Instinctele primare ale omului nu sunt altceva decât instrucțiunile de utilizare a vieții cu care ne înzestrează Dumnezeu atunci când ne facem apariția pe Pământ. Ele, aceste instincte, se regăsesc în ADN-ul oricărui om și, funcție de familie, școală sau societate, suportă anumite modificări, unele caracteristici amplificându-se, altele aproape atrofiindu-se. Modelarea spre o direcție sau alta a instinctelor se realizează în urma interacțiunii directe cu cele trei segmente ale liniei vieții, amintite mai sus, respectiv familia, școala, societatea. Din start, vreau să precizez faptul că pledoaria mea de azi nu se bazează pe înalte studii și specializări în domeniul pedagogiei, psihologiei, sociologiei sau alte asemenea discipline care îți formează anvergura de guru al vieții. Tot ce afirm și susțin sunt concluzii și păreri căpătate și verificate de-a lungul unei vieți în care am cunoscut aproape de toate. Probabil dacă nu ar fi apărut evenimentele tragice petrecute în urmă cu puțin timp în Serbia vecină, aceste rânduri ar mai fi stat la clocit de teama de a nu greși cumva în aprecierea situației actuale din lumea în care trăim. Din păcate, sângele nevinovat care a curs la sârbi m-a determinat să îmi exprim niște păreri radicale și poate (de fapt, sigur!) în contradicție cu tendințele actuale. E limpede că după anul 2000 lumea a apucat pe niște drumuri noi, nebătătorite și nemarcate, niște drumuri care, după unii, duc spre o Arcadie mult visată. Din păcate, constatăm doar după două decenii și ceva că drumul dorit duce, deocamdată, numai prin bălării. Niște bălării după care nu se întrevede nimic bun, degradarea vieții morale și materiale a oamenilor atingând limite de neimaginat în urmă cu jumătate de secol. Astfel, individul posesor al instrucțiunilor de utilizare a vieții intră azi, din prima zi, într-o familie unde valorile sunt de-a dreptul cu fundul în sus, permisivitatea e la cote maxime iar părinții, dacă nou venitul are noroc să fie doi, îi jalonează micuțului un drum în viață bazat nu pe experiențe care nu au dat greș decât sporadic ci pe înalte studii și tratate luate în cel mai bun caz, de pe Internet. Tinerii părinți, sub această acoperire a aplicării metodelor moderne de creștere și educare a copilului lor nu fac altceva decât să se amăgească în continuu că a lor odraslă beneficiază de tot ce trebuie. Cu o singură dar extrem de importanță excepție: timpul petrecut cu el! Sunt adeptul ideii că nici zece bone, nici școlile particulare sofisticate, nici orele de pian, echitație sau alte asemenea îndeletniciri nu vor putea înlocui prezența fizică a mamei sau a tatălui în preajma copilului. Mulți părinți consideră că se achită de îndatoririle părintești cheltuind bugete uriașe pentru educația copilului. Orice își dorește pruncul, obține în secunda doi pentru că așa se procedează în mai toate casele unde părinții sunt prinși cel puțin zece ore de jobul lor. Această eroare de educație coroborată cu atitudinea ostilă a unor părinți vizavi de învățătoare sau profa de mate, atitudine exprimată explicit în fața copilului, duc permisivitatea la cote nemaiîntâlnite. Copilul crește cu ideea că poate obține și poate face ce „vrea” mușchii lui. Următorul segment în modelarea instinctelor primare este școala. Și aici avem de-a face cu anomalii începând de la politicile educaționale guvernamentale și terminând cu prezența în spațiul didactic al unor persoane care numai dascăli nu pot fi. Lipsa de interes, lipsa de pregătire, goana după căpătuială sau atitudini primitive sunt caracteristici întâlnite la multe cadre didactice care ne șlefuiesc odraslele. Revenind la politicile guvernamentale, eliminarea totală a elementelor punitive din arsenalul dascălilor contribuie la atitudini ale elevilor greu de gestionat. Iar dacă se întâmplă cumva o zgâlțâire sau o urecheală a elevului problemă, zbârnâie toată presa și se îngălbenesc televizoarele! Se ofuschează toată lumea de parcă în viața obișnuită, violența n-ar fi la cotele pe care le știm. De altfel, mica urecheală, din punctul meu de vedere nici nu se numește violență! Modalitatea actuală de pregătire pentru viață (în familie și școală) împing copilul inocent în ringul sălbatic al vieții unde va încasa upercut după upercut fără să aibă habar cum să se protejeze, el fiind învățat că lumea e la picioarele lui și nu invers, cum se întâmplă de fapt în realitate. Ringul sălbatic este de fapt al treilea segment din dreapta vieții adică societatea. Și în acest caz sunt o puzderie de remarci de făcut dar o să mă rezum la una care cuprinde cam tot: între familie, școală și societate există o relație de corespondență clară în sensul că se determină unele pe altele. Ai familii sănătoase și școală cum trebuie, ai societate sănătoasă. Ai societate bolnavă, ai familie bolnavă, ai școală bolnavă. Adică există un cerc vicios din care aparent nu se poate ieși. Și totuși, se poate dacă oamenii ar renunța la o mare parte din „binefacerile” lumii de azi care dărâmă vise, idealuri, care schimbă valori, care pun banul pe primul loc, care, în concluzie, duce corabia omenirii spre adâncuri și nu spre porturi primitoare. În acest context trebui privite deraierile unor tineri care lasă lacrimi și cicatrici pe chipurile și în inimile oamenilor. Restul sunt vorbe fără sens sau tăcere. O tăcere dureroasă, de miel sacrificat de Paște…
Instinct primar și tăcerea mieilor… – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Capăt de drum – George LAZĂR, director
În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...
