Acum ceva timp stăteam de vorbă cu un individ bine ancorat în realitatea politică autohtonă. Și, printre altele, mi-am exprimat îngrijorarea la ultimele manevre din arsenalul președintelui Iohannis, care ne amenință că s-ar putea să plece la NATO. Având în vedere eficiența președintelui sportiv și turist, faptul că acesta ar renunța la funcție ar trebui să ne bucure. În sfârșit, s-a dus să se dea cu schiurile pe alte meleaguri. Însă trebuie să avem în vedere motivele pentru care s-ar întâmpla așa ceva. Plecarea lui Iohannis la NATO în contextul actual e de natură să îngrijoreze (am scris și un editorial pe tema asta). Războiul din vecini e departe de a se termina și amenință să se extindă. Se va implica NATO? Nu știm, dar e o variantă ce nu poate fi ignorată. Nu de către o țară care are graniță comună cu zona de conflict. Iar dacă situația se împute, nu e firesc ca șeful de la NATO să trimită mai întâi trupe din țara de care aparține? Nu poți să nu te întrebi așa ceva cât timp ministrul Apărării Dîncu dă asigurări peste asigurări că nu sunt probleme, dar în spațiul public apar tot mai multe drafturi ale legii care îi obligă pe românii plecați peste hotare să revină în țară în caz de conflict. De asemenea, mulți români reclamă că sunt chemați pe la Centrele Militare pentru clarificarea situației. Ministerul nu neagă, însă susține că e vorba de primenirea echipamentelor militare și trebuie să știe ce număr poartă la bocanc fiecare potențial soldat. Și, desigur, trebuie să asigure uniforme „ca turnate”. Asta presupune că, după ce ești luat în evidență, nu mai ai voie să te îngrași sau să slăbești, pentru că ar însemna să-ți bați joc de eforturile statului.
Dar să lăsăm gluma la o parte. Nu e de râs… Politicianul m-a asigurat că nu e cazul să-mi fac probleme și m-a acuzat că aș fi prăpăstios. Dacă se întâmplă ceva o să spună că am cobit, pentru că numai așa se explică. Nu, domnule, nu există nicio primejdie, prea le gogonați voi, ăștia care lucrați în presă… N-o să fie nicio extindere a conflictului…
Individul emana așa o siguranță de sine că m-a făcut să călătoresc în timp, acum o sută și ceva de ani în urmă. Pe atunci Europa întreagă se pregătea pentru ce e mai rău, numai românii își vedeau de treaba lor. A început Marele Război și era evident că România nu putea să rămână deoparte. A ales neutralitatea armată care, dacă era corect folosită, putea salva vieți și destine. Ți-ai găsit… După doi ani de neutralitate, timp în care toate țările din zonă erau angrenate în război, România putea să pună la dispoziția soldaților doar două gloanțe de căciulă pe zi. Atât s-a putut; sună cunoscut, nu?
Asta pentru că românii sunt experți în arta negației și mai au și sânge din ăla grozav, superior. Pe noi nu ne poate distruge nimeni, cine se pune cu noi a încurcat-o. Și ne așteptăm la un viitor sigur și luminos, deși acesta este blindat doar cu profeții și promisiuni. Până și extratereștrii ne-au promis să ne ajute împotriva reptilienilor. Nu, nouă nu ni se poate întâmpla nimic, așa că nu trebuie să ne pregătim pentru nimic. Sau aproape nimic… Soldații români au fost trimiși la luptă în opinci și cu baionete, dar asta nu înseamnă că statul nu a „cheltuit” cu înzestrarea lor. Așa cum face și acum… Doar că banii – atunci, ca și acum – au ajuns unde trebuie. Războiul n-a fost o nenorocire chiar pentru toată lumea…
Să ne amintim că la debutul crizei Covid guvernul Orban (nu conta dacă ar fi fost altul) s-a dat peste cap să ne asigure că totul e în regulă, însă un mai mare jaf asupra resurselor necesare combaterii pandemiei nici că s-a pomenit. Practic, cei de la butoane s-au asigurat că au acces la ce le trebuie, în timp ce populația a fost abandonată complet. Nu s-a revoltat nimeni, că n-a pomenit Buhnici de vergeturi, dar la asta a ajutat și încăpățânarea cu care respingem ceea ce este evident. E evident că avem probleme, că suntem în criză și că aleșii ne fură. Dar noi nu și nu…
