Prietenia ruso-germană și urmările ei – Dumitru MONACU, scriitor

Probabil una dintre cele mai toxice prietenii dintre popoare este cea dintre ruși și germani. Toxică nu numai pentru cele două nații ci mai ales pentru toate celelalte din bătrâna Europă. Cel puțin așa reiese din istoria ultimelor două secole. Se știe că în urmă cu aproape 80 de ani a avut loc o metamorfoză uimitoare în relația dintre URSS-ul stalinist și Germania nazistă: a fost semnat un Pact de neagresiune (cunoscut și sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop sau Pactul Hitler-Stalin), însoțit de un protocol secret cu privire la delimitarea sferelor de interese în Europa de Est în eventualitatea unei „reamenajări teritoriale și politice” iar primii pași întru consolidarea acestei prietenii au fost împărțirea Poloniei și ciuntirea României  precum o halcă de carne, de către cei doi criminali. Că ulterior această „prietenie” a luat o altă turnură, nu demonstrează decât „sinceritatea” și „onestitatea”de care au dat dovadă cei care au gândit-o. Faptul că am adus în discuție tocmai acum, după atâta vreme, relația dintre nemți și ruși, nu este deloc o întâmplare azi când Europa, de fapt lumea întreagă se află într-o criză economică fără precedent. Analizând însă în profunzime cauzele ei, vom constata că în mare parte această criză se datorează tocmai relațiilor germano-ruse din ultima perioadă. Mai întâi a fost prietenia dintre cancelarul Gerhard Schroeder și țarul Putin care ulterior l-a transformat pe liderul neamț într-un ambasador de prin rang al colosului Gazprom, facilitând pătrunderea gazului rusesc în toată Germania și nu numai. Fiind interese economice de miliarde și miliarde, cancelarului german nu i-a păsat nici cât negru sub unghie că aruncă țara și vestul Europei într-o dependență cvasitotală față de ruși, față de gazul lor. Toată politica lui Schroeder în ceea ce privește Rusia nu a avut decât scopul de a le cânta în struna balalaicilor lor dezacordate. Drumul deschis de acesta a fost continuat de Angela Merkel care, respectând „prietenia” cu rușii a decis renunțarea la centralele nucleare invocând accidentul de la Fukushima din 2011. Planul Angelei Merkel depindea în mare măsură de prietenia cu rușii și avea ca ax central o colaborare cumva reciproc avantajoasă și pe termen lung cu Gazprom-ul. Din moment ce gazul rusesc părea a fi inepuizabil și suportabil ca preț, ce rost ar mai fi avut concentrarea pe alte forme de energie? Cum s-ar spune, nemții s-au culcat pe o ureche convinși fiind că nimic și nimeni nu îi poate opri să sugă până la calendele grecești din țâța Gazprom-ului. Numai că Putin, convins fiind că are în nemți un aliat stabil și de nădejde și-a permis să dea iama în ciorba ucraineană, ciorbă acrită consistent cu borș american. Și uite-așa, socoteala din târg și cu cea de-acasă nu s-a mai potrivit, mai ales că noul cancelar german Olaf Scholz s-a poziționat chiar de la începutul conflictului ruso-ucrainean de partea Kievului, la fel ca și partenerul strategic de peste ocean. Faptul că tot vestul Europei a fost prins acum, în prag de iarnă cu pantalonii pe vine este clar, consecința „colaborărilor” nemților cu rușii. Că dacă ar fi luat în calcul la timpul cuvenit vulnerabilitatea energetică și dependența față de Moscova, cu siguranță oamenii de știință, cercetătorii din Vest ar fi depistat și implementat alte forme de energie, nu neapărat nucleară. Mi-e greu să cred că nu s-ar fi întâmplat acest lucru din moment ce iată, industria automobilelor este pe cale de a fi revoluționată din temelii odată cu decizia de renunțare peste niște ani la motoarele cu ardere internă. Până la urmă, chiar și în acest al doisprezecelea ceas, statele industrializate ale Europei trebuie să-și câștige independența energetică față de „prietenul” nemților ba chiar și al francezilor, țarul moscovit. Poate cu această ocazie vor fi realizat că rușii nu pot fi nici parteneri nici prieteni și nici vecini corecți și loiali, nețărmurita și permanenta lor poftă de putere, teritorii și bogății lăsându-și amprenta oriunde și oricând, indiferent de mărimea, specificul, orânduirea sau nivelul de civilizație al poporului cu care interacționează!