Dezechilibrul politic consemnat la alegerile din 11 decembrie 2016 a condus la constiparea multor minți, atât din dreapta cât și din stânga eșichierului politic. Din acest motiv le recomandam atunci tuturor să folosească pe post de diuretic ideile din rândurile pe care le scriu întrucât, dacă vor fi administrate pe cale mentală, în mod sigur vor contribui la o creștere consistentă a tranzitului neuronal. Pe partea dreaptă am consemnat atunci un amplu colaps liberal care își avea, fără niciun dubiu, originea în deciziile catastrofale, luate … pas cu pas dar hotărât, de către președintele Iohannis, omul care pur și simplu a pus lespedea peste un liberalism aflat deja în metastază după infectarea cu virusul portocaliu. Dacă în 2014 am visat la un al doilea … Carol I, cu timpul mi-am cristalizat ideea că nemții sunt doar acei oameni născuți și școliți în Germania și nicidecum cei trăitori prin Hermannstadt sau cei … modificați genetic! Prima eroare a președintelui a fost în 2015 când, în loc să-i lase pe social-democrați să pășească în golul prăpastiei, le-a construit un pod … ”tehnocrat”, salvându-le astfel fundul de la o zdrobire sigură de macadamul străzii. Apoi, a asistat pasiv la o … regulare (tot tehnocrată!) a țării cu sculele pesediștilor, neclintiți niciunul de pe posturile cheie pe care le ocupau. Și în sfârșit, cireașa de pe tort, a ”hirotonisit”-o pe Alinutza să păstorească o turmă divizată serios de acea găselniță managerială perdantă numită ”bicefalism”. Toate aceste erori, coroborate cu cele de la nivelul fiecărui județ au condus la o impotență politică acută, numită mai pe înțelesul tuturor, andropauza liberală. Anii au trecut și se părea că președintele a avut doar câteva scăpări, inerente oricărui început de mandat. Din păcate pentru noi, alegerile din 2020 nu au deschis niciun drum și nicio perspectivă, „guvernul meu” călcând tot mai des în străchinile și așa răsturnate de-a valma peste tot cuprinsul țării. După eroarea catastrofală din urmă cu niște ani când a susținut o nonvaloare în fruntea găștii galbene, iată că al nostru președinte persistă în greșeală, ajutându-l total neconstituțional pe Florin Cîțu să devină primul om în PNL. Adevărul gol goluț încă nu se cunoaște, nu se știe de ce l-a abandonat șeful statului pe Ludovic Orban, așa brusc și aproape instantaneu. Am stat de vorbă cu niște liberali vechi, cu funcții pe ei prin filiale care susțineau că era musai nevoie de o schimbare întrucât lui Orban i se urcase funcțiile la cap și promova numai oamenii lui, grupul de la Iași fiind exemplul cel mai concludent. Oamenii lui! Ciudată exprimare! Dar ceilalți liberali ai cui erau, măi frate? Ai lui Ciolacu, ai lui Barna, ai lui Kelemen Hunor, ai lui Moș Crăciun? Sincer, nu prea am crezut explicațiile celor ce au ajutat la debarcarea lui Orban. Iohannis, cu siguranță are în traista sa de golf niște explicații logice dar cu siguranță nu le va face publice. Și chiar dacă azi ar spune adevărul, tot nu l-ar mai crede nimeni după ce, ca un copil de țâță a început să miorlăie că statul a eșuat. Statul? Poate domnia voastră, maiestate! Și când spun asta, gândul mă duce la eșuarea tuturor direcțiilor în care a acționat președintele în mod vizibil, vehement, concret și direct, adică educație și sănătate (vaccinare). Indirect a eșuat printr-o mulțime de abateri de la linia sacră a Constituției sau prin implicarea fățișă în borșul galben. Ce-l mâna oare pe el în luptele acestea? Bunăstarea, sănătatea, educația nației? Nicidecum! El face și drege orice, numai ce trebuie nu. Dacă la început românii au încercat să-l asemene cu Carol I, iată că după șapte ani de mandat mai mult aduce cu Carol al II-lea, ce-i drept, fără Duduița. Mai are trei ani de tăiat la câini frunzele platanilor de la Cotroceni. România a ajuns atât de jos încât trei ani nu mai înseamnă absolut nimic. Cum s-ar spune, două mandate ratate, două mandate în care președintele a făcut niște politici total străine de ceea ce ne dorim. Probabil cea mai mare realizare a sa cu care se va lăuda peste ani, după ce se va aciua pe undeva pe lângă părinți, o să fie povestea cu Scufița Roșie care a ajuns să mănânce, datorită lui, lupul cel galben. Probabil nu va scoate nici un cuvânt despre faptul că în demersurile sale de nimicire a marelui partid istoric a fost ajutat cu vârf și îndesat de cozi de topor bine plătite care, într-un an, doi, vor realiza la ce măcel canibalic au participat atunci, în pandemie, la Congres. Privită la rece, dispariția sau diluarea unui partid nu este o catastrofă. Sute și sute de mișcări politice au apărut, au ars și s-au stins, fără că norodul să sufere din cauza asta. În locul lor au apărut mereu alte formațiuni, alte curente care continuau sau modificau direcțiile politice, sociale sau economice ale statelor. Grav la noi în România este faptul că nu se vede, în plan politic, nimic bun la orizont deși dacă ar fi să ne luăm după Bolintineanu ar trebui să stăm relaxați și optimiști: „Viitor de … AUR, țara noastră are…” O fi metaforă oare?
