spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEditorialRomânia ca un blockbuster - Virgil COSMA, jurnalist

România ca un blockbuster – Virgil COSMA, jurnalist

Opereta politică, care nu reușește să mascheze lăcomia și nepriceperea celor implicați, ascunde și tolerează îndărătul faldurilor cortinei aceleași tunuri financiare și hoții la nivel înalt, cu care – vai! – ne-am și obișnuit până într-atât încât abia mai ridicăm câte o sprânceană când se mai dezvăluie câte una. Zilele acestea s-a anunțat un faliment care în vremuri normale și într-o țară bine guvernată ar fi trebuit să stârnească un cutremur politic, urmat de demisii și arestări în lanț. Nici vorbă de așa ceva. Aleșii își văd de alegeri, funcționarii instituțiilor de control se ascund pe după politrucii care au fost puși în fruntea lor, iar opinia publică este mult mai interesată de nunta Simonei Halep și de debutul sezonului național de murături.

Ce s-a întâmplat? Firmei de asigurări cu cel mai mare număr de clienți, City Insurance, i-a fost ridicată licența de operare și va intra în faliment. Ei și? Păi ne va afecta pe toți, fără excepție, grav, direct și imediat, la portofel. Aproape tot a doua mașină din România (peste 47% din portofoliul de clienți), este asigurată la această firmă. Fiindcă ea a mers pe cele mai mici prețuri, la diferențe semnificative în jos față de concurență, în ciuda tuturor avertismentelor celor care cunosc piața și care au țipat în cor că așa ceva nu se poate susține economic. Ceea ce dovedește că întreaga afacere a fost gândită și dezvoltată de la bun început ca o viitoare infracțiune, un tun de proporții naționale.

Odată cu intrarea în insolvență a City Insurance, restul asigurătorilor RCA vor fi obligați să-și dubleze fiecare cota pe acest segment de piață, pentru a absorbi actualul portofoliu de clienți al liderului. Cele peste trei milioane de clienți ai City au generat sute de mii de dosare de daună, care vor fi mult mai greu de acoperit de către Fondul de Garantare decât la precedentele falimente din domeniu, respectiv Astra și Carpatica. Situația este atât de gravă încât premierul se vede nevoit să pregătească o ordonanță de urgență privind plafonarea și uniformizarea tarifelor orare percepute pe reparaţiile auto.

Nu știu dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară, celebrul ASF ai cărui șefi au cu toții salarii de mii de euro lunar, sau serviciile secrete au vreo vină directă și palpabilă. Cel puțin ASF se luptă de ani de zile cu cei de la City, sunt documente în acest sens, cerându-le în mod repetat să arate banii care garantează disponibilitățile de plată ale firmei pentru daune. Țeparii au indicat un cont dintr-o bancă elvețiană. S-a aflat destul de repede că acel cont nu există și ASF a sesizat DIICOT și Parchetul General. Și, mai departe? Mai departe nu s-a întâmplat nimic. Are vreo legătură cu faptul că proprietarul firmei care deține City Insurance, Dan Odobescu, este cumnat cu Adrian Năstase? Ar fi timpul ca autoritățile, pe care le plătim din belșug pentru asta, să facă lumină în acest caz.

Pe de altă parte, tot ASF a dat comunicate liniștitoare an de an, cum că piața asigurărilor de la noi este calmă și sigură. Pentru cei care nu știu, instituția este o sinecură notorie, care cunoaște la fiecare ciclu politic câte un nou aflux de neamuri și amante, plasate în cele mai bine plătite funcții ale sale. De pildă, vicepreședinte al ASF pe domeniul asigurărilor a fost până nu demult Cristian Roșu, vărul lui Liviu Dragnea. Unul dintre rezultate este și acesta de acum: al treilea faliment notoriu în doar cinci ani. Iar consecințele nu vor întârzia să apară. Prima și cea mai importantă va fi o nouă scumpire a polițelor obligatorii, în medie cu cel puțin 100 lei/unitate, spun specialiștii.

Schema nu diferă cu mult de cele aplicate cu succes în anii precedenți: milioane de cetățeni păcăliți cu iluzii la un preț derizoriu și un patron isteț, cu protecție politică și informativă, care a știut să sifoneze banii în paradisuri fiscale în baza unor contracte incerte și niciodată controlate, deși era vorba despre apărarea intereselor unui număr imens de cetățeni. Am putea să facem un film de mare succes cu această rețetă românească. La asta ne pricepem, că nu degeaba avem atâtea premii internaționale în domeniu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...