Trist început de octombrie… Trist, foarte trist… Vineri, de dimineață, televiziunile au început să transmită imagini de coșmar de la Constanța. (Încă) un spital a luat foc și incendiul nu s-a soldat doar cu pagube materiale. Așa cum am cam început să ne obișnuim, au existat și victime. Deocamdată încă nu e foarte clar dacă au fost șapte morți – așa cum a ținut să precizeze procurorul de caz – sau nouă, cum a tot repetat-o secretarul de stat Raed Arafat. E sinistru ce se întâmplă în România, însă autoritățile reușesc de fiecare dată să adauge tușe și mai grave tabloului general. Să nu știi despre câte victime este vorba, să nu ai habar ce anume s-a întâmplat acolo și să nu înveți nimic din nenorocirile precedente, iată rețeta de succes pentru o guvernare iresponsabilă. Raed Arafat tot insista să precizeze că cei din Constanța nu au nevoie de ajutor din afara județului. N-a precizat dacă e nevoie de ajutor pentru stins focul sau pentru tratarea celor nenorociți de neglijența autorităților. Să nu uităm că numărul victimelor sinistrului incendiu de la Colectiv a crescut în timp, deoarece Arafat s-a încăpățânat să ne asigure că nu era nevoie de transferul răniților în străinătate. Sistemul medical din România este capabil să facă față… Vă mai aduceți aminte? Așa ceva n-ar trebui uitat nici într-o mie de ani.
Dezastrul de la Constanța a căzut prost pentru toată lumea, dar mai ales pentru președinte și premier. Iohannis nu e în țară; nicio surpriză. Dacă nu era pandemie nu-l mai vedeam prin țară decât la Congresul PNL. Nenorocirea de la Constanța l-a găsit la Aachen, unde s-a dus să cuvânteze ceva la forumul „Carol cel Mare”. Sâmbătă a și fost premiat. Premiul „Carol cel Mare” pentru unitatea Europei. Ironic, nu-i așa? Să fii premiat pentru merite deosebite a doua zi după ce declari rar și răspicat „Statul a eșuat în misiunea de a-și proteja cetățenii.” Și, pe urmă, n-a mai spus nimic. Pe 4 noiembrie 2015 era mult mai tranșant. „A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se producă.” Guvernul Ponta după cazul Colectiv… Dar acum, când e vorba de „Guvernul meu” parcă nu se cade să ceri demisii și măsuri. Are impresia că, fiind vorba de mai puține victime ca la Colectiv, ar trebui să fim mai indulgenți, așa cum e și el. Vina recunoscută e pe jumătate iertată. Și, desigur, să nu privim în urmă, nu de alta, dar s-ar putea să descoperim că n-a trecut nici măcar un an de la dezastrul de la Piatra Neamţ. Cincisprezece morți și niciun vinovat. Probatoriul este complex…
Despre premierul minune ce să mai povestim? A reușit să preia șefia PNL, spre bucuria păpușarului Iohannis, care s-a asigurat că, în ceea ce-l privește, există viață politică și după Cotroceni. Haosul din țară nu-l privește. E vina altora, foarte probabil a ciracilor lui Orban. Având în vedere producția de scântei de la congres, își poate permite să arate cu degetul chiar spre cei din partidul lui. Însă asta nu e onestitate, ci specularea nesimțită a unei oportunități nesperate. Și pentru că s-au cerut vinovați, s-a și grăbit să-l demită pe Vlad Berbecar de la Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate. Cică n-a luat măsurile necesare.
Însă Berbecar a invocat în justificarea inactivității o ordonanță de urgență din aprilie. Una prin care premierul cel responsabil a dispus suspendarea evaluării spitalelor pe perioada stării de alertă. Cu alte cuvinte, nu verificăm nimic, mergem înainte, vorba reclamei – „Lasă, bre, că merge și așa”. O ticăloșie mai mare ca asta e greu de pus la cale. E de așteptat ca evaluarea spitalelor să se lase cu identificarea unor deficiențe care, odată constatate, se cer remediate. Și remedierea presupune cheltuieli de la buget. E drept, ministerul de resort are parale, însă acestea nu sunt pentru sănătate, sunt pentru șmecherii din sistem. Și să nu uităm că, fiind perioadă de alertă, sunt permise tot felul de achiziții directe; taman ceea ce lipsea pentru ca sifonarea banului public să meargă strună. Profitorii visează la starea de urgență; atunci să vezi afaceri.
Prin urmare, suspendarea evaluării spitalelor n-a fost decât o manevră prin care Guvernul s-a spălat pe mâini de responsabilitate. Asta fac cei de la butoane mereu… Tragedia de la Constanța a creat un paravan mediatic atât de dens, încât problema școlilor în pandemie a devenit o știre de mâna a șaptea în ceea ce privește impactul. Ministrul Educației anunță că școlile rămân deschise chiar și peste pragul de șase la mie. Vina e la profesori, care nu s-au complicat să învețe cum se descurcă cu învățământul online. Faptul că ministerul n-a asigurat infrastructura și tehnologia necesară nu e de înfierat. Ministerul a făcut tot ceea ce e omenește posibil. Directorii să ia decizia dacă și când închid școlile; e o decizie care trebuie luată la nivel local. Se pregătește calea pentru eschivarea de la orice responsabilitate. Directorii nu au competențe epidemiologice, prin urmare va fi cam dificil să fie trași la răspundere în cazul unei decizii neinspirate. Guvernanții nici măcar atât…
România educată a devenit de multă vreme România eșuată. Ei au eșuat, noi ne-am înecat… Lasă, bre, că merge și așa…
