Doi pricăjiți domni – Dumitru MONACU, scriitor

Probabil în tinerețea lui, domnul Statu a fost un exemplu de bunătate, deșteptăciune și echilibru, din moment ce astăzi multă lume se încăpățânează să-l vadă tot acolo sus, pe soclu. Un soclu alcătuit din talpa țării, adică din acei oameni care, neavând parte de o instruire adecvată, idolatrizează cu perseverență o momâie de paie, o păpușă uzată și cârpită pe la coate, manipulată cu multă îndemânare de niște sforari de elită. Și cum spuneam, gloata cea numeroasă încă mai crede că dacă n-ar exista el, domnul Statu, viața le-ar fi infern. Probabil din aceste motive, plebea se încăpățânează să creadă în virtuțile de mult apuse ale domnului Statu, cel care, ținut în vitrină aidoma bunicii decedate din cunoscutul banc cu Bulă, aduce bani mulți în buzunarele unor șarlatani autohtoni care, conștienți de valoarea domnului Statu ca artefact, îl invocă ori de câte ori este nevoie. Treceam zilele trecute pe lângă direcția de taxe locale și am rămas pur și simplu oripilat de lungimea cozii formate eminamente din plebei care tropăiau de frig la picioare precum călcătorii de chirpici. Să pierzi jumătate de zi, să înduri frigul și ploaia ca să dai bani cuiva care nu face absolut nimic pentru tine, asta da mentalitate de samaritean. Că asta reprezentăm noi pentru domnul Statu: niște dobitoci de samariteni care suntem în stare să facem orice ca el să nu moară, să stea acolo împăiat în vitrina nației! Nimeni din cei ce reazemă pervazurile ghișeelor mâncătoare de bani nu s-a gândit măcar o clipă la faptul că dacă domnul Statu ar avea o datorie către el, ar trece luni de zile și ar fi nevoie de topuri de hârtie băgate în celebrul dosar cu șină pentru a primi banii cu pricina. Asta în cazul în care i-ar primi, pentru că de cele mai multe ori, domnul Statu recurge la fel de fel de artificii, compensații sau alte matrapazlâcuri numai și numai pentru a nu-și desface punga în fața acelora care i-o umplu! Este limpede că domnul Statu este pe moarte. Dar, repet, și dacă ar muri cu adevărat, profitorii, lingușitorii și hoțomanii care pasămite îl slujesc cu devotament, ar fi în stare să-l împăieze pentru a rămâne acolo, lângă robinetul cu bani care curge către punga muribundului domn. V-ați imaginat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea domnul Statu? Oare cine l-ar plânge? Noi cei care-i băgăm sistematic bani în buzunarele cele largi la care au abonament o mulțime de bugetari? Cu siguranță, nu! Moartea statului ar fi o catastrofă pentru cei care-i sug vlaga, pentru cei care, în numele lui, ne-ar lua și pielea de pe noi dacă s-ar căuta pe piață pantofi sau genți din epidermă. Noroc de crocodili și șerpi că încă mai sunt în trend! Din păcate pentru noi, domnul Statu, ajuns la o vârstă venerabilă, a dat în mintea copiilor și nu are absolut nicio șansă să se mai facă bine. Spre bucuria reprezentanților lui legali care pot astfel să-și vadă de treburile lor bănoase în numele muribundului, desigur. Și chiar dacă ar muri cu adevărat, cei care se îmbogățesc pe spinarea lui l-ar împăia, l-ar băga la aparate, l-ar afuma sau usca, l-ar băga la saramură, numai și numai ca el să existe fizic. Culmea este că pe lângă acest domn bicisnic numit Statu, mai viețuiește unul la fel de anemic și prăpădit care se numește domnul Privatu. Ei bine, acesta, dacă nu suge din țâța lui Statu devine chiar muritor de foame în țara noastră capitalistă unilateral subdezvoltată. Pricăjit și jerpelit, domnul Privatu se mai înzdrăvenește câte un pic numai slujindu-l pe obositul și apaticul domn Statu. De neînțeles este faptul că oricât am vrea și orice am face noi cei de jos ca să-i susținem pe cei doi damblagiți, aceștia nu se vor însănătoși niciodată atâta timp cât în jurul lor roiesc ca niște vulturi așa numiții „reprezentanți legali”, care deși au rămas repetenți la școală întrucât nu știau decât tabla adunării, continuă să aibă drept de semnătură, pe toate statele de plată care au efecte, diferite ce-i drept, asupra celor doi domni. Cam așa s-ar prezenta situația în România, o situație deosebită fundamental de cea din țările civilizate unde domnul Statu și domnul Privatu sunt și respectați și respectabili. Spre deosebire de vest europeni, noi trăim de ani și ani, drama statuii nude. Pentru că de când își duce existența pe aceste frumoase meleaguri, Statu ia, nu dă!