A avea sau a nu avea tramvai – Dumitru MONACU, scriitor

În anii postdecembriști, pe paginile agendei de lucru a aleșilor noștri locali n-au fost consemnate decât proiecte mărunte, scurte în ceea ce privește execuția și cât mai largi la pungă, așa numitele proiecte de mandat. Indiferent ce administrație și-a fâțâit călcâiele pe colțuroasele cuburi de piatră din Piața Revoluției, nu s-a avântat, Doamne-ferește, la „atacarea” vreunui proiect măreț, care să schimbe în bine, din temelii, viața trăitorilor botoșăneni. Orice lucrare sau proiect pentru care s-a obținut vreo finanțare mai babană trebuia obligatoriu închisă în careul celor patru ani de mandat. Or, se știe foarte bine că, la cum se lucrează în România, un proiect de amploare pentru a fi finalizat, are nevoie de patru, cinci sau chiar mai mulți ani. Asta ar însemna începerea proiectului într-un mandat și finalizarea lui în altul, ceea ce din punctul de vedere al aleșilor nu este … politically correct! Raționamentul de-a dreptul infantil adoptat de politicienii care consideră că „dușmanul” în mandatul căruia se va finaliza proiectul se va bucura de aprecierea cetățenilor și va culege toate roadele electorale este departe de realitate, informațiile circulând în ultima vreme sub forma lor cea mai brută și cu viteza cea mai mare cu putință. În concluzie, nimeni nu mai poate ascunde sau denatura nimic în fața cetățenilor, adevărul ieșind la iveală în secunda doi. Unul din marile proiecte așteptate de ai noștri botoșăneni este, pe lângă Teatru, reabilitarea transportului în comun, adică tramvaiele și calea de rulare. Mai pe șleau spus, e nevoie de tramvaie noi și de recondiționat șinele la care s-a lucrat de pospăială și numai atunci când tramvaiele o luau razna către trotuare! Proiectul de 180 de milioane de lei inițiat de primarul Cosmin Andrei pare a ieși din decor din cauza lipsei fondurilor necesare pentru cofinanțare, adică ceva pe la 67 milioane lei. În aceste condiții, edilul a declarat că ar vrea să cunoască poziția concitadinilor, adică tramvai sau autobuze electrice. Ideea aceasta mi se pare din start populistă, pentru că nu nea Gigel din Primăverii sau tanti Floarea din piață au cunoștințele și experiența în transporturi necesare pentru luarea unei decizii de o asemenea anvergură. În această problemă (grea, ce-i drept!) trebuie să-și dea cu părerea specialiștii în transporturi, și aici nu mă refer sub nicio formă la operatorii particulari care administrează afaceri în domeniu. Un eventual referendum pe această temă nu ar ajuta la nimic. S-ar obține un rezultat sinonim cu răspunsul lui Bulă la întrebarea dacă nevastă-sa a fost fată mare: unii zic că da, alții zic că ba! Din acest motiv este limpede că decizia crucială nu trebuie să aibă în spate părerea sau dorința botoșănenilor, ci un studiu, o analiză purtând semnătura unor specialiști în domeniu, cu viziune pe termen lung. Municipiul nostru, după cum se vede cu ochiul liber, deja curge la vale înspre Lebăda și Hudum și urcă vijelios la deal înspre Cătămărăști, iar în ceea ce privește traficul auto, știm cu toții că dacă nu se întreprinde nimic, în următorii ani cel mai eficient va fi mersul pe jos, printre mașinile înghesuite una în alta! Sistemul de transport în comun trebuie privit, normal, prin prisma pungii de care dispune Primăria, dar nu trebuie neglijate sub nicio formă aspectele legate de dinamica dezvoltării orașului și a zonei metropolitane, de tendințele parcului auto sau de necesitatea asigurării unei rețele de transport echilibrate pe tot cuprinsul municipiului. Dintr-un punct de vedere, transportul auto electric pare a fi mai la îndemână, pentru că nu e nevoie în ceea ce privește infrastructura decât de stații de încărcare, pe când în cazul tramvaielor trebuie recondiționată toată rețeaua căii de rulare. Acest aparent avantaj al transportului auto ar putea fi anihilat de costuri mari care pot apărea cu acumulatoarele, cu anvelopele, cu amenajarea stațiilor în zonele sufocante, etc. În cazul tramvaielor, alimentarea cu energie se face direct, durata de viață a roților de oțel este cu mult peste cea a anvelopelor, iar stațiile nu necesită cheltuieli suplimentare, ele fiind deja amenajate și puse la punct. Bineînțeles că, nefiind specialist în domeniu, am omis probabil unele aspecte tehnice care pot înclina balanța înspre tramvai sau înspre autobuz. Tocmai de aceea, consider că un studiu întocmit de oameni cu carte și nu de politruci cu diplome cumpărate, ar putea să scoată administrația locală din acest … sens giratoriu și să-i lumineze calea cea bună de urmat. În niciun caz nu au ce căuta în această complicată ecuație părerile oamenilor care, vor fi, favorabile sau nu, funcție de multe variabile: dacă au sau nu mașină proprie, dacă locuiesc în vecinătatea arterei pe unde trec tramvaiele, dacă stația e mai aproape sau mai departe, dacă au în familie un conducător auto sau un vatman și alte asemenea criterii subiective. A avea sau nu tramvaie nu poate fi o opțiune care să rezulte în urma unui referendum, a unui vot. Dacă la scrutinele electorale datele problemei sunt extrem de abstracte și subiective, în cazul acestei alegeri avem de-a face cu cifre și date reale, reci și exacte care nu pot fi schimbate nici cu un mititel, nici cu o sticlă de ulei și nici cu 50 de lei.

 

 

Deja ai votat!