O cârdășie jegoasă – Dumitru MONACU, scriitor

Recentul comunicat al DNA prin care suntem înștiințați că trei foști demnitari din Guvernul României sunt suspectați de matrapazlâcuri comise în perioada tulbure a pandemiei de Covid 19 mi-a întărit (încă o dată!) convingerea că respectiva instituție acționează la comandă politică. În speță ar fi vorba de vreo 90 de milioane de vaccinuri achiziționate de guvernul condus de Florin Cîțu, la cârma ministerului de profil activând atunci useriștii Vlad Voiculescu și ulterior Ioana Mihăilă. Problema mare care a condus la deschiderea dosarului constă în faptul că au fost achiziționate mult mai multe vaccinuri decât ar fi trebuit. Așa o fi, nu pot eu contrazice o instituție de bază a statului român dar altceva mă miră. Dosarul a fost deschis la jumătatea lunii septembrie 2021 și de-abia peste doi ani și ceva este făcut public. Știu, vor fi unii care vor motiva distanța mare de timp prin prisma faptului că numărul de procurori ai respectivei instituții este total insuficient iar volumul de lucru a fost foarte mare. Dacă primul motiv pare oarecum plauzibil, la cel de-al doilea pică din start orice supoziție de acest gen. În fond, se știa exact cine a achiziționat acele vaccinuri, la fel știindu-se exact și și numărul și numele persoanelor vaccinate. Astfel, nu trebuia decât studierea unor facturi simultan cu listele aflate în ograda ministerului de profil, activitate care putea definitivată în maxim o lună de zile după primirea datelor centralizate. Așadar, începutul de an 2022 ar fi trebuit să însemne finalizarea dosarului. Dar cum să pui o bombă la un pod peste care trenul electoral trecuse de doi ani și până la următorul mai era tot cam atât? Ce impact ar mai fi avut detonarea în condițiile în care, se știe, electoratul român are o memorie de … meduză? (Știu, meduza nu are creier dar am vrut să fiu bine înțeles!). Apoi, coaliția de la guvernare trebuia să aibă în cine da în campania electorală. Și cine era mai potrivit decât USR-ul și ai lui membri de vază? Astfel, partidul lui ZDrulă îndeplinește toate condițiile pentru a se include perfect în categoria sacilor de box electorali: a fost la guvernare (vreo 8 luni!), reprezentanții lor au gura cam mare și nu te poți baza pe ei la furtișaguri. Dacă mai punem la socoteală și deviațiile de limbaj sau comportament ale unora dintre ei mai exaltați, obținem acel căpcăun rău și urât fără de care niciun partid dâmbovițean nu se poate lipsi în campania electorală. Existența și prezentarea unui astfel de căpcăun electoratului, este de departe, mult mai prolifică în voturi decât uzatele sloganuri ce au ca idee principală mărirea pensiilor și a salariilor. Așadar, vorba poetului, „trebuiau să poarte un nume”! Și aceste nume, cu largul concurs al justiției, sunt Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Bineînțeles că fostul premier este sacrificatul de serviciu, el reprezentând întotdeauna pentru tătucul justiției de la palat, firul de păr în calea organului! Ceilalți doi membri USR catalogați drept potențiali penali, vor întări de bună seamă ideea în rândul prostimii că partidul cu pricina este cauza relelor din ultima vreme. Drept urmare, PSD și PNL, vor primi recompensa binemeritată pentru dârzenia și voinicia cu care au luptat împotriva eliminării pensiilor speciale, pensii care, poate nu știați, numai la noi la români sunt mai mari decât salariile obținute. În nicio țară din lumea asta largă nu există așa ceva, adică să câștigi după ce te-ai pensionat, mai mult decât atunci când erai în activitate. Cine se gândește că aceste aspecte prezentate sunt speculații de jurnalist și nu realități dureroase, trebuie musai să-și facă o electroencefalogramă care să le ateste măcar existența creierului, că funcțiile lui e limpede că sunt extrem de limitate! Asistăm așadar la o cârdășie jegoasă între justiție și politic, absolut toate schimburile de servicii pe care cele două tabere și le fac având un singur perdant, cetățeanul de rând. Să nu credeți cumva că prin rândurile de față doresc să fiu avocat al vreunui diavol! Categoric, nu, mai ales că USR, acest partid care la un moment dat se profila a fi speranța românilor, s-a dovedit a fi în timp, inundat de aceleași metehne de sorginte dâmbovițeană cu care ne-au obișnuit celelalte șlehte politice. Așadar, cum e turcul și pistolul sau cum e sacul și peticul. Cam așa se poate contura profilul partidelor și justiției de astăzi, de ieri și de mâine. Nu mai avem nicio speranță, nu mai avem nici un orizont decât cerul și pe Cel de sus. Jocurile politice, manipularea, diversiunea, aranjamentele de culise, toate acestea nu numai că nu vor dispărea pe viitor dar se vor perfecționa la niște parametri, de necuprins cu mințile noastre. Nu e de bine, oameni buni!