Editorial
Manipulare să fie, dar numai pentru voi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....
Editorial
Fără dulap și taburete! – Dumitru MONACU, scriitor
Știm cu toții că niciodată nu a fost ordine și normalitate pe piața politică din România, dar în acest an asistăm la anomalii și...
Editorial
Ce scrisoare o fi pierdut Firea? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Adesea mă gândesc că numitul Ion Luca Caragiale n-a fost nevoit să depună cine știe ce efort pentru a-și desăvârși opera. A privit în...
Editorial
Votul antisistem – Virgil COSMA, jurnalist
Negocierile pentru definitivarea listelor pe care partidele le vor propune alegătorilor în iunie, la locale și europarlamentare, readuc în atenția publică aceleași procedee politicianiste,...
Editorial
Vinovații fără vină în fața unei justiții care nu mai există – Cătălin MORARU, redactor șef
Primarul băimărean Cherecheș, fugit un pic în Germania înainte de a fi condamnat, e readus în țară pentru a fi cazat la Rahova. Ar...
Editorial
Furt instituțional – Dumitru MONACU, scriitor
Prin cutiile poștale ale locuitorilor municipiului au început să intre în aceste zile niște înștiințări de plată expediate de către Direcția de Taxe și...
Editorial
Neasumare, numele tău e… – Ciprian MITOCEANU, scriitor
E numele oricărui parvenit politic; ăsta este numele neasumării în România. Parveniții politicii mioritice nu-și asumă decât ce le convine.
Au trecut ceva săptămâni de...
Editorial
Moșul Geanu – Dumitru MONACU, scriitor
„Cine nu are bătrâni, să-și cumpere”, spune un străvechi proverb românesc și oricând, 9oriunde în jurul nostru, constatăm justețea fără echivoc a acestuia. Orice...
Editorial
Avem lege, când o aplicăm? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...
Editorial
Fără perspective – Virgil COSMA, jurnalist
„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...
Editorial
„Extraculpabilizarea” la români – Dumitru MONACU, scriitor
Din start, vreau să specific faptul că acest cuvânt, „extraculpabilizare” este o licență proprie, DEX-ul necuprinzând un asemenea termen. Asta pentru eventualii cârcotași care...
Editorial
Oameni care au fost: Ladislau Szente – Dumitru MONACU, scriitor
Se împlinesc în curând 15 ani de când un OM ales s-a ridicat către ceruri lăsând în urma sa o amintire de neșters. Este...
Editorial
Guvernarea prin comparație – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Modul în care ne guvernează amețiții ajunși la butoane nu are nimic în comun cu responsabilitatea și competența. Oamenii ăștia nu știu pe ce...
Editorial
Lăcomie sau prostie – George LAZĂR, director
Cu atâtea evenimente ce se petrec în lume și în țară, cu alegerile care bat la ușă, o chestiune deloc măruntă, care privește strict...
Editorial
După război mulți Marcei s-arată – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am urmărit încă de la început evoluția fenomenului Roșia Montană. La vremea respectivă am și scris pe marginea subiectului, subliniind că era genul de...
Botoșani
cer fragmentat
16
°
C
16.1
°
14.4
°
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19
°
sâm
25
°
Dum
26
°
lun
27
°
mar
18
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...
EPIGRAMA ZILEI
Drag mi-a fost calul bălan
Și pe badea în Merțan
Drag mi-e badea și în car
Dacă e ... milionar!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...