vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialSă avem și noi rușii noștri - Cătălin MORARU, redactor şef

Să avem și noi rușii noștri – Cătălin MORARU, redactor şef

Serviciile de informații americane anunță că Rusia finanțează, încă din 2014, partide politice, influenceri și candidați din peste 20 de țări. Asta nu e nimic nou, știam deja, ce e nou e că americanii spun că atenționaseră serviciile competente din țările respective de ani de zile.

Evident că România e pe listă, știm și asta. Ce nu înțeleg e de ce instituțiile statului român, plus serviciile secrete, nu au făcut absolut nimic. România a pierdut războaiele informaționale cu brio. Troli ruși, persoane publice, posturi de televiziune, site-uri de știri, mai mult sau mai puțin false, au pus umărul la aceste înfrângeri, în urma cărora jumătate din populație încă nu crede că a fost pandemie sau că există Covid, de exemplu. Iar rezultatul a fost 600 de morți pe zi de Covid în unele perioade.

Tot aceeași jumătate spune că Zelenski e un criminal care s-a aliat cu americanii și Putin doar se apără. Rezultatul este ajutorul ezitant sau deloc al Românei pentru Ucraina, poziții ciudate în parlamentul european, asemănătoare cu ale Ungariei, și politici populiste care distrug economia.

În limbajul serviciilor de informații, aceste persoane care se implică, fără să își dea seama, în activitatea de destabilizare a unei țări, rostogolind teorii false și conspirații, sunt numiți idioți utili. Iar numărul lor a crescut enorm, nu doar în România, ci în toată Europa, din cauza propagandei ruse.

Spre deosebire de România, alte țări europene au încercat și încă mai încearcă să ia măsuri. Măsuri active pentru combaterea dezinformării, expulzări de diplomați ruși, liste cu agenți de influență. În România, nimic. Până și bulgarii au făcut o listă cu câteva zeci de persoane care au făcut propagandă Rusiei pentru 2.000 de euro lunar, după care au și expulzat vreo 70 de diplomați ruși care îi dirijau pe respectivii. Ar fi interesant și la noi, nu? Că probabil suma e cam aceeași. Adică, după ce află lumea că ți-ai trădat țara pentru 2.000 de euro lunar, nu te mai spală nimeni.

În România nu s-a întâmplat nimic nici după ce Șoșoacă, ex-polițistul ăla Goarnă și încă unul s-au dus la ambasada rusă, în calitate de parlamentari, atenție, pentru a cere scuze Rusiei și a negocia un tratat de pace.

De ce lipsa de reacție a românilor? Speculez aici, dar cred că șefi de servicii secrete și, mai ales, politicianul român, sunt structural mult mai apropiați de un regim de tip putinist decât de o democrație. Dacă veți avea ocazia să ascultați politicieni vorbind în privat, vă veți lămuri. Se observă și în public, că nu se pot abține. Gândiți-vă la politicienii locali care nu se vaccinau sau nu purtau mască, primar, prefect etc, noroc de președinta CJ, Doina Federovici, că s-a dus să se vaccineze, să fie și la noi cineva. Pe profilul de facebook al ministrului educației, Sorin Câmpeanu, prima persoană urmărită era Dana Budeanu. Liberali și pesediști de-a valma urlă prin microfoane că suntem obligați de UE să mâncăm greieri, fără să mai spună că mâncăm deja de mult timp (colorantul ăla Carmin sau E120, pe care îl vedeți pe etichete, e făcut din gândaci, de exemplu). Zilele trecute, primarul din comuna Mihai Eminescu se plângea că agricultura merge prost, că sunt pline drumurile de camioane cu cereale ucrainene. Și nu e singurul. Niciunul nu s-a interesat mai departe, să afle că 80% din cerealele din Ucraina doar tranzitează România, spre alte țări, nici măcar din Europa. Iar exemplele pot continua la nesfârșit.

Ce e așa atrăgător la Rusia lui Putin? Pentru noi, cetățenii, nimic. Pentru politicieni, totul. Rusia e un loc unde oamenii au renunțat la drepturi, pentru a fi lăsați în pace. 80% din populație nu e interesată de Putin, politică sau război, spun sociologii. Când caută pe internet sunt interesați de pescuit, shopping, pornografie sau mașini. Nu au încredere în propaganda rusă, dar nici propaganda occidentală nu ajunge la ei. E un vis pentru orice politician, poate să facă ce vrea, nimeni nu îl întreabă nimic, în afară de marele șef. Numai că nu prea funcționează. Încet-încet, libertățile au dispărut, de la televiziuni la accesul pe internet, sunt arestați fără motiv, ca pe vremea lui Stalin, viața se degradează zilnic, sunt înecați în corupție și dacă spun ceva contra lui Putin cad de la geam. Așa că tac și rabdă.

E normal că e foarte atrăgător pentru clasa politică românească, în vasta ei majoritate formată din nepricepuți care au terminat chinuit vreun liceu și singura modalitate de a progresa a fost intrarea în politică.

Din păcate, nimeni nu va mai ține minte cine a fost premier sau președinte peste câțiva ani, ori ce partide au condus țara. Va rămâne consemnată doar atitudinea României în această perioadă.

Există totuși și o parte bună. Anunțul americanilor cu banii plătiți de Putin la diverși e și o amenințare, se traduce prin „luați voi măsuri, altfel facem noi publice informațiile, plus faptul că știați deja”. Așa că mai există de doi bani speranță.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...