An de an, după examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, se creează mai mult sau mai puțin artificial un soi de isterie care se stinge de la sine după câteva zile. Miniștrii Educației se laudă cu promovabilitate record, dar, în buna tradiție comunistă, țin să precizeze că se poate și mai bine. Gen: E lună plină tovarăși?! Da, e lună plină, dar se poate și mai plină… E promovabilitate ridicată, dar se poate și mai ridicată. De ce nu toată lumea a promovat bacalaureatul? Că ministerul a depus toate eforturile în această direcție. Vină există, dar nu la minister ci prin teritoriu, eventual e vina părinților, așa cum a sugerat numitul Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și de numele căruia se leagă introducerea camerelor de luat vederi, acțiune care a diminuat serios rata de promovabilitate la așa-numitul examen al maturității… Pentru multe licee, treaba asta cu camerele a fost, într-adevăr, o mare tragedie.
Promise ani de-a rândul, camerele de luat vederi au devenit în cele din urmă parte din peisajul examenelor și în primii ani a fost dezastru la afișarea rezultatelor. A fost atât de rău încât voci din mediul universitar au început să facă lobby pentru eliminarea camerelor deoarece facultățile nu-și mai făceau plinul cu studenți. Sincer, având în vedere în ce țară trăim, e surprinzător că astfel de demersuri nu au avut succes. S-a ajuns la un soi de compromis bizar, în sensul că subiectele de examen au deveni tot mai accesibile, dar se pare că încă nu suficient de vreme ce Casandrele învățământului încă își urlă frustrările.
Sincer, bacalaureatul nu trebuie să fie pentru toată lumea. Nu în condițiile în care la admiterea în liceu nu există o sită serioasă. În momentul de față sunt mai multe piedici la admiterea în școala profesională decât la liceu și majoritatea celor care iau note mici la matematică la Evaluarea Națională sunt repartizați în clase de informatică sau la profile tehnice unde, la examenul de bac, dau iar nas în nas cu pârdalnica de matematică. Dacă un elev ia la matematică doi și ceva la Evaluarea Națională, e cam dificil să obțină notă de trecere după patru ani, când susține bacalaureatul la aceeași probă. Nu toată lumea dispune de abilități matematice (sau de altă natură), dar această realitate e ignorată cu nonșalanță de cei care butonează ce se întâmplă în sistem. Mergem înainte că înainte era mai bine… Ba nu era bine deloc… Acum aproape trei decenii am susținut și eu bacalaureatul și pot spune cu mâna pe inimă că s-a copiat pe rupte cu larga implicare a conducerii școlii. Profesorii supravegheau ca nu cumva să ne prindă președintele de comisie cu cărțile pe bancă. O profesoară care a declarat că unde supraveghează ea examenul o să se desfășoare corect a fost scoasă din sală fără menajamente și înlocuită cu o obedientă care nu mai știa cum să-i ajute pe „bieții copii” să promoveze examenul. De fapt nu era vorba despre „bieții copii” ci mai degrabă despre liniștea profesorilor (în treacă fie spus, cei mai mulți nu prea dădeau pe la ore) deoarece rezultatele slabe ar fi adus ceva întrebări și inspecții. Drept urmare, a promovat cam toată lumea. Când l-am întrebat dacă așa ceva e corect, directorul mi-a spus că nu trebuie să-mi fac griji, cei care au învățat o să facă ceva în viață, cei care au promovat grație aranjamentelor o să rămână cu bacul.
Acum, la aproape treizeci de ani, îmi dau seama câtă „dreptate” a avut. Cei care au învățat au făcut ceva în viață. Ceva, adică nu prea mult. Ceea ce nu se poate spune despre unele dintre pramatii care au parvenit politic ceva de groază. N-au realizat ceva prin eforturi proprii, ci datorită politicii. Unii au reușit așa de bine că povestesc la DNA cum s-au pricopsit.
Adevărata tragedie a învățământului e refuzul de a recunoaște problemele din sistem la care se adaugă greața de reformă adevărată. Și să nu uităm de promovarea pe ușa din dos, posibilă în primul rând datorită diplomei de bacalaureat.
