sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăEditorialMințiți pe banii noștri - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Mințiți pe banii noștri – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Pe vremea când țara era condusă de geniul de la Scornicești, minciuna era literă de lege; cei care spuneau adevărul primeau drept răsplată ani întregi în pușcăriile comuniste. Partidul trasa direcții și Securitatea avea grijă ca dispozițiile să fie respectate întocmai. Iar populația și mentalitățile au evoluat în acel sistem închis, în care informațiile exterioare erau filtrate și modificate conform intereselor conducătorilor. Mulți români susțin cu încăpățânare că România este „cea mai frumoasă, cea mai bogată țară” și tresare inima în ei de încântare când spun asta. O fi România frumoasă, dar s-avem iertare, munții și peisajele le-am primit de la natură, n-am făcut mare lucru în direcția asta. Mănăstirile și cetățile le-am moștenit de la înaintași și cele mai multe sunt în stare de ruină. Mizeria din șanțuri și orașe, pădurile tăiate cu sălbăticie, distrugerile ca după război; ei bine, de astea suntem responsabili, dar cine să și le asume? Îi dăm înainte cu „cea mai frumoasă, cea mai bogată țară” și avem pretenția să fim considerați buricul pământului. În aceste condiții, e de înțeles de ce anume politicienii ne mint cu nerușinare. Pentru că ne place să fim gâdiliți la orgoliu, să ni se spună că suntem cei mai tari din Europa și din lume, deși știm că nu e așa.

Olguța Vasilescu, momentan primar în Craiova, s-a lăudat pe la televiziuni că „suntem prima destinație de Paște din Europa”. Asta după ce un site din Anglia a plasat Craiova pe primul loc în topul destinațiilor pascale, deasupra unor destinații clasice, gen Viena, Roma și Praga. Evident, treaba a bătut așa de zdravăn la ochi că a necesitat ceva cercetări. Iar adevărul ieșit la iveală n-are nicio legătură cu afirmațiile Olguței. Concret, primăria Craiovei a plătit un site relativ obscur – zece mii de vizitatori pe zi nu înseamnă mare lucru pentru un site de profil – să scoată urbea premiantă în competiția destinațiilor pascale și exact asta s-a întâmplat. Băieți dispuși să facă bani din orice sunt peste tot, nu doar pe la noi.

Minciuna Vasileascăi e gogonată rău de tot, dar n-a stârnit cine știe ce revoltă nici măcar după ce a ieșit la iveală că decorațiunile pentru sărbătorile pascale au fost cumpărate la prețuri astronomice. Pentru parandărăt, desigur, dar craiovenii nu se uită la asemenea amănunte; ei sunt mândri că-s primii în Europa ca destinație pascală. Ce contează că turiștii străini ajung la Craiova doar din greșeală – așa cum au pățit italienii care intenționau să ajungă la Cracovia? Important e că cineva spune că suntem pe primul loc.

O destinație turistică presupune mult mai mult decât poate oferi Craiova. Nu e cazul să ne mințim frumos, dar România nu e în stare să exploateze nici la nivel mediocru potențialul turistic cu care se laudă. Peisajele și vestigiile istorice nu sunt de ajuns, e nevoie de mult mai mult, dar noi ne mințim că suntem cea mai frumoasă țară din lume și ne mirăm de ce nu dau turiștii năvală. Nu dau pentru că n-au motiv. În loc să ne mințim și să căutăm tot felul de explicații „științifice” – gen are ceva cu noi Oculta Mondială, că străinii ne distrug turismul pentru că altfel ar rămâne ei fără așa ceva – ar trebui să analizăm situația cu realism și simț de răspundere. Ar trebui să facem curățenie în țară, să asfaltăm drumurile, să reabilităm cetățile – nu se dau prea mulți în vânt după ruine sau povești de genul „aici a fost, dar s-a furat, s-a distrus, nu se mai vede nimic”. E nevoie de atracții adevărate, de servicii turistice ireproșabile la prețuri decente, nu burger cu foiță de aur la 1.200 de lei, așa cum a pus în circulație un „întreprinzător” la Cluj. Nu vine nimeni în România doar pentru plăcerea de a fi jecmănit.

Minciuna nu ne ajută la nimic, mai ales când publicitatea e plătită din banii noștri. Că s-a întâmplat la Craiova nu are mare relevanță; peste tot se întâmplă la fel. Politicienii ne mint pe banii noștri și au pretenția să fie votați până în al șaptelea neam. Astăzi e așa simplu să le descoperim minciunile, dar ne încăpățânăm să preluăm doar informațiile care ne fac bine la orgoliu. Fală goală, traistă ușoară. Se potrivește, nu-i așa? Traista noastră, că a lor…

P.S. Spre deosebire de Vasilescu, căreia i se pot reproșa o mie de lucruri cu privire la organizarea târgului de Paște, primarului de la Botoșani i se poate reproșa doar unul singur: n-a făcut nimic. Chiar nimic.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
19 ° C
19.4 °
18.6 °
65 %
7kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
21 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...