spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEditorialDa’ să dai toți banii odată… - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Da’ să dai toți banii odată… – Ciprian MITOCEANU, scriitor

„Știți ceva, un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are decât să fie tratat de foștii președinți cum îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva” – afirmația îi aparține lui Traian Băsescu, cunoscut odinioară și sub numele conspirativ de Petrov. Legat de treaba cu turnatul, în momentul de față există o decizie definitivă, astfel că numitul Petrov ar cam trebui să-și țină gura. Și a făcut-o câteva săptămâni, bazându-se mai degrabă pe scurta memorie a trăitorilor pe aceste meleaguri decât pentru că l-ar fi apăsat vreun sentiment de vină. Așa cum ne-a obișnuit, a jucat și cartea victimei nevinovate, dând cu praf de leșin și vizite la spital. S-a vorbit inițial de atac vascular, posibil și infarct, însă medicii din străinătate l-au externat repejor. Du-te, domnule, și bea un ceai…

Însă valul de furie împotriva celui care și-a bătut joc de șansele românilor de a intra cu adevărat în Europa s-a stins și individul își permite să deschidă gura iar. Inițial a lăsat de înțeles că acceptă ce i s-a întâmplat și a început să-și caute casă, susținând că e așa de calic încât are nevoie de un credit. Cine să-l mai creadă? La vârsta lui, majoritatea românilor nu obțin decât credite pe șase luni…

A așteptat ca valul să se domolească și acum o face pe-a victima. Și o să ofere statului ce anume îi oferă acesta. Bun sfat, coane Petrov, dar să te ții de cuvânt. Și să dai toți banii odată… Pentru că, s-avem iertare, Petrov a primit de la stat mult mai mult decât a dat. Săptămâna trecută a binevoit să deschidă gura pe subiectul „flota”, cerând insistent să i se arate o singură aprobare semnată de Băsescu. Ce mai contează că a trecut aproape o lună de când Radu Cristescu a făcut publice ceva documente care arată că Băsescu a încasat parale serioase dintr-o afacere pe care acesta a negat-o tot timpul? Dacă oamenii uită, de ce să nu profite?

Pentru cetățenii onești, statul n-a făcut mare lucru, tratându-i drept cantitate neglijabilă și dispensabilă. Salarii de mizerie, servicii de toată jena, pensii de nimic. Însă pentru șmecherași de teapa lui Petrov, statul a fost mai mult decât mamă bună. Și dacă fiecare ar da statului ce i s-a dat, ei bine, cel mai marinar dintre pământeni ar trebui să trăiască o sută de vieți și tot nu și-ar putea plăti datoria. Dragă Petrov, dacă tot e să dai statului ce ți-a oferit, ce-ar fi să începi cu datorii ceva mai evidente, pe care nu le poți nega? Având în vedere că vreme de opt ani a beneficiat fără a avea drept de pază de la SPP, șofer și secretară, n-ar trebui să returneze statului salariile plătite oamenilor care l-au slugărit deși nu avea dreptul? Nu aberez, stați liniștiți. Atunci când un cetățean încasează de la stat bani necuveniți, are grijă statul să-i recupereze. De ce n-ar proceda la fel și cu Petrov? Până la urmă, e și el cetățean al statului și trebuie tratat ca atare.

Vila în care a stat fără să aibă dreptul… Ce-ar fi să plătească și contravaloarea chiriei și cheltuielile la utilități, inclusiv renovările? Și mașina de serviciu, femeia care i-a făcut menajul…

Ce-ar fi ca Petrov să dea statului banii furați pe timpul cât era președinte jucător și premier? Acei bani pe care i-a luat cu japca de la bugetarii mărunți și de la pensionari și care au ajuns în conturile apropiaților, inclusiv ale Elenei Udrea, de mila căreia plânge acum. TVA-ul crescut aiurea – manevră în urma căreia ne resimțim și astăzi – n-ar trebui returnat?

Petrov ar mai trebui să returneze și salariile de președinte și toate paralele cheltuite de stat cu persoana lui. Până la urmă, a ocupat fraudulos această funcție, mințind cu nerușinare și încălcând legea. Se adună ceva parale, nu credeți? Să dea statului ce e de dat și abia apoi să ceară. Chiar el a spus asta și ar trebui să se țină de cuvânt. Evident, nu se va întâmpla. Noi am dat la stat și statul i-a dat lui. Simplu…

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...