facebook) o paralelă între două texte de muzică românească, și anume „Zaraza” cântată de Cristian Vasile și „Arde-mă Baby” cântată (?) de Jador. Deosebirea dintre primul text („Când apari senorita, în parc pe-nserat/ Curg în juru-ți petale de crin./ Ai in ochi patimi dulci și luciri de păcat,/ Și ai trupul de șarpe felin”) și cel de-al doilea („Arde-mă, baby/ Arde-mă, baby/ O să rupă de pe mine hainele/ Că eu fac senzație, în orice locație/ Fetele nebunele, felinele/ Caută distracție, sânge în instalație”) este vizibilă de pe Uranus. Probabil singurul element comun îl reprezintă cuvântul „felin”, care nu-și găsește locul potrivit nici în primul și nici în al doilea exemplu. Fără a face o analiză literară pe text, constatăm că în manelele contemporane limba română e hăcuită, schingiuită și făcută harcea-parcea de către „cântăcioșii” care se tânguie pe micile ecrane sau pe scenele animate cu dansatoare din buric de zici că-i taie pântecul sau li-i blocat mațul gros. Din moment ce agramatismele lor sunt receptate de către posesorii de BMW-uri cu volan pe dreapta și număr de Bulgaria ca niște vorbe aproape biblice, cum să mai avem vreo speranță că limba română s-ar putea întoarce la textele corecte, armonioase și melodioase, așa cum se împleteau ele cu muzica uriașilor compozitori din secolul trecut? Dacă agest gen de muzică ar fi completat cu texte scrise de profesioniști ai condeiului și s-ar elimina acel „copy paste” care face aproape identice liniile melodice ale tuturor manelelor, probabil succesul la public ar fi uriaș și n-ar mai fi nevoie nici de dansul lasciv al unor botoxate pentru a înfierbânta sângele frustraților „beemviști” și nici de tânguieli generatoare de dedicații contracost. Faptul că aceste așa zise compoziții mor odată cu trecerea anului și nimeni nu își mai amintește să le facă vreun parastas după doi-trei ani, ar putea fi justificat de malițioși prin faptul că genul în cauză este o muzică mai comercială și atât. Totuși, muzica e muzică și comerțul comerț. Muzica generează simțăminte, stări, pe când comerțul bani sau faliment. Probabil la ultimul termen se referă apărătorii manelelor. Din păcate, falimentul se propagă în tot ce e frumos și curat. În aceste condiții, e limpede de ce ABBA și ceilalți contemporani ai lor în ale muzicii au rezistat și rezistă pe piață, de ce tineri sau mai în vârstă se dau în vânt după muzica lor și umplu la refuz sălile sau stadioanele unde aceștia își susțin concertele. Cum degradarea în România respectă cu sfințenie principiul vaselor comunicante, e limpede de ce „șarpele felin” numit manea a acaparat piața muzicală autohtonă în dauna unei Irina Rimes, Nicole Cherry sau chiar Delia, deși ea nu face parte din noul val al muzicii ușoare românești. Și dacă tot am pomenit de niște tinere talente, este musai să remarc faptul că multe texte ale melodiilor lor bat câmpii, fiind concepute doar ca umplutură în orchestrație. Cuvintele aruncate la repezeală între două acorduri de chitară nu pot fi numite texte și nici nu vor fi niciodată apreciate ca atare, scăzând considerabil nivelul valoric al melodiei. Și dacă tot am deschis acest editorial cu ABBA, analizați un pic dragi muzicieni români textele melodiilor lor și veți constata că sunt elaborate, transmit un mesaj, nu sunt scrise pe genunchi și nu sunt pe post de umplutură. De aceea, sau mai bine zis și de aceea, ultima jumătate de secol a fost marcată de muzica lor, o muzică în care melodicitatea, orchestrația și textul se completează armonios și firesc. De aceea și peste cincizeci de ani se va asculta ABBA. Și muzica bună!