marți, aprilie 16, 2024
AcasăEditorialLucruri făcute românește - Cătălin MORARU, redactor șef

Lucruri făcute românește – Cătălin MORARU, redactor șef

În perioada asta, când vuvuzelele lui Putin povestesc peste tot cum occidentul e rău, UE e diavolul, iar lumina vine de la răsărit, chiar dacă vine cu tancul, e util să trecem în vedere cum și ce am făcut noi doar cu mânuțele noastre, pentru a compara cu ce s-a făcut cu bani europeni. Adică cele 44,72 miliarde euro, diferența între cât am primit și cât am dat. Care înseamnă, dacă vă uitați atent, cam tot ce s-a investit serios în România. Evident, am fi putut absorbi de trei ori mai multe fonduri europene, dar atât s-a putut, am tot explicat de ce.

Deocamdată am identificat două domenii în care investitorii străini sau fondurile europene nu prea au intrat. Fotbalul și turismul, mă refer aici la turismul estival de pe litoral.

La fotbal e limpede, condus de Mitici și Gigei, a ajuns un fel de țurcă de curtea școlii, cu sisteme care sprijină contraperformanța și cu echipe românești – naționale sau de club – care se fac de poveste în fața unor adversari pe care altădată i-am fi bătut cu juniorii. Un sistem bazat pe profit imediat, fără investiții pe termen lung, deci fără niciun fel de viziune, care duce fotbalul din rău în mai rău, cu șanse foarte mici de schimbări majore în următorii 20 de ani.

Chiar dacă pare o paralelă forțată, turismul de pe litoral s-a făcut după aceleași valori. Profit imediat, lipsă completă de seriozitate și viziune. De aceea, după cum bine spunea un cunoscut analist de marketing cu experiență în turism, faptul că litoralul românesc este depopulat vara asta e cel mai bun lucru ce se putea întâmpla acolo.

Am mai văzut așa ceva cu ani în urmă în Bulgaria, unde merg de vreo 20 de ani. După ce au plecat nemții – cei care au organizat turismul pe litoralul bulgăresc – au apărut aceleași fenomene ca la români, plus mașini furate și câteva turiste violate pe plajă.

Turiștii nemți au dispărut imediat, apoi restul lumii a plecat. Se închideau hoteluri și restaurante zilnic, iar stațiunile erau pustii, în mijlocul sezonului. A fost nevoie de vreo doi-trei ani de eforturi conjugate ale celor din turism, autorităților locale și naționale, plus mobilizare impresionantă a poliției ca să redevină atractiv litoralul bulgarilor. Care bulgari și-au învățat lecția foarte bine, de aia vor fi peste litoralul românesc mulți ani de acum înainte.

Ca să avem o idee clară, trebuie să înțelegem că discutăm despre un litoral românesc mai gol, în unele stațiuni mult mai gol, în condițiile în care peste un milion de oameni au vouchere de cazare. Deci românii încep să nu mai meargă la mare nici gratis, preferă alte zone din țară.

Chestiile astea costă. Deficitul pe contul de turism a depășit demult un miliard de euro. Vorbim de voucherele bugetarilor, de reducerea TVA, de mărirea salariului în industria ospitalității. Toate măsurile astea nu au adus condiții mai bune pe litoral, un turism mai civilizat, ci jecmăneală. Turism pe sistemul „ia-le bani și fugi”, bazat în principal pe turiștii de weekend, prețuri nerealist de mari, servicii proaste, scandal, balamuc, mizerie, trafic de coșmar.

Avem un sezon estival scurt, două-trei luni pe an, nu se poate trăi un an întreg din asta, poate de aici și prețurile mult prea mari pentru ce se oferă.

Dar, după câțiva ani pe litoralul românesc capeți obiceiuri de care scapi foarte greu. În primul rând, șezlongul e un moft, te bronzezi bine și pe nisip. Apoi, nu e indicat să îți iei lucruri de valoare cu tine pe plajă, dar trebuie să ai neapărat căști, măcar auzi muzica ta, nu anunțuri cu maimuța. La restaurant verifici nota, de două ori, dacă se poate. Nu comanzi nimic ce are carne tocată, ciuperci sau alte din astea, ca să nu ajungi la spital. Nu bei decât bere la sticlă, până când verifici la altul cum e berea la halbă. La hotel trebuie neapărat gemuri termopan, dacă vrei să dormi noaptea și verifici cum intri în cameră dacă funcționează buda, dușul și aerul condiționat.

Numai că astea nu sunt obiceiuri de vacanță, când vrei să te relaxezi. Așa că atunci când realizezi că industria ospitalității de pe litoral nu prea are de-a face cu ospitalitatea, renunți și pleci în altă țară. Evident, mai sunt și insule de normalitate, dar mult prea puține. E limpede că și autoritățile locale de acolo sunt complet depășite, ba chiar contribuie la lipsa de viziune a dezvoltării.

Nu cred că situația se va schimba, rezolvarea e la fel de departe ca la fotbal.

Șuvoiul de turiști „pățiți” s-a tot îngroșat de-a lungul anilor, iar concediul pe litoralul românesc începe să devină prima opțiune la care se renunță, așa că terasele și plajele goale de anul ăsta erau un eveniment absolut previzibil. Dar cum încă mai e loc, se mai duce lumea la mare, probabil abia peste câțiva ani vor începe să se gândească la soluții.

Un plus anul acesta este că au înțeles cei care se ocupă cu turismul la Marea Neagră că nu concurența între ei e importantă. Hotelierii de pe litoral concurează, de fapt, cu grecii, bulgarii sau cu turcii. Pe care nu au nici o șansă să îi ajungă. Deci trebuie să inventeze altceva pentru a avea turiști români, că de străini nu se mai pune problema.

În concluzie, nu suntem prea buni la ce facem noi cu mânuțele noastre. E și dificil, în condițiile în care decidentul politic din România habar nu are pe ce lume trăiește, nu are cum ajuta sectorul privat, că e din industria HORECA sau din altă parte. Poate când ministrul de finanțe nu o să mai considere că administratorii sunt „babuini”, ci cei care îi plătesc salariul, cine știe, se mai schimbă ceva.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...