sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăEditorialCel mai mare festival din Botoșani care nu există - Cătălin MORARU,...

Cel mai mare festival din Botoșani care nu există – Cătălin MORARU, redactor șef

Anual, de vreo zece ani, în câteva zile din august, mii de oameni din țară și chiar de pe afară se adună la Darabani. Anul acesta au fost peste opt mii, înainte de pandemie se ajunsese și la zece mii, dacă știu eu bine. De ce? Vin la „Zilele Nordului”.

L-am numit impropriu festival, e mult mai mult decât atât, manifestări din diverse domenii, o serie extrem de variată de acțiuni: sport, concerte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, proiecții de filme. Și o organizare absolut profesională de care sunt vinovați frații Ștefan și Alexandru Teișanu și sutele de voluntari care se ocupă anual de buna desfășurare a acestei întreprinderi de excepție.

În perioada respectivă locurile de cazare din Darabani sunt complet ocupate, cei care nu găsesc loc se cazează prin Dorohoi, alții vin cu cortul, este loc de campare, proprietarii de restaurante și pensiuni sunt fericiți, iar Darabaniul e plin de lume, orașul cel mai nordic al țării, unde în teorie nu ar ajunge nimeni din afara județului, niciodată.

Nu mă voi ocupa de organizatori, cine sunt, ce fac și cum reușesc să realizeze anual așa ceva la Darabani, dacă nu îi cunoașteți deja, e doar păcat, ar fi trebuit să știți.

Însă am urmărit, în ultimii ani, relația lor au autoritățile.  Printre partenerii la Zilele Nordului sunt trecuți Consiliul Local Darabani și Consiliul Local Dersca. Atât. Nu știu exact cu ce au colaborat și cum, nu asta e important.

Pentru că vorbim de o serie de manifestări care atrag opt mii de oameni în județul nostru, mai exact la Darabani. Mulți sunt, evident, din Botoșani, dar mii de oameni vin din țară sau din străinătate până în capătul țării la ceva care – atenție! – e pe bani. Nu se dau gratis mici cu muștar sau fasole la ceaun, intrarea e cu bilete, cu abonamente, se pot achiziționa pe loc sau online.

Însă pe harta de interese a Consiliului Județean această manifestare majoră nu există. Deși în strategia aia plătită cu 75.000 lei – despre care președinta CJ, Doina Federovici, spunea că este „un document programatic fundamental” – principala direcție de dezvoltare a județului ar trebui să fie turismul. Iar printre mijloace se pomenea „crearea de noi festivaluri”.

Nu am mai întrebat-o pe Doina Federovici de ce CJ nu e partener la Zilele Nordului, de ce nu încearcă să aducă la Botoșani 20.000 de oameni, nu 8000. Probabil am primi încă un non răspuns politic care nu spune nimic. Dar o să încercăm să deslușim totuși de ce, cu mențiunea că președinta CJ nu e singură, trebuie să facă ce decid consilierii prin votul lor, deci și de acolo e aceeași lipsă de interes.

În primul rând e vorba de un motiv pragmatic, strâns legat de politică. Puțini votanți PSD din Botoșani ar merge la concerte cu Monojacks, Bucovina, Subcarpați etc. Sau la întâlniri cu scriitori, la proiecții de filme urmate de dezbateri, la spectacole cu muzică de jazz și altele asemenea. Profilul electoral al celui care o votează pe doamna Federovici e altul.

Și din acest punct de vedere, strategia e respectată la virgulă, că s-au făcut festivaluri noi în comunele din județ o grămadă, al bostanului, harbuzului, plăcintei albastre, orice. Unde e ceva muzică populară, mai dansează vreun ansamblu din zonă, se dă ceva gratis, normal, Doina Federovici își face apariția, urcă pe scenă în aplauzele poporului, pe urmă își face poze cu ceva doamne de la primărie sau școală care au primit sarcină să vină în ie și catrință și gata baia de mulțime. E bine pentru președinta CJ, dar nu duce la dezvoltarea județului.

Acesta e un alt punct slab al celor de la Zilele Nordului. Organizator e Asociația Nord și atât. Oricât de partener ar fi Consiliul Județean, e puțin probabil ca președinta să fie invitată pe scenă pentru a citi de pe foi, nici multe aplauze nu ar primi, chiar e posibil să nu fie aplaudată deloc, ba din contra.

Nu e populism ieftin, nu e baie de mulțime, nu e finanțare de la CJ pentru Zilele Nordului. Așa de simplu este.

Și mai lipsește ceva de la Zilele Nordului. Religia e foarte puțin prezentă. Nu e cu slujbe, cu popi mulți, cu pupat icoane. Iar ordinul pe unitate la PSD e ca toți să devină foarte religioși, că se bat cu cei de la AUR, care nu au voie să iasă din casă fără să-l aibă pe Dumnezeu la ei.

Așa că la orice chestie din sfera asta, Doina Federovici se îmbracă cuviincios, se duce la slujbă, pupă tot ce e de pupat, face crucile, multe poze puse pe Facebook, că asta e, românul e cu „Doamne ajută” în gură non-stop, iar politica se ia după el, nu contează că restul planetei trăiește în 2023.

Apoi, ultimul motiv, dar nu cel din urmă, este, evident, legat tot de politică. Primarul de Darabani e liberal, președinta CJ e pesedistă. Colaborare în a ieși ceva bun pentru comunitate pur și simplu nu există între cele două partide la Botoșani. De teama că unul ar ieși mai bine ca celălalt în termeni de imagine publică.

Nu îmi explic de ce, nu cred că e dușmănia așa mare, asta e doar de fațadă, pur și simplu cred că se tem de șefii de la București în fața cărora se căciulesc. Așa că avem de-a face cu inaugurări de diverse chestii la care participă doar liberali sau doar pesediști, se întâlnesc la ședințe de consiliu și de ziua națională sau ziua drapelului, atât.

Lipsa de colaborare este, evident, rețeta perfectă pentru a ține Botoșaniul pe ultimele locuri din țară. Investiții mărunte, să fie gata în maxim patru ani, ca nu cumva să profite dușmanul politic. Am tot scris despre asta, poate în Oltenia să mai fie așa ceva. Suceava e la juma de oră și e cu totul altfel, la noi nu se poate.

Astea sunt cauzele pentru care cei de la Asociația Nord obțin sponsorizări de prin țară, se bazează pe banii de bilete sau câștigă proiecte cu finanțare europeană – cum au făcut anul acesta – pentru a putea organiza anual „Zilele Nordului”.

Cam asta ar trebui să răspundă Doina Federovici la întrebarea noastră legată de Zilele Nordului, dacă ar putea să fie sinceră, dar nu poate, că o dă partidul afară. Și e păcat, nici măcar nu a apucat să-l propună președinte pe Ciolacu, cum a făcut cu Dragnea și Dăncilă.

Oriunde în lumea civilizată o manifestare cu un asemenea potențial ar fi privită ca mană cerească de autoritățile locale, nu ar fi tratată ca și cum nu există.

Pentru că astea cu festivaluri locale, drumul mănăstirilor, „tărâmul sfinților” sunt povești electorale de adormit copii și nu au treabă cu turismul la Botoșani. Aspect care în totalitatea lui e puțin aberant. Până să geamă Botoșaniul de turiști, mai e cale lungă, extrem de lungă, chiar.

Ar fi normal să folosim ce avem deja pentru a atrage oamenii în județ, că avem câțiva entuziaști care arată de ani de zile că se poate, cu mare succes. Dar ce mai e normal în ziua de azi.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
11 °
71 %
2.2kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...